Intamplare cu personaje discrete

Ce desfatare sa nu ma simt agresata verbal cand vorbesc cu tine,
Ce incantare sa te pot privi pe furis,
Ce liniste se face de fiecare data cand intri intr-o incapere,
Ce bine imi este cand te furisezi pe sub pielea mea pentru a-mi auzi mai bine inima cum bate,
Ce gustoasa e privirea ta,
Ce misterios e labirintul venelor tale de fiecare data cand imi mangai fata cu interiorul cald al palmelor,
Ce sigura sunt ca o sa te intorci iar si iar, chiar daca pleci destul de des fara sa spui nimic,
Ce eu sunt in rarele momente in care buzele iti sunt sparte in doua de un firav "tu..."
Ce nebunie ma cuprinde in zilele in care ma iei hotarat de mana si incepem sa dansam linistit prin camera plina de particulele de praf ale iubirii,
Ce tu esti si ce eu sunt si ce noi misto facem,
Parca ar fi prima compunere pentru care am primit un zece.

Florareasa

La varsta sa zambetul ii este lipiciul in relatiile cu cei din jur, in solduri i se pot ghici urmele lasate de cei 3 copii nascuti acasa, cu moasa, buzele stralucesc, dar nu accepta rujul, ochii te citesc si iti asilimileaza mult din inteles, urechile stiu sa iti asculte adevaratele dorinte, iar glasul moale, de femeie sfatoasa, iti spune exact ceea ce vrei sa auzi.

De cand se stie vinde flori.

A inceput la pravalia bunicii, in diminetile de vara.

In loc sa se joace toata ziua ca ceilalti copii, prefera sa aleaga cu atentie cele mai proaspete flori si sa isi imagineze cate o poveste despre cei care le cumparau.

Si prima parte din viata i-a trecut printre flori, fara prea multe studii, fara povesti personale impresionante.

A avut o singura iubire ale carei urme in prezent sunt cei trei copii despre care stie mult mai putin decat stie despre clientii sai.

Ii place sa ii asculte pe ceilalti.

Oamenii vin sa cumpere flori, de cele mai multe ori pentru ca se simt vinovati, obligati, tristi sau indragostiti si este imposibil sa nu le scape cate o frantura din propria viata.

De exemplu, pe fata aceea atat de absenta si, totusi atat de plina de viata pe care a intalnit-o cand  lucra intr-un spital de boli psihice nu o va uita cat va trai.

S-a legat intre ele o prietenie care sfideaza timpul, statutul social, educatia, varsta.

Spitalul acela a reprezentat pentru ea locul cel mai trist, cel mai incarcat de viata jupuita de stratul de convenienta.

A ajuns acolo din intamplare, intr-o perioada in care rautatea gratuita a vecinei care ii era si concurenta a indepartat-o de oameni si de povestile lor si a vandut flori personalului, pacientilor si vizitatorilor timp de doi ani.
“Locul de aşteptare”, antecamera din faţa biroului managerului era locul sau preferat, incarcat de atatea emotii si liniste tinuta sub control, incat te atragea ca un magnet, mai ales daca iubeai oamenii si povestile lor.
Statea acolo si asculta minute in sir, trangad cu urechea la franturi de conversatii in care nu era implicata sau aruncand replici capcana celor pe care ii simpatiza la prima vedere.
Intr-una din zilele in care isi savura pauza in "locul de asteptare" a intalnit-o pe ea.
Din intrebarile pe care le punea celor din jur a reiesit ca nu era acolo in calitate de pacienta, ci venise sa vada pe cineva, pe cineva extrem de apropiat dupa cum s-a simtit in vibratia din vocea sa.
Florareasa a indragit-o pe loc si s-a oferit sa o indrume.
Era evident ca fata venise pentru prima data acolo si ca locul acela ii starnea o suferinta profunda.
Dupa nici cinci minute florareasa si fata erau prietene, iar fata, o neindemanatica cand venea vorba de controlul cuvintelor, a inceput sa scape franturi din propria viata.
Venise pentru barbatul pe care il iubea pana la suferinta, barbat care intr-o zi se trezise fara sa se mai recunoasca, desi stia cine este si care a trebuit internat.
Iubirea pentru el ii starnea fetei, pe langa suferinta, o tandrete incomensurabila si o nevoie aproape patologica de a-i reconstitui viata pentru a i-o povesti si a-l face sa se doreasca asa cum este, de fapt.
Barbatul avea zile cand nu o recunostea, iar ca straina nu ii intra deloc in gratii.
Dimpotriva.
O privea cu rautate si ii intorcea spatele, prefacandu-se ca fumeaza, desi era nefumator si fireste ca nici nu avea tigari in dotare.

Fumatorul era alter-ego-ul sau pentru momente ca acestea.

Se intampla, insa, uneori, desi destul de rar, sa aiba momente de luciditate in timpul acestor crize de instrainare.

In acele momente o mangaia pe par si ii spunea: " fetito, noi doi vom prinde multe rasarituri impreuna si vom infrunta multe apusuri" si o tinea de mana, ii vorbea despre orice  pana se pierdea din nou in nebunia lui.
De cate ori nu si-a zis ca e ultima zi cand se mai apropie de el.
Dar pur si simplu dorinta de a-i fi alaturi era mai puternica.
Dorinta si acel amestec de ciuda, iubire, incapatanare, senin si intunecat din sufletul sau.
Florareasa aceea rotofeie si trecuta era singura careia ii putea vorbi despre asta fara sa ii fie rusine.
Dupa ce a cunoscut-o, statea ore in sir si isi radiografia impreuna cu ea vina, iubirea, neputinta, limitele, iar spre finalul zilei se simtea ciudat de linistita.
Prietenia si impletirea povestilor care iti compun viata, isi spunea inainte de a adormi, sunt singurele deprinderi care te ajuta sa traiesti cu esecul unei iubiri si cu propriile neputinte.
Singuratatea este doar pentru cei nebuni sau care sufera de vreo infirmitate emotionala de netratat.
Poate intr-o zi voi reusi sa ies din lumea lui fara sa las urme de suferinta si praf de intrebare.
Florareasa imi arata rascrucea.

