Indiferenta, fata cu cercei de smoala!

Cand te stii intunecat cauta indiferenta.
Nu acea indiferenta devastatoare care nu iti permite sa te mai regasesti, ci indiferenta cu efecte curative.
Curteaz-o, ai rabdare cu ea si cand intr-un final te accepta cedeaza-i, dar fara a-i da false sperante legate de un pentru totdeauna.
Indiferenta e ca o fata batrana: viseaza intotdeauna la imposibil, ii plac povestile de dragoste devastatoare, si-a epuizat toate posibilitatile si nu vrea decat sa se regaseasca in dezamagirile altcuiva, sa le domine pentru a se putea exterioriza.
Indiferenta e o lectie despre alegerile gresite, despre amanare, e o pedeapsa care te pregateste pentru un maine incert si o cura de dezintoxicare afectiva necesara pentru inceputurile care te vor tenta in acel maine incert.
Invat-o, accept-o si abia cand esti pregatit simte din nou.

Din culisele varstei

Patul are impregnat un miros profund de somn fara vise,
Ceasul ticaie doar in subconstientul sau de ceas pentru ca are bateriile scoase,
Iar eu dorm pe o parte, rasucit si agitat ca un melc dupa ploaie.
Cand ma voi trezi deja voi avea cu un an mai mult:
Cafeaua va mirosi a 32, mersul va semana a 32, parul va avea o nuanta de blond 32.
Dar sunt un soldat curajos al armatei imbatranirii asa ca ma voi arunca in front cu dorinta de a castiga o noua lupta.
Tovarasii mei de arme, prieteni, cunostinte sau oameni care au dorit la un moment dat sa ma aiba, imi studiaza reactiile si ma incurajeaza.
Pana nu le vine randul prefera sa nu se gandeasca la aceasta lupta.
Ce pot sa le spun?
Corpul imi spioneaza orice reactie,
Ochii isi cauta culoarea,
Sufletul studiaza filosofii la moda,
Mintea a ramas cu restante la matematica si consulta psihologi cu prestanta,
Picioarele aleg drumuri necunoscute doar pentru a-mi face incercarile mai motivante.
Nu e nici un secret: imbatranirea vine ca o infrangere atunci cand nu mai stii sa asculti, sa mai dai o sansa, sa treci peste orgolii nejustificate, sa incerci, sa zambesti, sa te ierti si sa ierti , sa iti exploatezi firescul.

Iubeste, daca indraznesti!

Pentru mine a te indragosti se aseamana cu a gusta cu pofta, in acelasi timp, din prima zapada, dintr-o vata de zahar de un roz insuportabil si din mancarea preferata abia scoasa din cuptor cu o nerabdare aproape patologica.
Incontrolabilul preia controlul, stomacul ia foc, simturile sunt in alerta, nelinistea inceputului iti misuna prin vene, pofta de joaca iti pune la incercare inocenta si nebunia, dulcele iti incleie viziunea asupra a orice.
Dar ce te faci cu incalzirea globala, cu dependenta de E-uri a rozului si in general cu artificialitatea tentatiilor oferite simturilor?
Cum mai faci diferenta intre ecorelatii si relatii toxice cand insasi premizele de la care pornesc au injectata, uneori pana in profunzime minciuna?
Cosmetizarea este o tentinta a vremurilor in care traim.
Totul este fardat, siliconat, inbunatatit prin metode de laborator.
Oamenii nu se mai accepta asa cum sunt, lasa sa intervina intre ei o rata la banca, o garderoba de firma, o rotunjime a formelor si orice altceva in afara propriilor sentimente.
Totul este o lupta pentru o pseudoimagine.
Nu rareori, un te iubesc nu mai umezeste buzele decat daca sunt intrunite toate conditiile pentru a arata si a te comporta conform standardelor unei societati consumeriste, iar acceptarea celuilalt nu mai este un proces firesc, ci o conditie care decurge din indeplinirea altor conditii.
Frica, rezerva, superficialitatea, starea "robot" sau"mesagerie vocala" intervin intre el si el, intre ea si ea, intre ea si el si impun o cura de neimplicare si de restrictii emotionale care arde visele ca si cum ar fi "rotunjimi" nedorite.
Si uite asa ajungi sa privesti in ochi tot mai tristi si mai inexpresivi dar incurajati de un zambet de convenienta, sa te plimbi printre ei si ele care se tin de maini reci si uscate, sa intretii conversatii care nu duc nicaieri si sa iti risti viata iubind.

Efectul airplain

Mi s-au infundat urechile.
Oare zbor sau m-am scufundat pentru a compara nuanta coral reef de pe unghii cu cea a unui coral autentic?
Indiferent de raspuns eu asa ma simt la inceput de 2011.
Bule de distractie, optimism, cochetarie, dezmat purtat pe la cele mai bune scoli de bune maniere, constientizare a propriului potential, o usoara aciditate verbala, caldura unor prietenii vechi mi-au piscat limba intre 2010 si 2011.
E in fibra de pe eticheta care ma defineste specificat un amestec de destinatii spre care sigur ma indrept, de nebunie jucausa dependenta de un umor usor englezesc, de zambete rogvaiv si de prietenii selectate mai atent decat boabele de cafea columbiana.
Cred totusi ca zbor, pentru ca imi plac aterizarile si destinatiile, am fixata centura de siguranta, am dat aiurea 3 sau chiar 5 euro pe experiente cu multe E-uri, am tolerat personalitati dintre cele mai diverse, chiar pitiponcioase, pentru ca iubesc oamenii si diversitatea lor si am si atipit cat sa imi induc o stare de usoara confuzie.
Ce fac totusi cu incertitudinea coral reef-ului de pe unghii?
Ii promit femeia, acea eu suficient de nonconformista pentru a suporta culorile tari atunci cand intinde mana pentru a face cunostinta cu necunoscutul si suficient de curajoasa pentru a-si tine respiratia pe parcursul unei scufundari in ape adanci, dar bleu-ciel.

