Potriveala

Potriveala se naste actiune si sfarseste ca stare.

Nu e usor de atins, dar uneori, daca are chef, vine de la sine.

Potriveala e asociata cu zambetul, cu rosul in obraji de bucurie, cu linistea interioara, dar, in mod ironic, o caracterizeaza mai mult sobrietatea lucrului bine facut.

Potriveala uraste cliseele, retetele prefabricate sau sfaturile intelepte.
Cand este supusa unor astfel de tratamente devine extrem de capricioasa, mai ales cand sosirea sa este intampinata cu formula "omul potrivit la locul potrivit" si intinde, fara mustrari de constiinta, capcane de potriveala, false potriveli,

Iar ritmul in care atinge finalitatea nu este aproape niciodata acelasi.

Potriveala fiind extrem de energica, adora perioada in care este actiune.

Ii plac diminetile, harnicia, ambitia si perseverenta celor care o pun in miscare

Si are cate o surpriza pentru fiecare dintre cei pe care urmeaza sa ii viziteze ca stare si care o impulsioneaza ca actiune.

Potriveala nu prea are incredere in alte stari si actiuni care incearca sa ii saboteze importanta, iar prietenii sai cei mai buni sunt propriile sinonime, asa ca de fiecare data cand ii se face dor de ei isi dau intalnire in DEX, intotdeauna la aceeasi pagina si cu aceeasi vecini de explicatii gramaticale.

Niciodata nu i s-a intamplat sa primeasca reclamatii din partea celor pe care ii unge cu propria prezenta si are usoare aere de superioritate, dar stie sa le controleze, astfel incat, in momentul in care da peste esec sau depresie reuseste chiar sa le ridice putin moralul.

Oricine ar trebui sa stie ca potriveala vine val-vartej si se retrage cu o discretie desavarsita, dar parfumul si urmele prezentei sale persista o viata.

Potriveala stabileste intalniri, deschide ochi si inimi si scurma in profunzime sentimentul de viata cu rost pentru ca destinul sau consta in a contura destine.

Treceri pe langa

A fi acolo nu tine numai de prezent.

A fi acolo isi ia drept coordonate importanta pe care tu o dai unor oameni sau unor intamplari si intensitatea la care transformarile in interiorul tau se produc cu acei oameni, traind acele intamplari.

Te poti simti miez fara sa-ti mai amintesti exact de ce, pentru ca amintirea si-a plantat radacini atat de adanci, incat, din cand in cand, mai da cate o floare.

Si atunci te regasesti admirand acea floare, bucurandu-te de ea, fara sa mai stii, cu exactitate, in ce conditii ai plantat semintele.

Asa se construieste fiecare poveste, fie ea frumoasa, induiosatoare, trista, banala sau cu aere de unicitate.

Si te simti de parca ai fi calcat pe un teritoriu atat de familiar si totusi strain, cu o nota stranie de intimitate si de raceala care pluteste peste tot.

Nu toate povestile te indeamna, insa, sa ramai, sa fii miez.

Ai vrea sa treci pe langa, sa le observi de la distanta ca un voyeurist si sa le imbraci in cuvinte fara sa simti ca te-ar putea schimba iremediabil.

Dar, totusi, esti acolo, personaj principal, pozitiv sau negativ, dupa caz.

Trecerile pe langa sunt, de fapt, lasitatile pe care amintirea si le permite.

Stie ca ar trebui sa isi revendice acea poveste, dar se bucura de luxul de a schimba partile care nu ii convin, care nu se potrivesc imaginii despre sine.

Amintirea este, orcum recunoscuta pentru subiectivitatea sa.

Nu i-a placut niciodata acea strictete de raport de activitate pe care oamenii o asteapta de la ea.

Asa ca, da, trecerile pe langa sunt nisele in care se strecoara cand simte ca se cere mult de la ea sau cand pur si simplu isi odihneste generozitatea.

Nu prea ii pasa, in astfel de momente, ca cel care vrea sa isi aminteasca si experimenteaza doar o trecere pe langa, se lasa macinat de angoasa, tristeste, dezamagire sau usurare.