Bucataria cu vedere spre tine

Pe tine te iubesc-ul  te-a privit de fiecare data de la o oarecare distanta.
Te-ai apropiat de cateva ori de el suficient incat sa iti doresti sa ramai, insa frica ti-a fost mai puternica.
Asa ca mi-am luat bucatarie cu vedere spre tine pentru a te ademeni cu aromele te iubesc-ului meu.
De cele mai multe ori, asa cum era de asteptat, esti plecat din interiorul tau mobilat minimalist, dar cu gust.
Insa cand revii, cand te odihnesti dupa lunga calatorie pentru cautarea acelui altcineva cu care te minti cu incapatanare, in bucataria cu vedere spre tine se joaca de-a v-ati ascunselea copii care zambesc cu sufletul in cautare de parinti fictivi, iar in cuptor se coc prajituri cu ravas.
De fiecare data cand gusti din prajiturile in care pun 500 de grame de senin, 500 de grame de pofta de joaca, 1 kilogram de cautatura amestecata cu suflet si un kilogram de elinistesicebineimieste (o faina speciala care ajuta aluatul prajiturilor cu ravas si facute cu dragoste sa creasca), ma privesti si intelegi ca locul tau este in acea bucatarie si ca absenta ta este umbra prezentei mele.
In una din zilele in care ti-ai permis sa lenevesti in bucataria cu vedere spre tine ti-a fost atat de bine langa mine, incat ai atipit si ti-ai intarziat plecarea.
Ba mai mult, ai indraznit sa si visezi.
Te si imaginai liber, dezbracat de orice prejudecati, frici si conveniente, cu un zambet mare cat sufletul tau ratacit, cuibarit in caldura unui inceput promitator.
Tic-tac-ul ratiunii nu iti mai suna in urechi, planul isi infundase nasul in hartiile pe care de mult nu le mai rasfoise, iar tu tanjeai dupa rasfat.
In acea zi ne-am cunoscut cu adevarat.
Din acea zi nu ai mai reusit sa ma uiti, desi inca ratacesti.
Din acea zi m-am lipit de tine ca un timbru pe o carte postala trimisa cuiva drag si ma porti peste tot.
Inca nu esti pregatit sa imi daruiesti te iubesc-ul, dar l-ai primit pe al meu si iti vindeci toate ranile cu el.
Si din cand in cand ne privim in ochi in bucataria cu vedere spre tine.
Pana intr-o zi.
Cand vei ramane pentru totdeauna.

Igiena afectiva

Pentru a simti din nou pe cineva de care te-ai instrainat trebuie sa te curati de tot uratul dintre voi, sa iti amintesti, sa iei pe rand fiecare sentiment, fiecare privire, fiecare atingere, fiecare cuvant rostit si sa le dezinfectezi de orice parazit emotional, de orice urma de ura, de nepasare si razbunare.
Daca nu reusesti de unul singur si ai nevoie de inspiratie, scriitorul David Grossman a scris o carte numai buna de folosit pe post de manual pentru invatarea gramaticii afective, Pana la capatul pamantului.
Grossman este mai intai de toate un maestru al dialogului interior reflectat in relatiile, de multe ori esuate, traumatizante, inrobitoare, pline de lectii cu cei mai apropiati oameni din viata cuiva. Cartea sa te lasa fara respiratie, musca din sentimente si este scrisa in ritmul condamnatului la moarte care vrea sa isi povesteasca toata viata intr-o singura zi.
Odata luata decizia de a citi cartea, existenta semnului care marcheaza pauza de lectura va fi aproape uitata, iar momentele de ragaz din timpul unei zile pe care vei incerca sa le gasesti vor fi pentru a iesi din lectura, nu pentru a relua lectura.
Intregul text te doare, intregul text se imprima in buricul degetelor si pe retina, iar trimiterile sale catre esentele sufletului te induioseaza profund.
Lirismul, firul narativ care oscileaza intre trecut si prezent, dialogul care se pierde in vocea povestitorului, schimbul de pase de la persoana intai la persoana a treia, punctul aflat uneori la zeci de propozitii distanta de inceputul unei fraze, intensitatea trairilor, sinceritatea brutala, vartejul de ganduri, emotii, autonaliza, actiunea te subjuga si nu iti doresti decat sa ajungi la final pentru a te odihni si a intelege.
Ora, personajul central al romanului Pana la capatul pamantului, o femeie trecuta de ceva vreme de prima tinerete, dar cu o frumusete inca pregnanta si cu o forta interioara care de multe ori ii copleseste pe cei din jur este puntea de legatura cu celelalte personaje si samburele de emotii al intregului roman. Atat mintea cat si sufletul Orei folosesc puterea de vindecare si de exemplificare a detaliului si in momentele de traire interioara, dar si atunci cand se afla in prezenta unei fiinte dragi, iar fragmentarea sentimentului pana la os este specialitatea sa. In jurul Orei migreaza Avram si Ilan, barbatii intre care este prinsa inca din tinerete intr-un triunghi amoros greu de inteles.
Osciland intre intamplari din trecut si amprenta necrutatoare a prezentului, David Grossman isi ghideaza personajele printr-o lunga calatorie a sinelui, calatorie in care rani vechi si adanci sunt redeschise, iertarea invocata si vindecarea, pacea cautate.
Peste o astfel de carte nu ai cum sa treci gandindu-te la ce este de mancare in frigider.
O astfel de carte se citeste cu propriul trecut lafaindu-se undeva in privire si cu prezentul scrutandu-te din imediata apropiere a degetelor care dau pagina dupa pagina.
Iar cand ajungi la final musti la randu-ti cu pofta din propriile sentimente, mai vrei, mai speri, te lasi ademenit de disperare, dar atipesti si uiti.
Pana maine.

Vara din ochii nimanui

Mi-e dor de anotimpul torid din ochii tai, de sub pielea ta,
Mi-e dor sa imi spui "iubito, ai un rasarit si pentru mine in sufletul tau?" si sa te joci cu vantul din parul meu,
Mi-e dor sa-mi zambesti si sa te tolanesti la soarele din zambetul meu,
Mi-e somn de tine.
Dar pasii iti sunt, inca, straini de locurile in care iti las in fiecare zi cate o ramasita a festinului cu zambete, tristeti, cuvinte, taceri, atingeri pe care mi-l serveste destinul.
Ratacesti fara a uita sa ma cauti,
Te pierzi pe acolo cautand un aici numai al nostru.
Ne suntem datori cu prezenta, o stii la fel de bine ca mine.
Asa ca iti iubesc absentele, iti doresc caldura inceputului si iti astept racoarea diminetilor in care vei fi.

Ceai negru cu deja-vu

Cobor din avion si deschid bine ochii verzi de vultur blond in stare sa devoreze chiar si interiorul banal al unei sali de asteptare dintr-un aeroport micut.

Arome, atmosfera mocnind a altceva, oameni si aerul lor de viata traita cu accente de automatism si unicitate, trench-ul meu crem usor sifonat si cu miros de acasa si oameni de-ai mei din avionul si autocarul cu care am calatorit pana aici.

In sfarsit ma intalnesc cu Londra.

Oricat as incerca sa fiu de discreta tot ma inhait cu euforia, cu fetele needucate ale gramaticii, interjectiile si cu poftele de nestapanit.

