Pe final prizez un nou inceput

Anul asta este deja fumat.
Dar are filtru, asa ca ma pot opri la timp, la limita, din inhalat zilele si noptile care nu isi doresc niciodata sa semene intre ele, dar care au la dispozitie aceleasi 24 de ore:2 pentru a-si merita statutul de acea zi sau acea noapte.
Si pentru ca este pe final isi pune vesta de salvare confectionata 100% din clisee.
Eu ce pot sa ii promit?
Nu pot sa ii spun ai fost cel mai bun pentru ca nu stiu sa fiu ipocrita, nu pot sa il iubesc neconditionat pentru ca imi place sa mi-l imaginez mereu altfel, nu pot sa il uit pentru ca face parte din mine.
De aceea ma limitez la a-i propune o confruntare sincera.
El ma intreaba ce am facut pentru a-l face mai bun?
Eu il intreb de ce a fost asa de grabit si nehotarat?
El imi raspunde ca nu a reusit sa ma inteleaga, eu ii raspund ca am incercat, dar nu am vazut mai bun-ul in el.
El imi propune sa ii mai dau o sansa la retrospectiva, eu prizez deja unul nou intr-un colt din ultima sa zi: e neliniste, e nerv, e detasare, e ras aproape prostesc, e angoasa, e oboseala, e nerabdare, e curiozitate, e dorinta, e sclipire fugara si fum de artificii, e un nou an!

Fragmente de atunci si acum

Frivolitatea nu mi-a fost niciodata prietena.
De cate ori mi-a dat tarcoale i-am zambit stangace, dar a nu hotarat, m-am jucat cu ganduri despre mine vulnerabila si mocnind de puterea de a lua din nou totul in serios si i-am intors spatele imbratisand camaradereste bucuria.
Da, recunosc, imi place sa ii fac in ciuda frivolitatii.
In trecut obisnuiam sa imi doresc sa sufar, numai sa nu simt nu.
Prezentul ma invata, insa, pe baza lectiilor din trecut sa nu mai dramatizez totul intr-atat, pentru ca nepasarea, superficialitatea pot fi amagite si cu mult mai putin.
Sunt atat de lacome incat ar inghiti orice se apropie de pofta lor de a devora.
Atunci totul parea mult mai grav decat acum.
O iau ca exemplu pe fata aceea atat de vie, de libera, de stangace si totusi fireasca pe care memoria mi-o identifica de fiecare data cu la fel de mare claritate.
Poate eram eu, sau poate mi-am inchipuit ca eram eu.
Nu si-a refuzat niciodata nimic afectiv si de fiecare data a suportat consecintele caldului care ii macina oasele si o imbatranea mult mai repede intensificandu-i trairile pana la insuportabil.
Noptile ii aplicau comprese de uitare visata sau de insomnie mofturoasa, diminetile o ademeneau spre o seninatate inchipuita, iar dupa-amiezile ii faceau rost de doza de ironie de care era deja dependenta.
Si cu toate astea nu a renuntat la prietenia sa cu linistea, nu acea liniste resemnata, ci linistea firescului.
Erau la mare distanta uneori, nu se vedeau cu lunile, cu anii, poate, dar isi scriau constant, cu aceeasi sinceritate si afectiune.
Dupa ce isi luau la maruntit nimicurile cotidiene isi promiteau ca se vor regasi cu prima ocazie.
Insa, nu de putine ori, treceau una pe langa alta fara a se recunoaste.
Numai in scrisori se recunoasteau de fiecare data.
Fata aceea mai e si acum aici.
Se vede mult mai des cu linistea, desi inca nu sunt nedespartite si si-a mai facut o prietena de neinlocuit, femeia.
Ei ii poate spune orice.
Si chiar daca o face sa rada cu prostioarele sale, rasul femeii nu e condescendent, ci recunoscator.
Fara ea, fara fata aceea vie, libera, stangace si totusi fireasca nu ar fi fost astazi aici.

Reconstituiri

Nici eu nu as fi putut spune mai bine si mai firesc despre relatiile mele cu ei: "In trecut, aveam obiceiul sa iau foarte repede decizii in privinta barbatilor. Intotdeauna m-am indragostit repede si fara sa ma gandesc la riscuri. Am tendinta sa vad partea buna a fiecarui barbat, ba mai mult, sa presupun ca toti sunt capabili emotional sa-si atinga potentialul maxim. M-am indragostit de mai multe ori decat vreau sa recunosc de potentialul maxim al unui barbat, mai degraba decat de barbatul in carne si oase, dupa care m-am agatat de relatia in cauza mult timp (uneori mult prea mult), asteptand ca partenerul sa ajunga la propria maretie. In povestile mele de dragoste, am fost de multe ori doar victima propriului optimism." -Elizabeth Gilbert, Mananca, roaga-te, iubeste

Si nici raspunsul Danielei Zeca-Buzura la intrebarea Cand esti tu? nu este departe de adevarul meu: "În urmă cu nişte ani (nu pot să-ţi spun aici chiar toate secretele!), când m-am îndrăgostit. Sunt proastă, liberă şi superbă, de fiecare dată când se întâmplă: un fel de pasăre stângace, cu aripi de cristal, dar care zboară!"

Asa ca pot concluziona: da, "fii sincera, fii sincera, fii sincera", cu tine, in primul rand si apoi cu ceilalti, asta e si motto-ul meu, Sheryl Louise Moller!