Prieteni si carti

Cat timp mi se odihnesc personajele fictive, care isi pot gasi doza de real in oricare dintre cei pe care ii cunosc sau dintre cei care trec pe langa mine fara sa ajung sa ii cunosc vreodata, mi-a venit asa un chef starnit de admiratie sa fac doua link-uri catre doua personaje cat se poate de reale: una dintre cele mai bune prietene ale mele si sotul ei.(Punct cu respect si cu mult drag)

Nimeni si toanele lui

Ea se simtea cineva.

Intotdeauna mergea de parca adulatorii se ascundeau in fiecare dintre cei pe langa care trecea.

Avea un mers hotarat si usor languros iar miscarile ii erau imbibate de aroganta.

Cu alte cuvinte era victima perfecta pentru nimeni.

Baiat nebun si dependent de libertate, nimeni nu tinea la principii si dulcegariile ii miroseau a obezitate de la o posta.

Se tinea departe de domnitele suave pe care si o privire crucisa le facea sa lesine de emotie si avea pentru ele un soi de compasiune pe care si-o exterioriza foarte rar, dar mai ales cand se plictisea foarte tare. In schimb, aroganta si narcisismul din ceilalti il atatau pana la epuizare.

Asa ca a pus imediat ochii pe aceasta noua cineva.

Prin intregul sau cu dimensiuni de fotomodel si inchis in bula de importanta ii excita nevoia de actiune pentru ca ii simtea pe sub piele, ca un neg-fat-in-placenta, teama de autodistrugere, de explozie nucleara a atomilor de autosuficienta.

Planuia sa o faca sa isi iasa din minti.

Dar i se parea lipsit de haz sa fie diabolic de unul singur, asa ca avea nevoie de aliatii lui pentru astfel de situatii: nimic, nicaieri, niciodata.

O data planul inchegat, si-a pus cele mai bune haine si i-a facut o vizita importantei domnisoare.

Aceasta, cu o ceasca de cafea in fata, isi analiza perspectivele pe ziua respectiva.

Si bineinteles ca toate incepeau cu un Eu mare ca un cucui in funte:

Trebuia neaparat sa faca si sa i se intample ceva, sa mearga undeva si sa fie ca intotdeauna in centrul atentiei.
Drept urmare a fost cat se poate de simplu pentru nimeni sa se joace cu ego-ul sau imbibat de certitudini.
I-a taiat acesteia calea chiar in momentul in care iesea din casa.

A luat-o de brat, fara ca ea sa observe, ca doar era nimeni, si a inceput sa fluiere.

Stia cel mai bine cum functioneaza principiul "ai grija cu cine te insotesti, ca vei ajunge sa ii semeni".

Efectele au fost imediate:

Trecatorii nu se sinchiseau sa ii arunce arogantei nici macar o privire furisa,

Nu avea nici cea mai vaga idee ce ar fi putut face in acea zi si, ceea ce o ingrijora cel mai mult, incepea sa-si puna intrebari legate de propria importanta.

Usor ametita de aceasta slabiciune a propriul eu, autosuficienta domnisoara se vazu redusa la banalitate, niciodata incepea sa i se para din ce in ce mai posibil pentru ea, iar nimeni din ce in ce mai vizibil si mai atragator.

Debusolata, a intrat in vorba cu nimeni, singurul caruia in acel moment reusea sa ii capteze atentia.

Replicile ii erau din ce in ce mai incoerente, pleoapele din ce in ce mai grele, viitorul din ce in ce mai lipsit de perspective, limitele propriei identitati din ce in ce mai vizibile.

Se intelege ca se indragostise de nimeni pentru ca nu putea trai fara a starni interesul cuiva, iar nimeni se pricepea destul de bine la a mima interesul pentru ea.

Dupa nici cateva ore de plimbat brat la brat cu nimeni era epuizata, confuza si aproape ireala.

Impleticindu-se, cu mintea grea de atatea intrebari fara raspuns a cazut intr-un somn adanc al iubirii de sine.
S-a trezit mirosind a umilinta, a singuratate si a lectie invatata.

Nimeni era multumit, chiar daca pana la urma nu o facuse sa isi piarda mintile.

Pe el nu avusese cine sa il ajute cand ar fi fost pregatit sa se schimbe, sa primeasca aceasta lectie.

Dialog cu mine insami

-De ce nu scrii mai des despre tine, despre ce ti se intampla, despre cine esti, despre ce simti?

-Dar scriu despre mine, totul vine din mine, totul e simtit, cu un picior pe o strada si unul in aer, cu urechea pe o carte, cu o cafea in fata, cu o lene lunga cat o zi de luni, cu o plictiseala amara ca un nes nefrecat cu zahar, cu o singuratate ca o ploaie lunga de noiembrie sau cu o veselie inexplicabila, aproape puerila.

-Da, dar ceilalti pot crede ca inventezi personaje, stari pentru a-ti crea un pseudounivers pentru ca in cel real nimic semnificativ nu ti se intampla.