Cand calatoresti spre locuri straine tie cliseele, frumos impaturite, isi gasesc loc in buzunarele laterale ale mintii, iar asteptarile tin sa se asorteze si sa isi potriveasca dimensiunile cu emotia in stare pura, imi suna, in urechile inca infundate dupa zborul de 3 ore, o voce care poate fi a mea sau poate fi a orcui altcuiva.

Dar cui ii pasa? Cine o asculta?

Sunt prea multe locsoare in sala de asteptare prin care sa ma ratacesc la propriu pana sa gasesc adevaratul drum spre statia de metrou, prea multe priviri admirative de aruncat noncoformistilor pe care intotdeauna i-am iubit, prea multa panica tinuta in frau, dar gata sa atace venele prin care pare sa curga oboseala si nu sange, prea multe limbi vorbite pe tonalitati diferite, prea multa curiozitate, prea multa bucurie ca ma aflu unde ma aflu.

Asa ca ma las condusa de brat de cea care intotdeauna ma salveaza in astfel de situatii, intuitia si ajung la cea mai apropiata statie de metrou in nici cateva secunde.

Desi imi vine greu sa ma despart de forfota din jur, ma las aproape hipnotizata de semnul care marcheaza intrarea in maruntaiele Londrei pentru a nimeri in mijlocul altei forfote, la fel de magnetica, cea a Underground-ului.

Hipsteri, rockeri, rastamani, oameni de afaceri in costume de firma si cu pantofi rupti, doamne elegante sau fete care combina stilurile vestimentare precum aromele in mancare, brate, fete si picioare din rase diferite, zambete amabile, accente cu tenta poetica se amesteca in cel mai firesc mod cu putinta.
Ma pierd in hatisul contemplarii pentru cateva secunde sau poate minute si ratez primul metrou.
Dar regretul nu pare sa imi dea tarcoale asa ca il astept pe urmatorul simtind cum relaxarea pune stapanire pana si pe cocoasa detasabila in forma de rucsac care zace langa picioarele mele de calator.
Totusi, trebuie sa aflu daca sunt pe peronul potrivit.
Si cum nu am fost niciodata prietena cu hartile, prefer sa colectionez zambete politicioase si explicatii mai mult decat generoase de la strainii aceia din cauza carora sunt inca pe peron.
Da, sunt pe peronul potrivit si in nici 2 minute va sosi urmatorul metrou.
Un deja-vu in compozitia caruia se regasesc un pub, o halba mare de bere si eu cu gura pana la urechi in incercarea de a prinde bucuria ma strabate cu intensitatea unui fior si simt ca m-am indragostit.
Ce greu imi va fi sa parasesc acest oras pe care deja il iubesc, desi inca nu il cunosc, imi zic de pe scaunul de metrou.
In scurt timp ajung in statia mea.
Pun piciorul drept pe peron, nu ma mai satur de privit in jur, pun si piciorul stang, imi atasez cocoasa si pornesc in cautarea prietenei cu care mi-am dat intalnire la Piccadilly Circus.
Din fericire o zaresc pe scarile rulante imediat ce le abordez.
Si pe ea pare sa o macine aceeasi curiozitate si acelasi entuziasm.
Impreuna iesim sa infruntam Londra de la suprafata, Londra muzeelor si a cladirilor din caramida, a pub-urilor si a magazinelor de lux, a music-hall-urilor, a magazinelor de suveniruri detinute de imigranti, a ploii capricioase, a podurilor peste Tamisa, a british  lunch-ului si a ceaiului negru, a autobuzelor supraetajate si a taxi-urilor cu aer de epoca, a cabinelor telefonice rosii si falnice in unicitatea lor, a parcurilor cu veverite, a curcubeului uman prevestit de ploaia de nonconformism de la metrou.
Dupa cativa pasi facuti cu aviditatea cuceritorului incepe si ploaia, binecunoscuta ploaie londoneza.
Este exact cum ne asteptam sa fie, scurta, cu rafale de vant, cu intermitente, cu putin soare dupa si totusi ne surprinde.
Umbrelele de dimensiuni medii pe care le-am adus de acasa nu prea par sa faca fata.
Ne uitam in jur pentru a invata de la localnici.
Multi dintre ei nici nu au deschis umbrelele, se multumesc cu trench-urile care le imbraca graba de a ajunge undeva, oriunde, pentru ca in Londra, dupa cum aveam sa constatam in scurt timp, graba, pofta de distractie si laissez faire-ul sunt un mod de viata.
Zambim, palavragim, primim in dar zambete de la necunoscuti si ne grabim sa ajungem la hotel.
Cladirea micuta, dar prietenoasa a hotelului, cu un pub alipit ca un siamez, ne inghite imediat ce facem check-in-ul.
Ne debarasam in graba de bagaje, ne schimbam pentru o plimbare lunga in marele oras si pornim in explorare.
Din acest punct totul se transforma intr-un vartej de locuri, oameni, stari, gusturi care se lipesc de memorie si de suflet ca o pisica lenesa intr-o dupa-amiaza torida.
Mersul cu autobuzul poate fi comparat fara teama de a exagera cu un studiu socio-cultural in toata regula, plimbarile pe strazile niciodata goale te fac sa pierzi notiunea timpului, parcurile te imbie sa te descalti si sa te tavalesti prin iarba, cafenelele si pub-urile te tenteaza sa devii dependent de discutiile la o cafea si de berea cu prietenii savurata in picioare, daca se poate chiar la intrare, in aer liber, muzeele te incarca de trecut si de prezent si iti pun la incercare cultura generala, London Bridge-ul mai pe seara te lipeste ca pe un timbru pe vederea aleasa cu grija si trimisa cuiva drag, magazinele de suveniruri dau pe afara de lucruri de care nu ai nevoie, dar pe care sfarsesti prin a le cumpara.
5 zile la Londra, daca indragesti Londra din prima, te fac sa te simti in acelasi timp si acasa si in vacanta.
Ceaiul negru cu biscuiti de la micul dejun, cocktail-urile pimms mai pe seara, dansul fara inhibitii intr-un club oarecare, un cappucino spumos savurat in cea mai vintage si mai lipstita de conformism cafenea in care am huzurit vreodata, oamenii pe care i-am cunoscut mi-au lasat un gust-intens-de-intotdeauna-aici.
Dincolo de London Eye, London Bridge, Westminster, British Museum, Hyde Park, Covent Garden, Harrods, Soho, Piccadilly Circus, Tate Modern Museum, Imperial War Museum, Russell Square, Londra mi-a ramas pe retina, in bataile inimii si pe circumvolutiuni pentru firescul cu care fiecare se ingrijeste de propriul fel de a fi, pentru lipsa de prejudecati, pentru bucuria de a trai, pentru accentul englezesc delicios, pentru muzica, pentru disciplina de a construi un model cultural, pentru mirosul-de-orice-e-posibil care pluteste in aer, pentru diversitate, pentru dragostea la primul deja-vu pe care a starnit-o in mine pana in maduva oaselor.

