Tatuajul

Nu imi mai amintesc aproape nimic despre tine.
Probabil ca uitarea si-a facut de cap cu amintirea ta.
Erai cea mai fierbinte, cea mai adanc incrustata senzatie de drag din cate am experimentat si totusi nu reusesc sa te recompun nici cu ochii inchisi, nici cu ochii deschisi, rascolind fotografiile.
Esti acolo, o fata aproape inexpresiva, un taciturn extrem de pasional, un cadru de hartie de laborator foto, in ipostaze mai mult sau mai putin reusite, un gol printre multele goluri lasate de iubirea capricioasa, singura de care am reusit vreodata sa ma molipsesc.
Esti si totusi te caut in traitul meu, in valijoara pe care am facut-o in graba si in care nu au incaput prea multe momente in care am lasat pe cineva sa se apropie.
Dar ceva tot imi amintesc.
Imi amintesc ca nu m-am simtit niciodata mai iubita, mai incurcata si mai confuza decat atunci.
Asa ca m-am hotarat:
Imi voi tatua emotia ta atunci cand ma priveai pe interiorul mainii pe care memoria o intinde pentru a face curat prin rafturile sale.
Va fi un tatuaj discret, dar permanent.
Macar atat mai pot face pentru tine.