Pentru ea trecerea pe langa inseamna liniste, pentru cel care o cauta, un gol in memorie.

Nu ii place, insa, sa fie confundate trecerile pe langa cu uitarea.

Uitarea este stadiul ultim al unei boli grave de care sufera cineva, pe cand trecerea pe langa este doar o forma de a ignora o realitate orcum acolo.

Amintirea are suficienta incredere in instinctele sale, incat sa stie cand sa excite senzatia de "sunt acolo, intotdeauna am fost acolo" si cand sa se imprieteneasca cu lasul " hai sa vedem ce se intampla daca ma aliez cu indiferenta".

Nu e usor sa accepti ca esti de acord cu trecerea pe langa cand stii ca ai iubit cu intensitate si firesc, cand visezi oameni si locuri care ai fi vrut sa ramana in realitatea ta, cand te-ai schimbat intr-atat, incat vrei sa iti amintesti cum erai, cand ti se face dor de radacinile care dau acum flori atat de frumoase.

Dar faci un pact cu amintirea, pentru ca este singura care te insoteste pana la capat, indiferent cat de ciobita ar fi de rostogolirea sa prin timp.

Cand ipotenuza intalneste cateta

Daca ma iubesti, vei vedea in mine tot ce ti-ai interzis pana acum sa observi,

Daca privirea mea o intalneste pe a ta si isi schimba culoarea, vei uita ca ai fost toata viata omul complezentelor,

Daca imi simti lipsa fara ca macar sa ma cunosti, inseamna ca ma vei intalni intr-o zi si ne vom povesti pana la epuizare cum a fost unul fara celalalt,

Daca te intorci din drum pentru ca simti o prezenta straina, nu trage concluzii pripite, fii doar convins ca aveam chef sa fac o plimbare cu tine in timp ce imi vedeam de viata mea intr-un birou cu mult soare si cu o ceasca de cafea cu caimac in fata,

Daca adormi si visezi fara sa iti amintesti, sigur avem vise comune pe care numai impreuna le putem spune pe nume,

Daca te simti singurul unghi drept dintr-o situatie inclinata si fara iesire, in aparenta, nu iti reprosa unicitatea, exploateaz-o,

Daca taci de prea mult timp, nu iti cauta cuvintele, lasa-le pe ele sa te gaseasca,

Daca in drumul spre casa te intampina pe prag o pisica si nu stii ce sa faci, nu incerca sa ii alegi un nume de alint, da-i de mancare si ia-ti la revedere, pentru ca semnele ti se arata numai atunci cand esti pregatit sa le citesti,

Daca ti s-a servit macar o data replica "permite-mi sa nu te cunosc, pentru ca ar fi gresit din partea mea sa intru in viata ta fara sa am de gand sa stau", inseamna ca stii ce gust are propria dezamagire si frica din celalalt,

Daca te joci de-a v-ati-asunselea cu "incercarea moarte n-are" si ai impresia ca de fapt joci baba oarba, s-ar putea sa uiti de ce ai vrut sa incerci,

Daca pleoapele tale clipesc prea des si necunoscuti cu fete mai mult sau mai putin prietenoase au impresia ca le faci din ochi, inseamna ca "vino-ncoa" iti joaca o farsa,

Dar, mai ales daca nu te inclini suficient in fata intamplarii pentru a te intalni cu dorinte ascunse, nu vei sti niciodata cum sa definesti curajul.

(Orice numai Sonet nu) de primavara

Primavara respira prin pielea ta de cinic de fiecare data cand renunti la agresivitatea verbala si privesti cu bucurie retinuta in jur,

Primavara se imprieteneste cu copiii care se joaca de-a indienii pe strazi cu soare si zambesc cu sufletul in cautare de parinti fictivi,

Primavara te asteapta in posta, iubire, fie ea virtuala sau de scara de bloc cu patru etaje,

Primavara te surprinde imperechindu-te cu ciorapi rosii cu fir lycra si te incurajeaza complice,

Primavara iti plombeaza absentele din rasul cu gura pana la urechi trimis in cautarea bucuriei,

Primavara te plimba cu taxi-uri cu tarif 0/km pe strazi pe care te poti intalni si reimprieteni cu tine,

Primavara iti cunoaste atat de bine placerile vinovate, incat te supui dezmatului de fiecare data cand iti vine in vizita,

Primavara nu respecta regulile politetei cleioase si e cand rece, cand fierbinte,

Primavara vine si trece languros, suav, candid, dar niciodata indiferent.