Iubirea confortabila si iubirea rana deschisa

Fiecare dintre noi a oscilat macar o data in viata intre acea iubire care te macina si doare ca o rana adanca, dar care simti, intr-un prezent continuu, ca face parte din tine si nu ai vrea sa se sfarseasca si iubirea confort, mai mult oferita de celalalt decat simtita de tine insuti, dar care te protejeaza, uneori de propriile ispite si te revigoreaza ca un somn lung.

Si cu toate astea nu vorbim prea des despre astfel de te iubesc-uri pentru ca nu este usor sa iti recunosti slabiciunile.

De aceea, refugiul in paginile unei carti ale carei personaje traiesc situatii similare poate fi aproape un rasfat.

Jeffrey Eugenides, un scriitor controversat, dar irezistibil, construieste astfel de personaje in cartea sa Intriga matrimoniala.

Madeleine, Mitchell si Leonard  isi leaga vietile intr-un mod distructiv si ireparabil, se iubesc si se urasc, se admira si se dispretuiesc, se maturizeaza impreuna, asa cum numai la douazeci si ceva de ani se poate intampla.

Actiunea in toiul careia se trezesc este plasata de catre autor in America anilor '80. Dupa cum poate afla orice cititor, avizat sau incepator, rasfoind paginile care preced inceputul propriu-zis al romanului Intriga matrimoniala, tara in care isi traiesc vietile Madeleine, Mitchell si Leonard  este in recesiune, ca si viata de colegiu. Insa cafenelele sunt pline de copii invatati care citesc Derrida si asculta Talking Heads. Intr-o astfel de cafenea o intalnim si pe Madeleine, personaj care oscileaza intre un romantism induiosator incurajat de scriitoarea sa preferata, Jane Austen si egoism cu reflexe de culpabilitate.

Autorul ne face cunostinta cu ea intr-un moment crucial, absolvirea colegiului, moment in care nedumerirea existentiala atinge curba cea mai periculoasa, cea conturata la intalnirea dintre visele pe care unii si le construiesc inca din copilarie si realitatea chiriei care trebuie platita si a nevoilor primare care trebuie satisfacute.

Totusi, in acest moment, pe Madeleine par sa o macine mai mult problemele emotionale: este indragostita de Leonard, un tip instabil din toate punctele de vedere, dar cu o minte sclipitoare si care o atrage aproape patologic si se bucura si de prezenta reconfortanta a lui Mitchell, admiratorul sau inflacarat, pe care ea il vede insa mai mult ca pe un prieten si care este dispus sa renunte la orice pentru a o face fericita.

Cand este nevoita sa iasa din acest triunghi emotional Madeleine il alege pe Leonard, care azi o respinge, maine are nevoie acuta de ea, pentru ca, la fel ca personajele din romanele scriitoarei sale preferate, crede in acea dragoste salvatoare, care invinge dincolo de orice obstacol sau in ciuda oricarui obstacol.

Nici cand afla ca depresia sa care pare sa se cronicizeze este de fapt parte a unui diagnostic mult mai grav Madeleine nu il abandoneaza pe Leonard. Dimpotriva.

Alege sa se casatoreasca cu acest Leonard care are momentele sale de geniu.

Dar, in secret, tanjeste dupa confortul unei vieti simple, echilibrate, normale, dupa admiratia teologului care ar fi dispus sa renunte in orice moment la tot pentru a o face fericita.

Jongland cu teorii la moda in anii in care plaseaza actiunea, cum ar fi feminismul si amintind, cu o nelipsita doza de criticism si ironie de intensitatea iubirilor din romanele lui Jane Austen, Jeffrey Eugenides construieste personaje puternice, carismatice, fata de care nu poti ramane indiferent.
Le simti tristetea, nesiguranta, nehotararea, pasiunea si nu poti sa nu fii acuzat dupa ce termini de citit cartea de partipris-uri.

Cunosti America anilor '80, patrunzi in lumea universitara a acelor vremuri, stai in acelasi laborator cu cercetatori proaspat iesiti de pe bancile facultatii, simti suferinta unui bolnav psihic si calatoresti prin lume cu un pasionat de religie, iar in final ramai cu gustul unei povesti ai carei eroi nu sfarsesc fericiti, ci constienti de faptul ca viata este o continua lupta intre ideal si real.

Potriveala

Potriveala se naste actiune si sfarseste ca stare.

Nu e usor de atins, dar uneori, daca are chef, vine de la sine.

Potriveala e asociata cu zambetul, cu rosul in obraji de bucurie, cu linistea interioara, dar, in mod ironic, o caracterizeaza mai mult sobrietatea lucrului bine facut.

Potriveala uraste cliseele, retetele prefabricate sau sfaturile intelepte.
Cand este supusa unor astfel de tratamente devine extrem de capricioasa, mai ales cand sosirea sa este intampinata cu formula "omul potrivit la locul potrivit" si intinde, fara mustrari de constiinta, capcane de potriveala, false potriveli,

Iar ritmul in care atinge finalitatea nu este aproape niciodata acelasi.

Potriveala fiind extrem de energica, adora perioada in care este actiune.

Ii plac diminetile, harnicia, ambitia si perseverenta celor care o pun in miscare

Si are cate o surpriza pentru fiecare dintre cei pe care urmeaza sa ii viziteze ca stare si care o impulsioneaza ca actiune.

Potriveala nu prea are incredere in alte stari si actiuni care incearca sa ii saboteze importanta, iar prietenii sai cei mai buni sunt propriile sinonime, asa ca de fiecare data cand ii se face dor de ei isi dau intalnire in DEX, intotdeauna la aceeasi pagina si cu aceeasi vecini de explicatii gramaticale.

Niciodata nu i s-a intamplat sa primeasca reclamatii din partea celor pe care ii unge cu propria prezenta si are usoare aere de superioritate, dar stie sa le controleze, astfel incat, in momentul in care da peste esec sau depresie reuseste chiar sa le ridice putin moralul.

Oricine ar trebui sa stie ca potriveala vine val-vartej si se retrage cu o discretie desavarsita, dar parfumul si urmele prezentei sale persista o viata.

Potriveala stabileste intalniri, deschide ochi si inimi si scurma in profunzime sentimentul de viata cu rost pentru ca destinul sau consta in a contura destine.

Treceri pe langa

A fi acolo nu tine numai de prezent.

