Franturi

Uneori te iubesc si fiecare gand mi se impotmoleste in absenta ta,

Uneori mi te imaginez ca umbra unui strain pe asfalt intr-o dupa-amiaza de vara pentru a nu te uri cunoscandu-te,

Uneori prin parul cu reflexe de duminici plicticoase mi se incalceste dorul,

Uneori as avea chef sa imi ridiculizez plictiseala in desene pe asfalt,

Uneori visez batranetea ca pe o doamna simandicoasa care isi racoreste oboseala leganandu-se intr-un sezlong pe veranda unei case pustii,

Uneori gustul primei zapezi are gustul puritatii,

Uneori, cand indiferenta imi da tarcoale trimit copilul sa negocieze cu ea,

Uneori sarea are gustul tristetii.

Dar de cele mai multe ori realitatea isi intinde ghearele ascutite si lasa urme de azi trait.

Cameea, jobenul si Waterloo-ul: fictiune

Ea e distanta dar are o raceala fermecatoare, el e foarte politicos dar are ceva de strengar pedepsit in privire. Pe fata li se citesc oboseala si dezamagirile adunate in zambetul pe care si l-au croit cu grija pentru iesirile in societate. Se examineaza cu atentie unul pe celalalt. Amandoi au fost niste ambitiosi pana la marea infrangere, iar acum nu isi doresc decat o dulce pedeapsa. Ea, isi spune el, iubeste simplitatea si lucrurile care o fac sa simta ca a mai trait si in alte secole. Tot ce-i miroase a vechi si a romantism demn o face sa roseasca a timiditate si a placere. El, isi sopeste ea in gand, are ceva din galanteria purtatorilor de joben. Ar putea oricand sa castige puncte intr-o conversatie pe orice subiect, nici o femeie nu ar suferi de lipsa de complimente in prezenta lui si ar ascuti zambete cu ironia sa sofisticata. Ea ar putea povesti despre sine ca s-a nascut o fata vesela. Apoi, cand a mai crescut ii exaspera pe parinti cu veneratia ei pentru cuvintele care suna intr-un anume fel, in acel fel. Le cauta prin dictionare, prin cartile din biblioteca si se juca cu ele, nu avea placere mai mare. Avea putini prieteni, dar foarte diferiti si adevarati. Unii se evidentiau prin ciudatenia lor, altii prin normalitatea aproape nefireasca. Ea le impartea tuturor cu generozitate din veselia ei, din umorul de nestavilit, din acasa. Ca orice domnisoara frumusica si istetica nu a scapat nici de pretendenti, pentru ca da, intotdeauna o alegeau ei pe ea. I-a intalnit pe rand pe primul, pe prima iubire, pe sentimentalistul al carui sentimentalism nu il impartasea, pe uraciosul uratel si complexat pe care l-ar fi putut chiar placea pentru umorul lui dar care a preferat sa dispara fara nici o explicatie, pe bondocul teribilist, pe mamosul iubaret, pe afemeiatul cu mutra de victima, pe infumurat si lista poate continua. A avut lupte mai mari sau mai mici, s-a incapatanat de multe ori si avut si o mare infrangere. Asa ca iat-o acum, aici, in prezenta acestui el, un posibil demn purtator de joben. El isi aminteste despre sine ca s-a nascut cam ursuz. Avea o mutra imbufnata, dadea mult din picioare si scotea limba la oricine nu ii placea. Oamenii mari ii pareau atat de caraghiosi. Se maimutareau la el, doar doar ii va placea, dar cand el scotea limba la ei invocau principiile si educatia. Cand s-a facut mare s-a dovedit a fi un tanar foarte bine educat dar si foarte pretentios. Trata domnisoarele nu dupa culoarea parului, ci pornind de la ideea ca erau femei si trebuiau respectate. Asta nu i-a servit intotdeauna. A avut si el parte de tradari, de ieftinisme si de o mare infrangere. Atunci ar fi putut jura pentru acea femeie. Se pare ca daca ar fi facut-o s-ar fi dovedit a fi lipsit de realism. Si iata-l acum, aici, in prezenta acestei ea. Se apropie unul de celalalt. El ii sopteste: fiecare are parte de Waterloo-ul sau! Ea ii sopteste: fiecare are parte de Waterloo-ul sau! Se privesc, semneaza din priviri un pact si se indreapta incet spre insula lor de izolare din realitate.