Muzica pentru alter ego-uri

Sunetul sec al sticlelor de bere desfundate, fum de tigara cochet sau barbateste expirat, dress code "no dress code", prieteni atat de relaxati incat isi povestesc pentru a nu stiu cata oara intamplari cu iz de noutate, toate astea compun o atmosfera mocnind a asteptare.
Pe scena micuta dotarea tehnica denota minimalism.
De jur imprejurul scenei se aude vocea butoanelor si a obiectivelor aparatelor foto puse pe focusare.
Linistea podelelor si forfota din jurul lor inspira cele 2 microfoane conectate la sursa.
Unii dintre cei prezenti sunt deja setati pe modul spectator si stau lejer pe scaunele ocupate din timp, observand cu minutiozitate tot ce se intampla in jur si muscand in acelasi timp cu pofta din conversatia in plina desfasurare in cercul lor.
In aer, pe langa fum, plutesc in voie rasete, curiozitatea, nerabdarea, caldura emanata de corpuri in plina relationare si de apropiere.
In cateva minute muzica va prelua controlul.
Deocamdata e doar fundal si isi schimba greutatea de pe un picior muzical pe altul stand cu fundul pe boxe.
In scurt timp isi fac aparitia pe scena si artistii, incarcati emotional si in verva intrarii in stare.
Ea, Luiza Zan, este o miniona extrem de expresiva, iar el, Sorin Romanescu, desi o depaseste prin inaltime, se vrea a fi pe picior de egalitate artistica cu ea si asta se vede in particulele de aer muzical care plutesc intre ei.
Ea isi lasa paharul de vin rosu, din care a savurat deja jumatate, intr-un colt de scena, ciobindu-i din minimalism si isi incalzeste vocea.
El isi acordeaza chitara schimband din cand in cand cu ea priviri cu subinteles, zambete si replici adaptate contextului.
In sala forfota se trasforma treptat in linistea urechilor ciulite.
Vocea deja incalzita a Luizei saluta prietenoasa publicul.
Publicul o aplauda cald si o imbratiseaza din priviri ca pe un prieten drag.
E o legatura care se simte, nu ai cum sa o ratezi.
Muzica incepe sa curga in ritm de jazz cu influente rock, flamenco, bossa nova si emotiile sa ia forma fiecaruia dintre cei prezenti.
E bucurie, e pasiune, e talent, e placere de a asculta si de a canta, e joaca cu note muzicale si fuga dupa melodicitate.
Unii zambesc nedisimulat, cu berea, vinul sau sucul uitate in imediata apropiere, unii se pierd pe sine in momente din propria viata de care muzica le aminteste, unii isi sincronizeaza miscarile corpului cu ritmul, unii fredoneaza intr-o doara cu sau fara calea urechii muzicale deschisa, unii isi simt pielea metamorfozandu-se in musuroaie de furnici.
Se poate spune ca fiecare are momentul sau de intimitate cu muzica.
Totul curge, totul se leaga, totul starneste reactii, incat spre final aplauzele par sa subtieze palmele, sa nu se mai termine si sa fie insuficiente.