Pe final prizez un nou inceput

Anul asta este deja fumat.
Dar are filtru, asa ca ma pot opri la timp, la limita, din inhalat zilele si noptile care nu isi doresc niciodata sa semene intre ele, dar care au la dispozitie aceleasi 24 de ore:2 pentru a-si merita statutul de acea zi sau acea noapte.
Si pentru ca este pe final isi pune vesta de salvare confectionata 100% din clisee.
Eu ce pot sa ii promit?
Nu pot sa ii spun ai fost cel mai bun pentru ca nu stiu sa fiu ipocrita, nu pot sa il iubesc neconditionat pentru ca imi place sa mi-l imaginez mereu altfel, nu pot sa il uit pentru ca face parte din mine.
De aceea ma limitez la a-i propune o confruntare sincera.
El ma intreaba ce am facut pentru a-l face mai bun?
Eu il intreb de ce a fost asa de grabit si nehotarat?
El imi raspunde ca nu a reusit sa ma inteleaga, eu ii raspund ca am incercat, dar nu am vazut mai bun-ul in el.
El imi propune sa ii mai dau o sansa la retrospectiva, eu prizez deja unul nou intr-un colt din ultima sa zi: e neliniste, e nerv, e detasare, e ras aproape prostesc, e angoasa, e oboseala, e nerabdare, e curiozitate, e dorinta, e sclipire fugara si fum de artificii, e un nou an!

Fragmente de atunci si acum

Frivolitatea nu mi-a fost niciodata prietena.
De cate ori mi-a dat tarcoale i-am zambit stangace, dar a nu hotarat, m-am jucat cu ganduri despre mine vulnerabila si mocnind de puterea de a lua din nou totul in serios si i-am intors spatele imbratisand camaradereste bucuria.
Da, recunosc, imi place sa ii fac in ciuda frivolitatii.
In trecut obisnuiam sa imi doresc sa sufar, numai sa nu simt nu.
Prezentul ma invata, insa, pe baza lectiilor din trecut sa nu mai dramatizez totul intr-atat, pentru ca nepasarea, superficialitatea pot fi amagite si cu mult mai putin.
Sunt atat de lacome incat ar inghiti orice se apropie de pofta lor de a devora.
Atunci totul parea mult mai grav decat acum.
O iau ca exemplu pe fata aceea atat de vie, de libera, de stangace si totusi fireasca pe care memoria mi-o identifica de fiecare data cu la fel de mare claritate.
Poate eram eu, sau poate mi-am inchipuit ca eram eu.
Nu si-a refuzat niciodata nimic afectiv si de fiecare data a suportat consecintele caldului care ii macina oasele si o imbatranea mult mai repede intensificandu-i trairile pana la insuportabil.
Noptile ii aplicau comprese de uitare visata sau de insomnie mofturoasa, diminetile o ademeneau spre o seninatate inchipuita, iar dupa-amiezile ii faceau rost de doza de ironie de care era deja dependenta.
Si cu toate astea nu a renuntat la prietenia sa cu linistea, nu acea liniste resemnata, ci linistea firescului.
Erau la mare distanta uneori, nu se vedeau cu lunile, cu anii, poate, dar isi scriau constant, cu aceeasi sinceritate si afectiune.
Dupa ce isi luau la maruntit nimicurile cotidiene isi promiteau ca se vor regasi cu prima ocazie.
Insa, nu de putine ori, treceau una pe langa alta fara a se recunoaste.
Numai in scrisori se recunoasteau de fiecare data.
Fata aceea mai e si acum aici.
Se vede mult mai des cu linistea, desi inca nu sunt nedespartite si si-a mai facut o prietena de neinlocuit, femeia.
Ei ii poate spune orice.
Si chiar daca o face sa rada cu prostioarele sale, rasul femeii nu e condescendent, ci recunoscator.
Fara ea, fara fata aceea vie, libera, stangace si totusi fireasca nu ar fi fost astazi aici.

Reconstituiri

Nici eu nu as fi putut spune mai bine si mai firesc despre relatiile mele cu ei: "In trecut, aveam obiceiul sa iau foarte repede decizii in privinta barbatilor. Intotdeauna m-am indragostit repede si fara sa ma gandesc la riscuri. Am tendinta sa vad partea buna a fiecarui barbat, ba mai mult, sa presupun ca toti sunt capabili emotional sa-si atinga potentialul maxim. M-am indragostit de mai multe ori decat vreau sa recunosc de potentialul maxim al unui barbat, mai degraba decat de barbatul in carne si oase, dupa care m-am agatat de relatia in cauza mult timp (uneori mult prea mult), asteptand ca partenerul sa ajunga la propria maretie. In povestile mele de dragoste, am fost de multe ori doar victima propriului optimism." -Elizabeth Gilbert, Mananca, roaga-te, iubeste

Si nici raspunsul Danielei Zeca-Buzura la intrebarea Cand esti tu? nu este departe de adevarul meu: "În urmă cu nişte ani (nu pot să-ţi spun aici chiar toate secretele!), când m-am îndrăgostit. Sunt proastă, liberă şi superbă, de fiecare dată când se întâmplă: un fel de pasăre stângace, cu aripi de cristal, dar care zboară!"

Asa ca pot concluziona: da, "fii sincera, fii sincera, fii sincera", cu tine, in primul rand si apoi cu ceilalti, asta e si motto-ul meu, Sheryl Louise Moller!