Recunosc, nu mai stiu sa te recunosc

Te-am cunoscut de atatea ori incat am uitat cum te cheama,

Te-am dorit de atatea ori incat nu mai stiu ce sa imi doresc de la tine,

Te-am iubit de atatea ori incat imi esti mai indiferent decat un necunoscut,

Te-am asteptat atat de mult incat acum sunt in mare intarziere,

Ti-am discutat atat de mult absenta incat nu mai stiu cand sa iti simt prezenta,

Ti-am scuzat atat de des imperfectiunile incat daca nu esti perfect s-ar putea sa nu ma interesezi,

Am fost atat de sigura ca te stiu incat te-am confundat de fiecare data cu altcineva,

 M-am uitat pe mine ca sa imi amintesc de tine si nu stiu cum sa ma mai tratez de amnezie,

Ti-am povestit atat de multe despre mine incat te-am lasat sa preiei rolul povestitorului,

Te-am ademenit in diminetile mele cu miros de cafea bauta tarziu pe un ton atat de somnoros incat ai adormit langa altcineva,

Am fost atat de fireasca incat m-am trezit nefiresc de singura,

Am incercat atat de putin sa imi ascund defectele incat acestea au complotat impotriva mea in acea perioada in care era cat pe ce sa ne recunoastem,

Am fost eu cand n-ai fost tu
Si ai fost tu cand eu ma odihneam de atata eu
Incat, recunosc, nu mai stiu sa te recunosc.

Incertitudini

Nu stii niciodata cand se poate intampla sa ti se albeasca un obraz pentru ca destinul sa-ti poata scrie un adevar nebanuit despre tine,

Cand tacerea te va apropia mai mult de tine pentru a te vindeca de sporovaiala cotidiana a rolului social pe care il joci,

Cand ti se va face dor de tine asa cum stii ca nu vei fi niciodata,

Cand mainile iti vor semana a iarna, privirea a primavara, sufletul a vara si zambetul a toamna,

Cand viitorul va fi doar o replica fara drept la replica data prezentului intre timp devenit trecut,

Cand a astepta va deveni verbul-Don Juan din viata verbelor care te reprezinta,

Cand bucuria va avea aroma cafelei de dimineata,

Cand te vei transforma intr-o poveste pe care nu oricine are rabdare sa o asculte,

Cand noptile ti se vor parea prea albe pentru a le irosi in somn,

Cand libertatea nu va mai avea gustul libertatii,

Cand dependentele vor spune mai multe despre tine decat virtutile,

Cand imposibilul isi va redefini limitele,

Cand doza de optimism va trebui sa-ti fie marita pentru a-ti supravietui dezamagirilor,

Cand un gand te va salva de alt gand,

Cand punctul pus unor emotii, sentimente, stari va fi intermediar intre tine si tine pentru a te convinge sa o iei de la capat,

Cand iti vei zambi pentru inca o lectie invatata,

Cand iti vei auzi muzica propriei personalitati fredonata de altii,

Cand azi va fi ziua ta preferata pentru ca ieri e prost-dispus si maine distant,

Cand linistea iti va fredona un cantec de leagan pentru a-ti reaminti care iti sunt adevaratele vise.

Neintamplari

E liniste, mult prea liniste dincolo de ea si in interiorul ei, iar semnul de intrebare se lupta sa iasa la suprafata pentru ca are chef de joaca si de ecuatii matematico-afective cu una sau mai multe necunoscute.

Ea este putin obosita de neintamplatul de zi cu zi dar nu i se impotriveste prea mult semnului cu pofta de inmultire.
Sau poate tocmai pentru ca este obosita nu i se impotriveste.

Se aseaza in pozitia ei preferata, isi fredoneaza o melodie care ii place si lasa neintamplarile si intamplarile sa isi faca loc la interogatoriu.
Prima curiozitate a semnului nu poate sa fie decat de ce? asa ca i se aseaza in coada de ce-ului si ii stimuleaza simturile.

E bine, de aceea, ca ea, fata cazuta in capcana linistii sa stie cateva lucruri esentiale despre de ce inainte ca acesta sa ii dea tarcoale interiorului:
De ce-ul incepe ca un joc simplu, dar complica atat de mult lucrurile pentru ca e un gurmand, infuleca raspunsuri fara a da semne evidente ca se satura de certitudini si este prieten foarte bun cu oare nu e vina ta?

De ce? si oare nu e vina ta? adora adevar sau provocare, transforma intamplarile in neintamplari si neintamplarile in posibile intamplari, urasc linistea, fie ca vine din interior, fie ca vine din exterior si ii joaca constant farse, cu un soi de teatralitate dusa spre cabotinism si tocmai de aceea le place privitul in oglinda in timp ce se rostogolesc spre creier, risca salturi fara parasuta in golul din stomac si bantuie zilnic clubul insomniacilor anonimi.

Nu exista intamplare, dar mai ales neintamplare, in care de ce-ul sa nu isi bage nasul.

Si aproape de fiecare data ii vinde pontul si prietenului sau oare nu e vina ta?

Totusi, dupa cum prizeaza nepasare fata pare sa fi aflat deja toate astea si sa isi doreasca doar sa uite ca sa poata dormi, visa si pasi relaxat dintr-un prezent frivol intr-un viitor cu nasul pe sus, un viitor al neintamplarilor cu potential de intamplari sigure pe ele pana la patologic.