luni, 30 ianuarie 2012

Linia fierbinte a prieteniei

Ati sunat la linia fierbinte a prieteniei. Pentru...apasati tasta...
In singuratate, dupa ce iti pui in ordine relatia cu tine insuti, tanjesti dupa ea.
O adulmeci, o atragi, o supui  propriului ritm si ii aplici calificative, voluntar sau involuntar.
Prietenia nu tine cont de discutiile despre vreme sau de politetea aceea care te face sa pari fara cusur.
Prietenia este varianta de rezerva atunci cand pierzi, repetitia de dinainte de marea reprezentatie a zambetului de fericire si a lacrimilor nascute din tristetea care trebuie tratata si nu neglijta sau uitata intr-un colt pentru nimicuri al eu-lui.
Prietenia cere timp, cere firesc, cere cunoastere de sine si disponibilitatea de a invata iar si iar cum esti de fapt, cere generozitate si sinceritate lipsita de orice forma de pudicitate.
Prietenia este in acelasi timp o doamna cocheta si o dansatoare de cabaret, un copil neastamparat si un preot cu har, un moment de liniste profunda urmat de unul de dezmat, un numar usor ridicol al propriilor experiente executat cu dezinvoltura si finalizat cu aplauze sau intelegere, dupa caz, este ego vazut prin ochii altcuiva si psihanaliza pe o canapea pe care sa te simti intotdeauna confortabil, cu un Freud avatarizat dupa propria chimie, este doza de sarcasm si de blandete de care ai nevoie pentru a ingradi fortele raului care ataca intotdeauna in singuratate sau in momentele in care prizezi ambitie, lacomie, narcisism fara a te gandi la consecinte.
Pentru unii prieteniile vin in urma indeplinirii unor reguli extrem de stricte si a aplicarii unor principii de nelepadat, iar de altii prieteniile se lipesc ca pisicile in cautare de stapan, dar cea mai mare incercare pentru orice tip de prietenie este schimbarea.
Exista multe tipuri de prietenie.
Imi vin acum in minte: prietenia plasture, prietenia sotron, prietenia pauza, prietenia alter ego, prietenia lama de cutit, prietenia oglinda, prietenia cafeaua de dimineata, prietenia eveniment monden,  prietenia dama de consumatie, prietenia linie fierbinte.
Pentru fiecare tip de prietenie pe care te hotarasti sa o construiesti dupa forme deja prefabricate, dar dupa propriul ritm, trebuie sa alegi cu atentie piesele si sa le asezi la locul lor, la momentul potrivit, ca intr-un joc de puzzle.
Prietenia plasture te ajuta sa acoperi rani superficiale care au tendinta de a sangera, sa gasesti o solutie temporara inainte de marea decizie care iti apartine numai tie, sa te calmezi pentru a vedea lucrurile cat mai clar si a evita adancirea ranilor.
Poate fi usor confundata cu alte forme de relationare, de aceea trebuie aleasa cu grija.
Prietenia sotron este cea mai vesela dintre prietenii si raspunde nevoii tale de joaca, de inocenta, de naivitate.
De cele mai multe ori se leaga in combinatie cu alte tipuri de prietenii pentru ca nu isi este siesi suficienta, iar de fiecare data cand se pierde iti lasa un sentiment de nostalgie de netratat.
Prietenia pauza este cel mai greu de identificat in sacul fara fund al relatiilor de zi cu zi si este una dintre cele mai extravagante si mai de pret piese de pe piata prieteniilor.
Prietenia pauza te invata cat de linistitor poate sa fie sa taci langa cineva si sa iti fie atat de bine incat sa iti poti palpa echilibrul interior.
De fiecare data cand o intalnesti sufletul iti zambeste.
Prietenia alter ego este cea mai buna lectie despre cum ai putea fi daca ai incalca propriile limite, fobii si neputinte.
Este tentanta in masura in care iti ofera o perspectiva constructiva asupra sinelui, iti alimenteaza admiratia si iti imbunatateste rezerva de sfaturi utile in situatii de criza.
Prietenia lama de cutit se dovedeste a fi una dintre cele mai greu de mentinut prietenii, dar in acelasi timp una dintre cele mai purificatoare.
Putini sunt cei care ii fac fata pentru ca putini suporta adevarul in forma sa neslefuita.
Este o relatie constructiva daca este corect inteleasa, o relatie care detesta superficialitatea si taie ranile pentru a le vindeca, o relatie asemanatoare celei dintre un chirurg si pacientul sau si se bazeaza pe incredere, curaj, disponibilitate de a asculta si de a actiona.
Prietenia oglinda este una dintre acele forme de prietenie care creeaza dependenta pentru ca se apropie cel mai mult de nevoia de a te vedea asa cum esti cu adevarat si pentru ca rezista cel mai bine schimbarii.
Aproape nimic nu ii slabeste luciditatea, mecanismul de functionare, ritmul, motivatia si convingerile.
Este, in masura in care asa ceva exista, forma ideala de prietenie.
Prietenia cafeaua de dimineata si prietenia eveniment monden alunga lenea si stimuleaza placerea de a sta la taclale despre nimicuri si de a-ti dezmorti farmecul si abilitatile sociale in pauzele pe care le pui intre obligatiile si  indeletnicirile zilnice.
Sunt cele mai relaxante forme de prietenie si cele mai tolerante pentru ca nu exclud si prezenta altor forme de prietenie.
Prietenia dama de consumatie este de fapt capcana pentru cei aflati in cautare de prietenie, este pseudoprietenie, experienta contracost.
Invata-ma pentru a te invata este premiza de la care porneste, dar sfarseste in apele tulburi ale lui dezamageste-ma pentru a invata ceva din asta.
In sfarsit, prietenia linie fierbinte este acea forma de prietenie in prietenie si gestioneaza toate celelalte tipuri de prietenie si, daca esti suficient de norocos sa intalnesti oamenii potriviti, le si include.
Odata  apelata linia fierbinte a prieteniei vocea interioara isi va exploata caldura si nuantele emotionale, mintea agerimea, iar sinceritatea va da o petrecere la mansarda eu-lui.
Pentru a incheia apasati tasta pauza.
Pentru a sterge orice urma apasati tasta 0.