A fi acolo isi ia drept coordonate importanta pe care tu o dai unor oameni sau unor intamplari si intensitatea la care transformarile in interiorul tau se produc cu acei oameni, traind acele intamplari.

Te poti simti miez fara sa-ti mai amintesti exact de ce, pentru ca amintirea si-a plantat radacini atat de adanci, incat, din cand in cand, mai da cate o floare.

Si atunci te regasesti admirand acea floare, bucurandu-te de ea, fara sa mai stii, cu exactitate, in ce conditii ai plantat semintele.

Asa se construieste fiecare poveste, fie ea frumoasa, induiosatoare, trista, banala sau cu aere de unicitate.

Si te simti de parca ai fi calcat pe un teritoriu atat de familiar si totusi strain, cu o nota stranie de intimitate si de raceala care pluteste peste tot.

Nu toate povestile te indeamna, insa, sa ramai, sa fii miez.

Ai vrea sa treci pe langa, sa le observi de la distanta ca un voyeurist si sa le imbraci in cuvinte fara sa simti ca te-ar putea schimba iremediabil.

Dar, totusi, esti acolo, personaj principal, pozitiv sau negativ, dupa caz.

Trecerile pe langa sunt, de fapt, lasitatile pe care amintirea si le permite.

Stie ca ar trebui sa isi revendice acea poveste, dar se bucura de luxul de a schimba partile care nu ii convin, care nu se potrivesc imaginii despre sine.

Amintirea este, orcum recunoscuta pentru subiectivitatea sa.

Nu i-a placut niciodata acea strictete de raport de activitate pe care oamenii o asteapta de la ea.

Asa ca, da, trecerile pe langa sunt nisele in care se strecoara cand simte ca se cere mult de la ea sau cand pur si simplu isi odihneste generozitatea.

Nu prea ii pasa, in astfel de momente, ca cel care vrea sa isi aminteasca si experimenteaza doar o trecere pe langa, se lasa macinat de angoasa, tristeste, dezamagire sau usurare.

Pentru ea trecerea pe langa inseamna liniste, pentru cel care o cauta, un gol in memorie.

Nu ii place, insa, sa fie confundate trecerile pe langa cu uitarea.

Uitarea este stadiul ultim al unei boli grave de care sufera cineva, pe cand trecerea pe langa este doar o forma de a ignora o realitate orcum acolo.

Amintirea are suficienta incredere in instinctele sale, incat sa stie cand sa excite senzatia de "sunt acolo, intotdeauna am fost acolo" si cand sa se imprieteneasca cu lasul " hai sa vedem ce se intampla daca ma aliez cu indiferenta".

Nu e usor sa accepti ca esti de acord cu trecerea pe langa cand stii ca ai iubit cu intensitate si firesc, cand visezi oameni si locuri care ai fi vrut sa ramana in realitatea ta, cand te-ai schimbat intr-atat, incat vrei sa iti amintesti cum erai, cand ti se face dor de radacinile care dau acum flori atat de frumoase.

Dar faci un pact cu amintirea, pentru ca este singura care te insoteste pana la capat, indiferent cat de ciobita ar fi de rostogolirea sa prin timp.

Cand ipotenuza intalneste cateta

Daca ma iubesti, vei vedea in mine tot ce ti-ai interzis pana acum sa observi,

Daca privirea mea o intalneste pe a ta si isi schimba culoarea, vei uita ca ai fost toata viata omul complezentelor,

Daca imi simti lipsa fara ca macar sa ma cunosti, inseamna ca ma vei intalni intr-o zi si ne vom povesti pana la epuizare cum a fost unul fara celalalt,

Daca te intorci din drum pentru ca simti o prezenta straina, nu trage concluzii pripite, fii doar convins ca aveam chef sa fac o plimbare cu tine in timp ce imi vedeam de viata mea intr-un birou cu mult soare si cu o ceasca de cafea cu caimac in fata,

Daca adormi si visezi fara sa iti amintesti, sigur avem vise comune pe care numai impreuna le putem spune pe nume,

Daca te simti singurul unghi drept dintr-o situatie inclinata si fara iesire, in aparenta, nu iti reprosa unicitatea, exploateaz-o,

Daca taci de prea mult timp, nu iti cauta cuvintele, lasa-le pe ele sa te gaseasca,

Daca in drumul spre casa te intampina pe prag o pisica si nu stii ce sa faci, nu incerca sa ii alegi un nume de alint, da-i de mancare si ia-ti la revedere, pentru ca semnele ti se arata numai atunci cand esti pregatit sa le citesti,

Daca ti s-a servit macar o data replica "permite-mi sa nu te cunosc, pentru ca ar fi gresit din partea mea sa intru in viata ta fara sa am de gand sa stau", inseamna ca stii ce gust are propria dezamagire si frica din celalalt,

Daca te joci de-a v-ati-asunselea cu "incercarea moarte n-are" si ai impresia ca de fapt joci baba oarba, s-ar putea sa uiti de ce ai vrut sa incerci,

Daca pleoapele tale clipesc prea des si necunoscuti cu fete mai mult sau mai putin prietenoase au impresia ca le faci din ochi, inseamna ca "vino-ncoa" iti joaca o farsa,

Dar, mai ales daca nu te inclini suficient in fata intamplarii pentru a te intalni cu dorinte ascunse, nu vei sti niciodata cum sa definesti curajul.

(Orice numai Sonet nu) de primavara

Primavara respira prin pielea ta de cinic de fiecare data cand renunti la agresivitatea verbala si privesti cu bucurie retinuta in jur,

Primavara se imprieteneste cu copiii care se joaca de-a indienii pe strazi cu soare si zambesc cu sufletul in cautare de parinti fictivi,

Primavara te asteapta in posta, iubire, fie ea virtuala sau de scara de bloc cu patru etaje,

Primavara te surprinde imperechindu-te cu ciorapi rosii cu fir lycra si te incurajeaza complice,

Primavara iti plombeaza absentele din rasul cu gura pana la urechi trimis in cautarea bucuriei,

Primavara te plimba cu taxi-uri cu tarif 0/km pe strazi pe care te poti intalni si reimprieteni cu tine,

Primavara iti cunoaste atat de bine placerile vinovate, incat te supui dezmatului de fiecare data cand iti vine in vizita,

Primavara nu respecta regulile politetei cleioase si e cand rece, cand fierbinte,

Primavara vine si trece languros, suav, candid, dar niciodata indiferent.

