Telenovela cu haine

Episodul pilot:

Haina face pe om!

Personajele principale:

Tu, garderoba, oglinda, ceilalti.

Intriga:

Eu cu ce ma imbrac azi?

Scurta prezentare a relatiilor dintre personaje:

Tu esti o personalitate puternica.

Desi preferi originalitatea, iar "Haina face pe om" ti se pare unul dintre cliseele clasice, tinzi, totusi de data asta sa fii de partea cliseistilor si te imprietenesti cu hainele tale, dai importanta starilor pe care le au, le lasi "sa te faca" de fiecare data cand iesi in lume!

Daca o haina este botita cand vrei sa o imbraci, stii ca e morocanoasa, ca nu are chef, ca abia a iesit din masina de spalat si te gandesti bine inainte de a o scoate in lume,

Daca, dimpotriva haina cade imediat ce deschizi sifonierul inseamna ca e o oportunista si o ostentativa, ca vrea cu orice pret scoasa in lume!

Asa ca cele mai de dorit sunt hainele care stau cuminti pe umeras, care isi stiu locul si isi cunosc momentul.

Dar cel mai tare iti pune la incercare orgoliul si narcisismul, inganfata oglinda.

Daca are ea chef si pofta face in asa fel incat ba sa nu iti vina bine o haina, ba sa nu ti se potriveasca o culoare, ba sa apara o cuta pe care pana atunci nu ai vazut-o.

Poti sa fii pe fata ca ea te arata pe dos daca i se pare ca nu e momentul sa te imbraci intr-un anumit fel. Ea iti negociaza relatiile cu celalti.

Daca ea spune "nu asa!" si ceilalti vor ridica din spranceana cand te vor vedea. Insa sunt si momente in care iesi tu invingator in relatia cu oglinda si cu ceilalti.

Si aceste momente sunt cele in care mergi pe spontaneitate.

Hainele se supun, oglinda iti da morocanoasa dreptate, iar ceilalti trag cu coada ochiului sau te privesc fara retinere admirativ.

Oare va urma?

Sarbatoarea

Urasti, esti invidios, insensibil, egoist, rautacios si nici ca iti pasa,

Esti bland, cald, altruist, un om bine crescut ca aluatul bine facut si iti pasa mult mai mult decat cred ceilalti ca ar trebui.

Nu conteaza,

Sarbatoarea nu face diferenta,

Sarbatoarea e in fiecare, live sau playback!

Sarbatoarea accepta si cliseele cu mosi si iepurasi,

Sarbatoarea straluceste ca argintul viu si eclipseaza oamenii, exprimarile si sentimentele gablont!

Sarbatoarea e autenticitate, e firesc si e rasplata!

Sarbatoarea e exceptia care intareste regula sau e paradoxul din viata ta!

Ofticosul

Am observat ca personajul meu preferat pe marele si pe micul ecran este ofticosul.

Dar nu ofticosul acela care iti strica si tie ziua, ci ofticosul simpatic,

Cel care te face sa ii zambesti, sa il compatimesti si in acelasi timp sa razi cu pofta,

Ofticosul cu umor.
De ce prefer ofticosul seducatorului, analistului, sarmantului, logicului?

Uite asa, as raspunde daca ar fi sa ii imprumut din apucaturi.

Sau pentru ca de fiecare data ma surpinde, pentru ca mintea ofticosului este una dintre cele mai agere minti, pentru ca ce face el nimeni nu mai poate desface, pentru ca ramai fara argumente in fata lui, pentru ca in felul sau are intotdeauna dreptate, pentru ca te face sa razi fara sa iti dai seama ca uneori razi de tine insuti.

Ofticosul e omul spectacol.

Nu iti cere sa il placi, pur si simplu se lasa consumat de propriile nemultumiri si ostentativitatea reactiilor sale nu are cum sa nu iti smulga un zambet.
Bineinteles, ma refer la ofticosul inteligent.

Umorul sau este de multe ori involuntar, dar irezistibil,

Iar cuvintele ii sunt cel mai bun prieten si cel mai mare dusman.

Da, din momentul in care incepe sa vorbeasca ofticosul simte cum ii creste adrenalina, cum nervii i se intind si i se contracta ca la o sedinta de aerobic, cum imaginea realitatii care il inconjura este una diforma.

Ofticosul nu e omul situatiilor de mijloc, la fel cum nu poti decat sa il placi sau sa il displaci.

Pentru mine ofticosul care se respecta are un metru si saizeci si cinci de centimetri, cu aproximatie, un umor nebun si o nevoie permanenta de a se situa in centru.
Incearca numai sa-l marginalizezi.

Dansez pentru mine

Ritmul:

Un', doi, trei!

Un', doi, trei, patru!

Un', doi, trei, patru, cinci!

Ritmul e matematica si e, in acelasi timp, tot ce stii despre tine!