Reeditari

Tie

Tie pot sa iti spun:

Nu stiu cine esti si totusi esti prezent in tot ceea ce mi-as dori sa fii pentru mine.

Nu stiu unde esti si totusi te simt dimineata in primele raze de soare, pe la amiaza cand mi se face pofta sa lenevesc langa tine si seara cand ma rasfat cu vise despre noi doi asa cum am putea fi daca firescul meu l-ar intalni pe al tau.

Nu stiu pe cine astepti, dar asteptarea ta nu va fi in zadar.

Esti bland si puternic pentru ca nu obosesti sa astepti,

Esti acolo si acolo e locul tau de intalnire cu asteptarea.

Tie pot sa iti spun:

M-am indragostit de absenta ta pentru ca iti anunta venirea.

Tie pot sa iti spun:

Asteapta-ma.
Oricine voi fi, voi sti sa te recunosc.

Schita

Fericirea şi-a schiţat formele şi fragilitatea într-o dimineaţă în care mirosea a cafea şi a doi.

Am început să îi admirăm perfecţiunea,

Mai întâi discret,

Apoi cu priviri lacome şi fixe.

Un roşu plin ne-a furnicat obrajii

Si am simţit că o putem palpa.

Cu cât ne apropiam, însă, un gri ceţos ni se prelingea din priviri.

Nu reuşeam să ne mai recompunem doi-ul
Şi încet, încet, ca o presimţire amânată ni s-a strecurat printre degete în fiecare gest incertitudinea.

Golul

Are falcile mari, rotunde si lacome

Si o pofta nestavilita de a rumega,

Are culoarea tristetii incurabile si miros de cer innourat,

Lasa in urma dare mai mari sau mai mici de nimic

Si nu se opreste pentru a-si digera victimele decat atunci cand apare dorinta.

Da, golul isi face proviziile din dezamagiri

Si dispare doar atunci cand dorinta ii arunca priviri indraznete care il ard in falcile nesatule.

Drogheria starilor

Si afectivitatea are matematica si aromele ei,

Iar daca ar fi sa ii depistez plusul si minus infinitul as putea desena pe o coala de hartie o linie dreapta pe care as nota cu minus in fata tristete si cu plus fericire.

Insa daca ar veni vorba de arome, parfumuri si amestecuri as fi pusa in mare incurcatura.

Pentru ca intre aceste doua extreme, tristete si fericire lancezesc o infinitate de alte stari, fiecare cu formula sa.
Si as simti pe sub piele cum linia dreapta isi deseneaza curbe ascendente si descendente.

De exemplu, te trezesti intr-o dimineata ploioasa de toamna si mirosi a vreau sa mai dorm, a imbufnare si a singuratate.

Cum e mirosul asta?

Ei bine, e un amalgam de miros de ceai de tei, miros de paine arsa si caine plouat.

Pentru a scapa de aceasta duhoare trebuie sa apelezi la drogheria starilor.

Nu inainte, insa, de a-ti arunca o privire in oglinda si de a-ti face un control de rutina.

Ti-ai facut si controlul?

Atunci e clar ca iti trebuie 2 linguri pline ochi cu dulceata de capsuni,

Adica zambete pe fata somnoroasa si morocanoasa cam cat te tin muschii,

O ceasca mare de cafea neagra si aromata,

Respectiv cat mai multe activitati

Si o parfumare zdravana cu apa de colonie cu miros de sampanie pentru copii.

Cu alte cuvinte joaca, joaca de-a tine pentru a nu te lua prea in serios.

Si uite asa trece ziua si ajungi acasa imbibat de mirosuri, dar obosit si cu aroma de liniste pe buze si putin pe limba.

Si daca inainte de a adormi incerci sa depistezi in ce punct te afli pe linia de la minus tristete la plus fericire constati ca esti in punctul 0.

Ceea ce nu e nici bine, nici rau,

E doar un punct de pornire.

Zmei si zmee

Cand incepi o relatie nu ai niciodata de unde sa stii daca vei alerga de mana in cotidian cu acea jucarie din hartie pe care din copilarie o indragesti sau daca va trebui sa strivesti cu degetele-ti acea rautate a personajului fantastic din basme, imaginat ca un uriaş cu puteri supranaturale.

Diferenta se face intotdeauna la plural, in doi.

Totul incepe aparent banal, dar ceva din forma zmeului si culoarea hartiei, din rautatea personajului nu are nimic de-a face cu banalitatea, ci mai degraba cu unicitatea, cu irepetabilitatea.