Muzica pentru alter ego-uri

Sunetul sec al sticlelor de bere desfundate, fum de tigara cochet sau barbateste expirat, dress code "no dress code", prieteni atat de relaxati incat isi povestesc pentru a nu stiu cata oara intamplari cu iz de noutate, toate astea compun o atmosfera mocnind a asteptare.
Pe scena micuta dotarea tehnica denota minimalism.
De jur imprejurul scenei se aude vocea butoanelor si a obiectivelor aparatelor foto puse pe focusare.
Linistea podelelor si forfota din jurul lor inspira cele 2 microfoane conectate la sursa.
Unii dintre cei prezenti sunt deja setati pe modul spectator si stau lejer pe scaunele ocupate din timp, observand cu minutiozitate tot ce se intampla in jur si muscand in acelasi timp cu pofta din conversatia in plina desfasurare in cercul lor.
In aer, pe langa fum, plutesc in voie rasete, curiozitatea, nerabdarea, caldura emanata de corpuri in plina relationare si de apropiere.
In cateva minute muzica va prelua controlul.
Deocamdata e doar fundal si isi schimba greutatea de pe un picior muzical pe altul stand cu fundul pe boxe.
In scurt timp isi fac aparitia pe scena si artistii, incarcati emotional si in verva intrarii in stare.
Ea, Luiza Zan, este o miniona extrem de expresiva, iar el, Sorin Romanescu, desi o depaseste prin inaltime, se vrea a fi pe picior de egalitate artistica cu ea si asta se vede in particulele de aer muzical care plutesc intre ei.
Ea isi lasa paharul de vin rosu, din care a savurat deja jumatate, intr-un colt de scena, ciobindu-i din minimalism si isi incalzeste vocea.
El isi acordeaza chitara schimband din cand in cand cu ea priviri cu subinteles, zambete si replici adaptate contextului.
In sala forfota se trasforma treptat in linistea urechilor ciulite.
Vocea deja incalzita a Luizei saluta prietenoasa publicul.
Publicul o aplauda cald si o imbratiseaza din priviri ca pe un prieten drag.
E o legatura care se simte, nu ai cum sa o ratezi.
Muzica incepe sa curga in ritm de jazz cu influente rock, flamenco, bossa nova si emotiile sa ia forma fiecaruia dintre cei prezenti.
E bucurie, e pasiune, e talent, e placere de a asculta si de a canta, e joaca cu note muzicale si fuga dupa melodicitate.
Unii zambesc nedisimulat, cu berea, vinul sau sucul uitate in imediata apropiere, unii se pierd pe sine in momente din propria viata de care muzica le aminteste, unii isi sincronizeaza miscarile corpului cu ritmul, unii fredoneaza intr-o doara cu sau fara calea urechii muzicale deschisa, unii isi simt pielea metamorfozandu-se in musuroaie de furnici.
Se poate spune ca fiecare are momentul sau de intimitate cu muzica.
Totul curge, totul se leaga, totul starneste reactii, incat spre final aplauzele par sa subtieze palmele, sa nu se mai termine si sa fie insuficiente.

Scurta intalnire cu poetul

Calendar Lunea e prima zi in care te simt cu intensitatea unui fior de dorinta. Nu stiu ce luna, ce anotimp, ce an este, Stiu doar ca te vreau. Martea incepi sa ma nelinistesti. Nu stiu daca si tu ma doresti, dar stiu ca e deja vara. Miercurea mi te strecori in fiecare secunda de cotidian si ma ademenesti spre nevoia de a te dori si joi si vineri Si, fireste, joi si vineri ma surprind cautandu-te in acela, in altul, in fiecare. Sambata ma odihnesc. Esti somnul lenes care ma rasfata Si esti lenea care ma face sa ma intind de placere prin camerele goale. Duminica deja te cunosc. Imi esti atat de familiar incat nu as putea sa numar zilele din calendar daca nu te-as avea. Franturi Uneori te iubesc şi fiecare gând mi se împotmoleşte în absenţa ta, Uneori mi te imaginez ca umbra unui străin pe asfalt într-o după-amiază de vară pentru a nu te urî cunoscându-te, Uneori prin părul cu reflexe de duminici plicticoase mi se încâlceşte dorul, Uneori aş avea chef să îmi ridiculizez plictiseala în desene pe asfalt, Uneori visez bătrâneţea ca pe o doamnă simandicoasă care îşi răcoreşte oboseala legănându-se într-un şezlong pe veranda unei case pustii, Uneori gustul primei zăpezi are gustul purităţii, Uneori, când indiferenţa îmi dă târcoale, trimit copilul să negocieze cu ea, Uneori sarea are gustul tristeţii, Dar, de cele mai multe ori, realitatea îşi întinde ghearele ascuţite şi lasă urme de azi trăit. Gramatica pentru doi Deşi o virgulă între subiectul şi predicatul dintre el şi ea nu anulează propoziţia relaţiei, ei preferă tăcerea şi orice-ul punctelor de suspensie. Deşi nu îşi exclamă subînţelesurile din privire şi din tăcere, nici nu îşi interoghează unul altuia nespusul lucrurilor pe nume. Cum ar putea fi oare împărţită în propoziţii această frază a unui noi care are nevoie de o propozitie principală, se intreabă un el şi o ea măcinaţi de propoziţii secundare.