-Ceilalti sunt o notiune, ei nu mi se intampla. Cei care mi se intampla sunt aceia, nu ceilalti si ei stiu ca tot ceea ce scriu face parte din mine. Scriu pentru aceia.

-Bine.

-Pot sa pun punct acum?

-Da.

.

O viata anosta ducand, in drumul spre casa fluier

S-a nascut un copil tacut, insingurat si extrem de meticulos.
Daca avea chef sa isi suga degetul, o facea ca un sculptor lipsit de talent dar incapatanat, pana degetul isi schimba forma intr-un mod iremediabil dizgratios,
Daca vroia sa taca, tacea pana linistea din jurul sau devenea ea insasi stinghera,
Iar daca nu avea chef sa isi vada parintii care il sufocau cu mediocritatea si grija lor egoista se inchidea in camera pana acestia ii promiteau solemn ca vor uita de existenta sa cat ai pocni din degete.
Ii placea sa creada ca este un virtuoz al rutinei si un practicant asiduu al ritualului lasa-ma-sa-te-las.
Asa a trecut prin copilarie si adolescenta,
Fara prieteni si cu parinti atat de frustrati de rolul marginal pe care il jucau in existenta propriului copil, incat erau mult mai ocupati cu terapiile de grup aplicate in astfel de situatii, decat cu educatia sa.
Intr-o zi, totusi, ingratul si insinguratul copil a simtit ce e aceea ingrijorare si si-a dat seama ca a ajuns la maturitate.
Inchisul in camera nu mai functiona,
Parintii nu il mai intretineau fara sa ceara pic de afectiune in schimb,
Iar tacerea se spargea, din ce in ce mai des, din loc in loc, in gauri prin care patrundeau toate zgomotele lumii exterioare.
Atunci meticulozitatea sa cronica a luat o alta forma.
A inceput sa ignore realitatea evidenta si imediata, sa isi robotizeze fiecare gest pentru a da dovada de o totala lipsa de imaginatie, sa fluiere in cele mai neasteptate si mai grele momente pentru el
Si a devenit suspect de sociabil.
Stia, insa, ca este un mediocru, asa ca a inceput sa ii copie pe mediocri, evidentiindu-se, in acelasi timp de acestia, prin placerea aproape masochista de a fluiera.
A terminat o scoala fara a straluci,
Si-a conturat cel mai banal si mai neatragator stil vestimentar,
S-a imprietenit cu cei mai meschini si mai dependenti de barfa oameni, pentru ca mintile stralucite ii inhibau placerea si indemanarea de a fluiera
Si s-a casatorit cu cea mai plictisitoare si mai neatragatoare dintre femei.
In tot acest timp, abilitatea de a fluiera i s-a dezvoltat intr-atat, incat reusise sa scrie o serie de partituri, fiecare potrivita pentru o situatie anume, partituri asezate, cu aceeasi meticulozitate cu care in copilarie isi sugea degetul, in sertare incuiate cu cheia.
Avea o partitura pentru zilele in care era trist,
Pentru aniversarea zilei sale de nastere,
Pentru aniversarea zilei de nastere a celei mai neatragatoare sotii din lume, a lui,
Pentru aniversarea casatoriei lor,
Pentru mersul pe jos spre casa dupa o zi de munca,
Pentru moartea mamei si pentru momentele in care si-o amintea asa cum nu o iubise niciodata indeajuns,
Pentru tatal batran si cu o memorie din ce in ce mai scurta,
Pentru pisica bulimica al carui alb pur il invidia sincer,
Pentru zilele in care ii venea sa le rada in fata oamenilor care nu il cunoscusera niciodata cu adevarat doar pentru ca el nu isi dorise asta,
Pentru orice i se intampla in viata lui banala avea cate ceva de fluierat.
Cine il intalnea pe strada fluierand, de parca se afla in mijlocul unui concert al carui singur compozitor, interpret si spectator era, ii zambea cu o oarecare compasiune si trecea mai departe savurandu-si asa-zisa normalitate.
Nimeni, in afara de el, nu intelegea vointa constienta si intelepciunea care ii activau dorinta de a fluiera si asta ii aducea o satisfactie greu de explicat.
Era victoria lui asupra mediocritatii si ii era de ajuns.

Complicitatea cu superficialitatea

Cand mustesti de intrebari fara raspuns,

De nevoia de a rasuci firul deja despicat in patru pentru a complica lucrurile,

De somn agitat si sforaitor cu vise despre strazi labirintice, sifoniere care inghit tot ce prind si lasa un gol de neinlocuit, despre dentisti care lucreaza fara anestezie

Si de ecoul mult prea multor ganduri nerostite, superficialitatea pare a fi salvarea.

Dar nu orice tip de superficialitate se potriveste orcui, iar reteta superficialitatii salvatoare nu are ingrediente prestabilite.