Poate fi o zi obisnuita din orice anotimp si totul poate incepe din joaca.

Pentru ca da, confectionarea unui zmeu de hartie si lansarea lui in voia vantului nu e altceva decat o joaca.

Dar, incet-incet, seriozitatea invaluie ca o boala incurabila destinul acelui zmeu.

Si se poate inrosi, umfla in vant, fisura sau rataci de teama, de gelozie, de egoism sau de lasitate,

La fel cum se poate invarti de trei ori prin vantul care ii da sens existentei si transforma in uriasul cu esenta rea si puteri supranaturale, urias care vrea sa inghita totul pentru ca este lacom si are un apetit extraordinar pentru distrugere.

Un zmeu macinat de rautate se da intodeauna de gol prin narcisism si egocentrism.

Se priveste in ochii celui care alearga cu el in mana, isi vede frumusetea, unicitatea si se indragosteste de sine insusi.

Iar, o data indragostit de sine insusi se ravrateste impotriva celui care il face sa straluceasca.

O urma de venin azi, o lupta corp la corp maine, o v-ati ascunselea poimaine si uite asa se pierde in vant si aterizeaza in realitatea altcuiva pentru a-si schimba culoarea, materialul, zborul dar nu si sfoara, singura legatura intre el si celalalt.

Dau numele fericire

Papucilor de casa care fac pielea infricosata de aerul rece sa se infioare de placerea caldurii,
Cuvantului care iti poate exprima cel mai bine o stare care te furnica pe interior si pe care ai vrea sa o impartasesti,
Baloanelor de sapun pe care le elibereaza copiii prin parcuri si dupa care alearga apoi si daca au noroc le sparg in palma,
Furnicilor de sub piele, care se aduna in varful degetelor cand ceva ce iti doreai de mult e pe punctul de a ti se intampla,
Rosului din obrajii emotionati care face cel mai rosu mar sa simta cum ii zvarcolesc de invidie viermisori prin miez,
Mirosului de copac inflorit al cartii preferate,
Mainii lui care e putin mai mare decat a ta pentru a o putea proteja,
Starii de dinainte de somn cand pleoapele lenevesc ca intr-o zi de duminica ploioasa,
Nasului usor carn al lucrului bine facut si facut de tine,
Gustului de simplitate amestecat cu gust de cafea, de suc de portocale, de mancarea preferata, de sarut, de zambet, de lacrima al diminetilor si al serilor,
Culorii preferate regasita in curcubeu intr-o zi de vara,
Jocului de-a v-ati ascunselea cu visele.

Oameni alesi

Uneori, oricat ai incerca, pasii tai prin viata raman fara ecou.

Parca ai fi descult si chiar daca tropai, mergi dizgratios sau ostentativ nu reusesti sa intorci priviri. Sunt, totusi cativa oameni alesi.

Oameni care simt la fel ca noi, au aceleasi nevoi

Si totusi mersul lor te face sa vrei sa il imiti, iti starneste o admiratie aproape involuntara, se simte, se vede si se aude ca o muzica indescriptibila si fascinanta.

Acesti oameni fac bataturi de atata mers, dar nu se opresc, pentru ca daca se opresc isi uita rostul,

Iar forta si-o gasesc in fiecare dimineata care li se da in plus.

Un astfel de om a incetat sa mearga duminica, 14 septembrie 2008.

Insa, ciudat sau nu, ecoul pasilor sai persista.

Da, Stefan Iordache a calcat atat de apasat prin viata incat nu ai cum sa nu il auzi chiar si acum cand nu mai este.

Prietenul lui, cu mers la fel de apasat, Gheorghe Dinica ii canta in continuare cu Nelu Ploiesteanu de pe CD-ul pe care l-au inregistrat toti 3:

"La carciuma din cartier, unde se canta si se bea

Vreau asta seara sa petrec cu amintiri din viata mea.

Am mai facut cate-o betie, am mai iubit niste femei si m-am vandut la galerie pentru un bilet de cativa lei! Sunt vagabondul vietii mele,

Maturator de praf de stele si cusurgiu fara cusur,

Iar cand adorm spre dimineata imi reprosez de la-nceput ca n-am luat totul de la viata si nu i-am dat cat as fi vrut!

Am fost si print si cersetor,

Un tradator, un om cinstit

Numai cu viata de actor eu niciodata n-am glumit

Si-n toata a lumii nebunie eu publicul mi l-am iubit

Sunt vagabondul vietii mele...."