Cinism si intrigi matrimoniale

Cand te apropii de 33 de ani deja nu te mai impotmolesti in bune intentii.
Intuiesti, selectezi, transezi, treci mai departe, iti porti palaria, rochiile si pantofii cu toc cu un firesc pe care pana si tu cea de la 20 si ceva de ani il invidiezi,
Citesti, traiesti, asculti, simti, relationezi conform unor grafice care par sa iti fie conturate de excel-ul dupa care creierul a invatat sa functioneze si inima sa deseneze si lupti cu dependente ca tabietul, comoditatea, principiul.
Cand timpul nu mai poate fi disociat de varsta incepi sa studiezi ridurile pe intelesul tuturor si acceptarea ca forma de dezintoxicare emotionala si sa te iei din ce in ce mai in serios.
Fiecare moment de bucurie, tristete, liniste, singuratate, nimic este bine cantarit, etichetat, dar de nepretuit si simti nevoia sa preiei controlul asupra orice-ului.
Nimeni nu te pregateste, insa,  pentru cinism in doze care depasesc suportabilul, pentru vestea ca maine s-ar putea sa nu mai fii, desi tineretea inca iti respira prin pori, pentru ruptura intre tine si modelul social standard dupa care esti setata sa traiesti, pentru nefericirea ca forma de existenta.
Si atunci trebuie sa iti sufleci manecile si sa preiei controlul asupra propriului destin fara sa te mai lasi pacalita de falsele asteptari.
Daca prin nastere se intampla sa fii de gen feminin, intrigile matrimoniale vor face parte din existenta ta zilnica.
Afli mai intai povestile de viata ale mamei si ale bunicii, afli prin ce intamplare ai aparut tu si cum functioneaza o familie, care sunt etapele unei iubiri adevarate, roditoare, de-o viata.
Bunica, cu blandetea si intelepciunea date de varsta si cu asprimea dobandita in lupta cu viata de zi cu zi, te sfatuieste sa fii o fata buna, sa iti gasesti un baiat care te iubeste, sa iti pastrezi curatenia sufleteasca, sa te asezi la casa ta, sa faci copii, pentru ca firesc este ca bunicile sa aiba nepoti, iar fetele coapte copii, ca un pom roditor.
Ti-a citit povesti, te-a privit cum te joci, cum cresti, cum treci prin pubertate, cum te indragostesti pentru prima data, cum cauti modele, cum calci pe drumuri batatorite sau neumblate pentru a-ti gasi un rost, cum strangi  cate putin din ceea ce simti,  castigi si devii pentru a impartasi cu familia pe care ti-e dat sa o ai si te ajuta cum stie ea mai bine.
Te invata sa te speli in fiecare dimineata cu apa rece si sa privesti cu demnitate inainte, indiferent cat de greu ti-ar fi, sa nu uiti ca fiecare poveste se naste dintr-o farama de realitate si ca intr-o zi iti vei spune si tu povestea, sa iei din fiecare intamplare samburele de intelepciune si sa arunci invelisul de intrigi putrede, sa cauti sufletul in tot ceea ce faci, sa mai acorzi o a doua sansa, fara insa a-ti crea reputatia de proasta targului, sa lasi lucrurile sa se intample la timpul lor, fara insa a face din asteptare o filosofie de viata, sa-ti aerisesti din cand in cand camarile mintii si ale sufletului prin rugaciune,  sa iubesti, fara a uita o clipa de respect si sa lupti pentru binele tau fara a astepta ajutor de la nimeni, pentru ca tradatorii, invidiosii, intrigantii, ipocritii, prostii cu diploma sau fara se pot ascunde in oricine.
Cand vine vorba de singuratate, insa, este neputincioasa si te priveste doar cu ochi in care se intrezareste intreg arborele genealogic al familiei.
Pentru ea singuratatea este o povara mult prea grea, aproape un blestem.
Isi are barbatul ei, copiii, nepotii, credinta in Dumnezeu, gradina cu flori si zarzavaturi si timpul trece cu rost si impartasit.
Casatoria, familia, rabdarea, increderea, respectul si credinta sunt drumul sau in viata.
Mama iti este intregul univers la inceputurile tale, apoi, daca o lasi, iti devine cea mai buna prietena.
Ea este samburele de acasa, sursa principiilor dupa care iti faci alegerile pe masura ce te maturizezi, bucatarul-sef de la care inveti cata sare si cat piper sa pui in mancare si de la care preiei retetele tale secrete si principalul model de manager al unei familii.
Te creste cum stie ea mai bine si te modeleaza pentru a fi o buna sotie si mama, pentru a-ti urma visele si a-ti implini destinul.
Fiecare gest al sau il ai pastrat in sticlute cu esente pentru diverse situatii, sticlute pe care scrie simplu mama.
Nu ai vrea sa o dezamagesti, te lupti sa fii ca ea sau impotriva ei, in functie de copilaria pe care ai avut-o, dar nu incetezi o clipa sa te raportezi la ea cand vine vorba de deciziile cu adevarat importante.
Mama ti se reflecta in culoarea ochilor, e un scenarist de succes al povestilor de dragoste pe care isi doreste sa le traiesti, stie cat sa te pastreze si cat sa te lase libera, este ajutor de stilist, desi nu iti intelege aproape deloc alegerile, e buna ca painea calda scoasa din cuptor si aspra ca gerul din iernile grele.
Mama si-a dorit un baiat si o fata si s-a intamplat sa ii aiba, are o incapatanare de catar, organizarea unui sertar cu fisiere asezate alfabetic, iar sfaturile si optimismul sau sunt la fel de revigorante ca o cafea aburinda si cu caimac intr-o dimineata ploioasa.
Povestea sa emana simplitate, asumare, devotament.
S-a indragostit, a urmat intrigile matrimoniale tesute de bunica si de societate, a facut copii si si-a ostenit mainile pentru a construi un camin.
Nu spune nimeni in cuvinte ca trebuie sa continui povestea mamei si a bunicii.
Intrigile matrimoniale deja iti sunt injectate in sange ca un drog ale carui efecte secundare difera de la personaj la personaj.
Sunt peste tot, ca o panza de paianjen aproape imperceptibila, dar acolo.
Ai vrea sa nu fii o dezamagire, sa nu provoci ruptura intre tine si stereotip, dar povestea ta isi are partea ei de imprevizibil, de ratare, de amanare a deznodamantului fericit.
Ai vrea sa iti miroase casa a retetele mamei si sa ai gradina bunicii, dar zilele, saptamanile si lunile nu renunta la doza de cinism.
Asa ca nu iti ramane decat sa iti zambesti a tu de fiecare data cand te privesti si sa iti pastrezi un inceput de inceput pentru fiecare zi.

Linia fierbinte a prieteniei

Ati sunat la linia fierbinte a prieteniei. Pentru...apasati tasta...
In singuratate, dupa ce iti pui in ordine relatia cu tine insuti, tanjesti dupa ea.

O adulmeci, o atragi, o supui  propriului ritm si ii aplici calificative, voluntar sau involuntar.

Prietenia nu tine cont de discutiile despre vreme sau de politetea aceea care te face sa pari fara cusur.

Prietenia este varianta de rezerva atunci cand pierzi, repetitia de dinainte de marea reprezentatie a zambetului de fericire si a lacrimilor nascute din tristetea care trebuie tratata si nu neglijta sau uitata intr-un colt pentru nimicuri al eu-lui.

Prietenia cere timp, cere firesc, cere cunoastere de sine si disponibilitatea de a invata iar si iar cum esti de fapt, cere generozitate si sinceritate lipsita de orice forma de pudicitate.

Prietenia este in acelasi timp o doamna cocheta si o dansatoare de cabaret, un copil neastamparat si un preot cu har, un moment de liniste profunda urmat de unul de dezmat, un numar usor ridicol al propriilor experiente executat cu dezinvoltura si finalizat cu aplauze sau intelegere, dupa caz, este ego vazut prin ochii altcuiva si psihanaliza pe o canapea pe care sa te simti intotdeauna confortabil, cu un Freud avatarizat dupa propria chimie, este doza de sarcasm si de blandete de care ai nevoie pentru a ingradi fortele raului care ataca intotdeauna in singuratate sau in momentele in care prizezi ambitie, lacomie, narcisism fara a te gandi la consecinte.

Pentru unii prieteniile vin in urma indeplinirii unor reguli extrem de stricte si a aplicarii unor principii de nelepadat, iar de altii prieteniile se lipesc ca pisicile in cautare de stapan, dar cea mai mare incercare pentru orice tip de prietenie este schimbarea.