Moda (fashion-ul pentru cosmopoliti) este una dintre formele de superficialitate care pot anestezia un eu agitat si incalcit.

Culorile, combinatiile, tipurile de material si stilurile in care se pot incadra niste haine, altfel banale prin definitie, pot aduce mai multa savoare cafelei de dimineata, mai multa vivacitate conversatiilor menite sa dea un sut in fund timpului lenes si un aer chic stimei de sine.

O brosa pe un sacou salvat de la decolorare de un balsam pentru rufe luat la reducere, dar foarte bine cotat printre cei care sunt prea comozi pentru a schimba canalul cand intra publicitate, ii poate da dreptul la un loc privilegiat pe umerasele din sifonier si poate starni zambete de simpatie printre trecatori intr-o zi condamnata la anostitate,

O pereche de cizme lipsita de fite, care face loc pe sub pielea sa orcarui tip de pantaloni, poate deveni irezistibila pana imbatraneste, adica pana tocurile se tocesc intr-atat, incat uita si de ce au fost create (un fel de Alzheimer al cizmelor) si imprima mersului un firesc si o placere a unicitatii care il scapa de orice complexe,

O rochie a carei cea mai buna prietena este o pereche de ciorapi colorati iti poate starni la taclale, in acelasi timp, feminitatea si extravaganta jucausa pe care nu ai lasat-o niciodata sa se piarda,

O geanta care nu se poate hotari daca este o vintage sau o postmodernista melancolica poate masca cu succes dezordinea interioara din intestinele ei de accesoriu si, implicit din viata ta,

Iar un trench clasic prin croiala si culoare poate ascunde cu dibacie si dezvalui la momentul potrivit, ca un Sherlock Holmes al hainelor bine gandite, o tinuta ratata pentru ca a cazut prada dependentei de prea mult si de kitch si, deci, o zi proasta.

O astfel de superficialitate nu trebuie tratata de catre medici scoliti la cele mai bune scoli de medicina.
Trebuie doar acceptata, inteleasa si lasata sa isi implineasca destinul, pentru ca nu dauneaza grav sanatatii,
Dimpotriva.

Asemanarea

La felul si diferitul sunt limitele intre care oscilam atunci cand construim relatii, indiferent de natura acestora,

Iar a-avea-in-comun, verbul care ne pune in actiune cand suntem suficient de sinceri si de atrasi incat sa dorim apropierea.

In viata reala simt asta cu fiecare gura de aer pe care o inhalez, dar demult nu am mai regasit in scris lipsa de banalitate a descrierii acestui dat.

Zilele astea, insa, deschizand o carte pentru a ma hotari daca sa o citesc sau nu mi-au atras atentia cateva randuri: "Am vazut alaturi o cioara si o barza, m-am mirat indelung si am cercetat cazul lor ca sa descopar cheia a ceea ce aveau in comun. Cand m-am apropiat de ele uimit si tulburat am vazut intr-adevar ca amandoua schiopatau."(The Cause Of A Bird's Flying and Feeding With A Bird That It's Not Of Its Own Kind. Rumi, Mathnawi, Cartea a doua)

Cum nu iti imaginezi ca o sa fii

Fiecare are visele sale proiectate in viitor.

E atat de simplu sa iti imaginezi un tu diferit de cel din prezent incat cu totii o facem.

Ceea ce nu se poate controla, insa, este gradul de deteriorare a acestor vise in timp, calitatea si bagajul de impliniri si dezastre personale pe care le iei cu tine in viitor.

Cand esti atat de mic incat urcatul in copac pare a fi cel mai curajos act de care ai putea fi in stare, pantofii mamei sau ai tatei, dupa caz, felul meticulos in care ei isi pun la punct ritualul dusului la servici iti starnesc invidii de nepotolit.

Te si vezi in locul lor si crezi ca nimic nu te-ar face mai fericit decat sa ai o viata de adult.

Cresti, incet, incet, perfectionandu-te in arta jucatului de-a-cei-mari si fiecare lucru care ti se intampla pare a avea un rost pe care nu intotdeauna il intelegi, dar il accepti ca fiindu-ti dat,

Iar fiecare zi de nastere te pregateste parca pentru implinirea acelor vise despre viitor.

Plangi, razi, te indragostesti, suferi, te alinti, iti sfidezi varsta, iti pui intrebari cu o semiseriozitate pe care ti-o tolerezi pentru ca nu vrei sa iti fii propriul guru si daca esti norocos te declari multumit de ceea ce devii pe parcurs.

Se intampla, totusi, si nu de putine ori ca, la un moment dat, sa nu iti mai recunosti prezentul care ar fi trebuit sa fie pamantul fertil pentru visele despre viitor din trecut.

Si atunci iti dai seama ca visele te ajuta doar sa cresti si sa atingi o maturitate incomoda dar necesara pentru a intelege ce ti intampla si cine esti tu de fapt.