Scurta intalnire cu poetul

Calendar Lunea e prima zi in care te simt cu intensitatea unui fior de dorinta. Nu stiu ce luna, ce anotimp, ce an este, Stiu doar ca te vreau. Martea incepi sa ma nelinistesti. Nu stiu daca si tu ma doresti, dar stiu ca e deja vara. Miercurea mi te strecori in fiecare secunda de cotidian si ma ademenesti spre nevoia de a te dori si joi si vineri Si, fireste, joi si vineri ma surprind cautandu-te in acela, in altul, in fiecare. Sambata ma odihnesc. Esti somnul lenes care ma rasfata Si esti lenea care ma face sa ma intind de placere prin camerele goale. Duminica deja te cunosc. Imi esti atat de familiar incat nu as putea sa numar zilele din calendar daca nu te-as avea. Franturi Uneori te iubesc şi fiecare gând mi se împotmoleşte în absenţa ta, Uneori mi te imaginez ca umbra unui străin pe asfalt într-o după-amiază de vară pentru a nu te urî cunoscându-te, Uneori prin părul cu reflexe de duminici plicticoase mi se încâlceşte dorul, Uneori aş avea chef să îmi ridiculizez plictiseala în desene pe asfalt, Uneori visez bătrâneţea ca pe o doamnă simandicoasă care îşi răcoreşte oboseala legănându-se într-un şezlong pe veranda unei case pustii, Uneori gustul primei zăpezi are gustul purităţii, Uneori, când indiferenţa îmi dă târcoale, trimit copilul să negocieze cu ea, Uneori sarea are gustul tristeţii, Dar, de cele mai multe ori, realitatea îşi întinde ghearele ascuţite şi lasă urme de azi trăit. Gramatica pentru doi Deşi o virgulă între subiectul şi predicatul dintre el şi ea nu anulează propoziţia relaţiei, ei preferă tăcerea şi orice-ul punctelor de suspensie. Deşi nu îşi exclamă subînţelesurile din privire şi din tăcere, nici nu îşi interoghează unul altuia nespusul lucrurilor pe nume. Cum ar putea fi oare împărţită în propoziţii această frază a unui noi care are nevoie de o propozitie principală, se intreabă un el şi o ea măcinaţi de propoziţii secundare.