Exista multe tipuri de prietenie.

Imi vin acum in minte: prietenia plasture, prietenia sotron, prietenia pauza, prietenia alter ego, prietenia lama de cutit, prietenia oglinda, prietenia cafeaua de dimineata, prietenia eveniment monden,  prietenia dama de consumatie, prietenia linie fierbinte.
Pentru fiecare tip de prietenie pe care te hotarasti sa o construiesti dupa forme deja prefabricate, dar dupa propriul ritm, trebuie sa alegi cu atentie piesele si sa le asezi la locul lor, la momentul potrivit, ca intr-un joc de puzzle.
Prietenia plasture te ajuta sa acoperi rani superficiale care au tendinta de a sangera, sa gasesti o solutie temporara inainte de marea decizie care iti apartine numai tie, sa te calmezi pentru a vedea lucrurile cat mai clar si a evita adancirea ranilor.
Poate fi usor confundata cu alte forme de relationare, de aceea trebuie aleasa cu grija.
Prietenia sotron este cea mai vesela dintre prietenii si raspunde nevoii tale de joaca, de inocenta, de naivitate.
De cele mai multe ori se leaga in combinatie cu alte tipuri de prietenii pentru ca nu isi este siesi suficienta, iar de fiecare data cand se pierde iti lasa un sentiment de nostalgie de netratat.
Prietenia pauza este cel mai greu de identificat in sacul fara fund al relatiilor de zi cu zi si este una dintre cele mai extravagante si mai de pret piese de pe piata prieteniilor.
Prietenia pauza te invata cat de linistitor poate sa fie sa taci langa cineva si sa iti fie atat de bine incat sa iti poti palpa echilibrul interior.
De fiecare data cand o intalnesti sufletul iti zambeste.
Prietenia alter ego este cea mai buna lectie despre cum ai putea fi daca ai incalca propriile limite, fobii si neputinte.
Este tentanta in masura in care iti ofera o perspectiva constructiva asupra sinelui, iti alimenteaza admiratia si iti imbunatateste rezerva de sfaturi utile in situatii de criza.
Prietenia lama de cutit se dovedeste a fi una dintre cele mai greu de mentinut prietenii, dar in acelasi timp una dintre cele mai purificatoare.
Putini sunt cei care ii fac fata pentru ca putini suporta adevarul in forma sa neslefuita.
Este o relatie constructiva daca este corect inteleasa, o relatie care detesta superficialitatea si taie ranile pentru a le vindeca, o relatie asemanatoare celei dintre un chirurg si pacientul sau si se bazeaza pe incredere, curaj, disponibilitate de a asculta si de a actiona.
Prietenia oglinda este una dintre acele forme de prietenie care creeaza dependenta pentru ca se apropie cel mai mult de nevoia de a te vedea asa cum esti cu adevarat si pentru ca rezista cel mai bine schimbarii.
Aproape nimic nu ii slabeste luciditatea, mecanismul de functionare, ritmul, motivatia si convingerile.
Este, in masura in care asa ceva exista, forma ideala de prietenie.
Prietenia cafeaua de dimineata si prietenia eveniment monden alunga lenea si stimuleaza placerea de a sta la taclale despre nimicuri si de a-ti dezmorti farmecul si abilitatile sociale in pauzele pe care le pui intre obligatiile si  indeletnicirile zilnice.
Sunt cele mai relaxante forme de prietenie si cele mai tolerante pentru ca nu exclud si prezenta altor forme de prietenie.
Prietenia dama de consumatie este de fapt capcana pentru cei aflati in cautare de prietenie, este pseudoprietenie, experienta contracost.
Invata-ma pentru a te invata este premiza de la care porneste, dar sfarseste in apele tulburi ale lui dezamageste-ma pentru a invata ceva din asta.
In sfarsit, prietenia linie fierbinte este acea forma de prietenie in prietenie si gestioneaza toate celelalte tipuri de prietenie si, daca esti suficient de norocos sa intalnesti oamenii potriviti, le si include.
Odata  apelata linia fierbinte a prieteniei vocea interioara isi va exploata caldura si nuantele emotionale, mintea agerimea, iar sinceritatea va da o petrecere la mansarda eu-lui.
Pentru a incheia apasati tasta pauza.
Pentru a sterge orice urma apasati tasta 0.

Retrospectiva de insectar

Zbaterile unui an au ceva din zbaterile din aripi ale fluturilor.
Zborul reprezinta visul, lumina atractia, aripile arse riscul.
2011 a avut de toate.
Ca orice an care se naste din propria sticla de sampanie si din propriul pachet de artificii nu a uitat sa colectioneze vise, sa isi mai scape din cand in cand de sub control pasiunile si viciile si sa isi asume riscurile.
Desi analistii i-au prezis traiectoria vietii sociale, politice si financiare cu marja de eroare aferenta, marja pe care unii o numesc destin, altii vointa divina iar altii intamplare, nimeni nu a putut spune cu exactitate cum va bate inima lui 2011, ce suferinte va trebui sa indure si ce bucurii sa ofere.
Pasionatii de astrologie au apelat chiar la astrogramele personalizate pentru a incerca  sa se pregateasca pentru zvacnirile de personalitate ale lui 2011.
Pentru fiecare, insa, anul deja sfarsit a avut un spectacol de oferit:
Un spectacol de o tristete sfasietoare, de o bucurie molipsitoare, de o monotonie sufocanta, in functie de inspiratie, protagonisti, scenariu si resurse,
Un spectacol fara spectatori, cu doi-trei curiosi, sau cu sala plina si casa de bilete inchisa.
Pentru mine 2011 a fost un in care mi-am odihnit putin aripile atinse de lumina puternica si m-am bucurat mai mult de zborul altora, un an cu pierderi ireparabile si bucurii simple, un an in care am incercat sa imi impaturesc tabieturile si sa le asez in sertarele fiecarei luni cu pachetele parfumate cu aroma de frezii printre ele, un an in care am mai cochetat cu un stil, stilul funky, pentru a-mi zambi din oglinda a joaca de-a mine si in care mi-am redescoperit placerea de a citi cu picioarele in tavan, cu burta pe perna sau cu o acadea printre dinti din scriitorii preferati si de a asculta muzica la orice ora daca urechea in care stateam asa avea chef.
A fost un an greu, un an al bucuriei temperate si al tristetii trecuta pe la psiholog, acea tristete care isi stie limitele si nu le depaseste, dar nu am uitat sa fac liste cu trebuie sa-uri si cu imi doresc sa-uri.
Asa ca 2012 m-a gasit cam funky si cam intr-o ureche muzicala, dar cu aripile pregatite de zbor.