vineri, 6 ianuarie 2012

Retrospectiva de insectar

Zbaterile unui an au ceva din zbaterile din aripi ale fluturilor.
Zborul reprezinta visul, lumina atractia, aripile arse riscul.
2011 a avut de toate.
Ca orice an care se naste din propria sticla de sampanie si din propriul pachet de artificii nu a uitat sa colectioneze vise, sa isi mai scape din cand in cand de sub control pasiunile si viciile si sa isi asume riscurile.
Desi analistii i-au prezis traiectoria vietii sociale, politice si financiare cu marja de eroare aferenta, marja pe care unii o numesc destin, altii vointa divina iar altii intamplare, nimeni nu a putut spune cu exactitate cum va bate inima lui 2011, ce suferinte va trebui sa indure si ce bucurii sa ofere.
Pasionatii de astrologie au apelat chiar la astrogramele personalizate pentru a incerca  sa se pregateasca pentru zvacnirile de personalitate ale lui 2011.
Pentru fiecare, insa, anul deja sfarsit a avut un spectacol de oferit:
Un spectacol de o tristete sfasietoare, de o bucurie molipsitoare, de o monotonie sufocanta, in functie de inspiratie, protagonisti, scenariu si resurse,
Un spectacol fara spectatori, cu doi-trei curiosi, sau cu sala plina si casa de bilete inchisa.
Pentru mine 2011 a fost un in care mi-am odihnit putin aripile atinse de lumina puternica si m-am bucurat mai mult de zborul altora, un an cu pierderi ireparabile si bucurii simple, un an in care am incercat sa imi impaturesc tabieturile si sa le asez in sertarele fiecarei luni cu pachetele parfumate cu aroma de frezii printre ele, un an in care am mai cochetat cu un stil, stilul funky, pentru a-mi zambi din oglinda a joaca de-a mine si in care mi-am redescoperit placerea de a citi cu picioarele in tavan, cu burta pe perna sau cu o acadea printre dinti din scriitorii preferati si de a asculta muzica la orice ora daca urechea in care stateam asa avea chef.
A fost un an greu, un an al bucuriei temperate si al tristetii trecuta pe la psiholog, acea tristete care isi stie limitele si nu le depaseste, dar nu am uitat sa fac liste cu trebuie sa-uri si cu imi doresc sa-uri.
Asa ca 2012 m-a gasit cam funky si cam intr-o ureche muzicala, dar cu aripile pregatite de zbor.