Cinism si intrigi matrimoniale

Cand te apropii de 33 de ani deja nu te mai impotmolesti in bune intentii.
Intuiesti, selectezi, transezi, treci mai departe, iti porti palaria, rochiile si pantofii cu toc cu un firesc pe care pana si tu cea de la 20 si ceva de ani il invidiezi,
Citesti, traiesti, asculti, simti, relationezi conform unor grafice care par sa iti fie conturate de excel-ul dupa care creierul a invatat sa functioneze si inima sa deseneze si lupti cu dependente ca tabietul, comoditatea, principiul.
Cand timpul nu mai poate fi disociat de varsta incepi sa studiezi ridurile pe intelesul tuturor si acceptarea ca forma de dezintoxicare emotionala si sa te iei din ce in ce mai in serios.
Fiecare moment de bucurie, tristete, liniste, singuratate, nimic este bine cantarit, etichetat, dar de nepretuit si simti nevoia sa preiei controlul asupra orice-ului.
Nimeni nu te pregateste, insa,  pentru cinism in doze care depasesc suportabilul, pentru vestea ca maine s-ar putea sa nu mai fii, desi tineretea inca iti respira prin pori, pentru ruptura intre tine si modelul social standard dupa care esti setata sa traiesti, pentru nefericirea ca forma de existenta.
Si atunci trebuie sa iti sufleci manecile si sa preiei controlul asupra propriului destin fara sa te mai lasi pacalita de falsele asteptari.
Daca prin nastere se intampla sa fii de gen feminin, intrigile matrimoniale vor face parte din existenta ta zilnica.
Afli mai intai povestile de viata ale mamei si ale bunicii, afli prin ce intamplare ai aparut tu si cum functioneaza o familie, care sunt etapele unei iubiri adevarate, roditoare, de-o viata.
Bunica, cu blandetea si intelepciunea date de varsta si cu asprimea dobandita in lupta cu viata de zi cu zi, te sfatuieste sa fii o fata buna, sa iti gasesti un baiat care te iubeste, sa iti pastrezi curatenia sufleteasca, sa te asezi la casa ta, sa faci copii, pentru ca firesc este ca bunicile sa aiba nepoti, iar fetele coapte copii, ca un pom roditor.
Ti-a citit povesti, te-a privit cum te joci, cum cresti, cum treci prin pubertate, cum te indragostesti pentru prima data, cum cauti modele, cum calci pe drumuri batatorite sau neumblate pentru a-ti gasi un rost, cum strangi  cate putin din ceea ce simti,  castigi si devii pentru a impartasi cu familia pe care ti-e dat sa o ai si te ajuta cum stie ea mai bine.
Te invata sa te speli in fiecare dimineata cu apa rece si sa privesti cu demnitate inainte, indiferent cat de greu ti-ar fi, sa nu uiti ca fiecare poveste se naste dintr-o farama de realitate si ca intr-o zi iti vei spune si tu povestea, sa iei din fiecare intamplare samburele de intelepciune si sa arunci invelisul de intrigi putrede, sa cauti sufletul in tot ceea ce faci, sa mai acorzi o a doua sansa, fara insa a-ti crea reputatia de proasta targului, sa lasi lucrurile sa se intample la timpul lor, fara insa a face din asteptare o filosofie de viata, sa-ti aerisesti din cand in cand camarile mintii si ale sufletului prin rugaciune,  sa iubesti, fara a uita o clipa de respect si sa lupti pentru binele tau fara a astepta ajutor de la nimeni, pentru ca tradatorii, invidiosii, intrigantii, ipocritii, prostii cu diploma sau fara se pot ascunde in oricine.
Cand vine vorba de singuratate, insa, este neputincioasa si te priveste doar cu ochi in care se intrezareste intreg arborele genealogic al familiei.
Pentru ea singuratatea este o povara mult prea grea, aproape un blestem.
Isi are barbatul ei, copiii, nepotii, credinta in Dumnezeu, gradina cu flori si zarzavaturi si timpul trece cu rost si impartasit.
Casatoria, familia, rabdarea, increderea, respectul si credinta sunt drumul sau in viata.
Mama iti este intregul univers la inceputurile tale, apoi, daca o lasi, iti devine cea mai buna prietena.
Ea este samburele de acasa, sursa principiilor dupa care iti faci alegerile pe masura ce te maturizezi, bucatarul-sef de la care inveti cata sare si cat piper sa pui in mancare si de la care preiei retetele tale secrete si principalul model de manager al unei familii.
Te creste cum stie ea mai bine si te modeleaza pentru a fi o buna sotie si mama, pentru a-ti urma visele si a-ti implini destinul.
Fiecare gest al sau il ai pastrat in sticlute cu esente pentru diverse situatii, sticlute pe care scrie simplu mama.
Nu ai vrea sa o dezamagesti, te lupti sa fii ca ea sau impotriva ei, in functie de copilaria pe care ai avut-o, dar nu incetezi o clipa sa te raportezi la ea cand vine vorba de deciziile cu adevarat importante.
Mama ti se reflecta in culoarea ochilor, e un scenarist de succes al povestilor de dragoste pe care isi doreste sa le traiesti, stie cat sa te pastreze si cat sa te lase libera, este ajutor de stilist, desi nu iti intelege aproape deloc alegerile, e buna ca painea calda scoasa din cuptor si aspra ca gerul din iernile grele.
Mama si-a dorit un baiat si o fata si s-a intamplat sa ii aiba, are o incapatanare de catar, organizarea unui sertar cu fisiere asezate alfabetic, iar sfaturile si optimismul sau sunt la fel de revigorante ca o cafea aburinda si cu caimac intr-o dimineata ploioasa.
Povestea sa emana simplitate, asumare, devotament.
S-a indragostit, a urmat intrigile matrimoniale tesute de bunica si de societate, a facut copii si si-a ostenit mainile pentru a construi un camin.
Nu spune nimeni in cuvinte ca trebuie sa continui povestea mamei si a bunicii.
Intrigile matrimoniale deja iti sunt injectate in sange ca un drog ale carui efecte secundare difera de la personaj la personaj.
Sunt peste tot, ca o panza de paianjen aproape imperceptibila, dar acolo.
Ai vrea sa nu fii o dezamagire, sa nu provoci ruptura intre tine si stereotip, dar povestea ta isi are partea ei de imprevizibil, de ratare, de amanare a deznodamantului fericit.
Ai vrea sa iti miroase casa a retetele mamei si sa ai gradina bunicii, dar zilele, saptamanile si lunile nu renunta la doza de cinism.
Asa ca nu iti ramane decat sa iti zambesti a tu de fiecare data cand te privesti si sa iti pastrezi un inceput de inceput pentru fiecare zi.