E felul in care lasi mana sa se intinda gratios, jenant, indraznet, badaran sau poate doar firesc pentru a prinde alta mana,

E rosul din obraji si isteria necontrolata a picioarelor,

E repetabilitate,

E sincronizare,

E indrazneala de a-ti accepta falsitatea si haotismul miscarilor

Si e provocarea de a invata notele miscarilor pentru a putea obtine sincronizarea!

Chiar daca nu iti iese din prima nu reusesti sa scapi de ritm!

E tiranic,

E acolo din momentul in care muzica incepe,

E cu ochii pe tine

Si te tine captiv pana ii cedezi!

Si dansezi, dansezi, dansezi!

Printre propriile temeri, neputinte, tabuuri!

Printre ei!

Ritmul devine dependenta si terapia ta!

Un Bregovic sec, va rog! (9 mai 2008)

Muzica e un drog.

Nu, nu am pretentia sa mi se recunoasca originalitatea cand afirm asta!

E o replica fumata din mana in mana cu o disperare pe care o resimt cei care mai au o singura tigara si o nevoie acuta de nicotina in corp.

Si totusi incep cu ea pentru ca este exact ceea ce trebuie pentru a descrie in cat mai putine cuvinte concertul lui Goran Bregovic de pe 9 mai tinut in aer liber in Iasi, in fata Palatului Culturii.

Bregovic insusi e un dependent care isi hraneste aceasta dependenta cu altele: zbantuiala publicului, paharul de pe scena care nu e niciodata gol, nebunia ritmului pe care il pune in camasa de forta si il elibereaza la fiecare 5 minute.

Si nu e nevoie sa se imprastie prea mult pe scena.

Din pozitia lui de stand pe scaun cu microfonul ca o prelungire a corpului reuseste sa hipnotizeze de la unul la mii si mii de oameni, niciodata la fel dar toti suferind de aceeasi dependenta, ritmul!

Bregovic e ritm, e nebunie, e tristete vesela si veselie trista, e sexualitate imbibata cu alcool si muzica, e talent dezlantuit.

Si nici unul dintre cei care il asculta nu ii rezista:

De la batutul tactului cu degetele la dansul frenetic in hora, Bregovic e in fiecare gest!

Si la Iasi a fost la fel!

Iar dupa terminarea concertului oamenii mergeau in grupuri mari si foarte mari pe strazi ca in timpul unei revolutii.

Revolutia lui Bregovic!

A fost o data ca cel putin de doua ori (aberatii pe o tema aleasa la voia intamplarii)

Trecutul foarte bine delimitat de regulile gramaticale isi face de cap in viata reala.

Se poate foarte bine ca "a fost " sa devina "este", dupa care sa se intoarca la "a fost" pentru a face apoi o promisiune pe termen lung de genul "poate va fi".

Si atunci nu este ca in povesti " a fost o data ca niciodata", nici ca o repetitie pleonastica " a fost o data ca o data", ci este un paradox " a fost o data ca cel putin de doua ori".

Paradoxul asta taie calea cui vrea el, in functie de fazele lunii, ascendent, gradul de naivitate, gustul pentru jocurile de noroc sau in functie de alte criterii greu de stabilit.

Poti sa fii pisica, femeie, barbat, porumbel, caine, furnica, buburuza ca tot nu scapi de acest paradox.

Macar o data si tot te molipseste cu ilogicitatea sa.

Si atunci te ia cu ameteala de la "a fost", lesini un pic si cand iti revii crezi ca "este", ba nu "va fi".

Stralucire de glob disco

In lumea muzicii si a dansului soarele are stralucire de glob disco.

Ca sa prinzi primele raze cu stralucire disco nu ai voie sa te trezesti mai devreme de 23.55 si sa adormi mai tarziu de ora 6 dimineata.

Atfel esti ca o Cenusareasa care isi redescopera la nesfarsit conditia imediat ce soarele oamenilor muncii, al mamelor si al copiilor, al dependentilor de somn, al batranilor rasare.

Stralucirea disco e nefireasca si chiar hidoasa in plina zi.

Trebuie sa iti pui castile, sa ai un volum temperat al muzicii, sa iti potolesti miscarile controversate ale corpului care repetate se transforma in dans, sa faci conversatie, sa ai un rost.

A dansa si a canta dezlantuit in plina zi e ca si cum ai sta la soare intre 12 si 3 fara sa te dai cu crema de protectie,

Pentru ca da, stralucirea de glob disco iti provoaca insolatie exact atunci cand nu se face simtita.

Si iti apar in conportament urme accentuate de nefiresc, starnesti priviri revoltate si dezaprobare.

Dupa 12 noaptea insa, cand timpul se reseteaza de la 00.00, stralucirea disco iti da pofta de extravaganta, totul este la volum maxim si pana si cea mai banala conversatie despre cat de rece este bautura care iti umezeste mainile si iti infierbanta stomacul devine punct de atractie.

Corpul iti este o prelungire a muzicii, ochii au aceeasi culoare cu a celorlalti, de glob disco, fireste, vocea devine aproape dispensabila, timpul se dilata, pulseaza, se lasa mixat, devine un remake al celui de peste zi.

Please don't stop the music, please don't stop the music, please don't stop the music!