Tacere, te provoc la o barfa!

Noiembrie s-a instalat confortabil in buletinele meteorologice.
De acum se actioneaza dupa cum are el chef:
Plimbarile in aer liber sunt usor incomodate de ploile care isi odihnesc fundul mare in vazduh cu vreo cateva zile inainte de a-si curge continutul,
Vizibilitatea este sabotata de dimineti cetoase si fara chef de vorba,
Linistea vibreaza in aerul rece si pe fetele inghetate ale trecatorilor.
Intr-o astfel de luna tacerile sunt mult mai greu de tratat.
Unele tusesc si impun distanta,
Unele incurajeaza apropierile calde ale trupurilor supuse dorintei si saboteaza elanul spiritelor oratorice,
Altele nasc rupturi definitive intre ei care se amageau cu soarele unei veri tarzii si incercau sa isi resusciteze sentimente de mult uitate.
Dar cele mai multe isi plimba nasul nestatornic de colo colo in cautare de barfa.
Nu e obligatoriu sa fie barfa de calitate, este suficient sa li se permita sa isi bage nasul.
Si cum oricine poate recunoaste in cerc larg sau in cerc restrans ca il apasa destul de multe taceri, taceri din trecut si taceri din prezent, nu are rost sa ascundem faptul ca de cele mai multe terapia uitarii nu se prinde de memoria afectiva.
Acestea sunt momente in care, chiar daca te jenezi, nu este recomandat sa nu scapi, ca un oftat de usurare, un "La naiba, tacere te provoc la o barfa"!

Cu toamna in cizme

Cizmele sunt iubiri de o toamna-iarna.
Iubiri din piele, mai intoarsa pe toate partile ei de piele sau mai la locul sau,

Iubiri din imitatie de piele, care la randul lor sunt imitatii de iubiri, amagiri pe care asfaltul tafnos le destrama inainte de a se lafai in pielea lor de laudaro-amagiri (amagiri laudaroase, explicatie necesara pentru cei care ma acuza deja de ofensa adusa limbii)

Iubiri crosetate sau leopardizate,

Iubiri pana la genunchi, sub genunchi sau deasupra genunchilor,

Iubiri in diverse nuante si modele, cu toc sau plate ca un patinoar.

Fara ele frigul ti-ar putea patrunde in oase si ai uita sa mergi,

Stropii de ploaie ti-ar decolora pentru totdeauna oja de la picioare si nu te-ai mai simti cocheta, ba chiar te-ai imbolnavi de melancolie.

Cizmele sunt iubiri care te fac sa te simti superficiala dar femeie cand le vanezi prin magazine.

Nici eu nu ma pot tine departe de ele.

Asa ca am pus ochii, intr-un octombrie bosumflat, incruntat si rece, pe o pereche de cizme din piele intoarsa dar marturisesc ca nu a fost dragoste la prima vedere.

Era cat pe ce sa-mi bag picioarele intr-o pereche de cizme de cauciuc cu sindromul "pesonalitate multipla" si sa imi asum statutul de gradinareasa intr-o ureche.

Dar m-am culcat pe-o ureche vreo 2 zile si a trecut.

Acum sunt indragostita pana peste urechi de cizmele mele din piele intoarsa

Si mi-e bine, bine cu oja rosie la degetele de la picioare.

Echilibrul fragil al verii

Nu ploua inca si totusi serile miros a imbufnare si a fum.

Vara isi fumeaza ultimele momente cu lascivitate si cu nerv

Iar oamenii, marunti sau importanti, isi incetinesc ritmul in incercarea de a-i retine scrumul si de a se imbiba de mirosul de fum pana isi vor putea permite o noua vara.

Fie ca sunt pe o plaja, fie ca abia s-au intors in biroul insipid si isi admira in geamurile fumurii pielea in nuante de carbonizat deja ii simt lipsa.

Vara ei merg in salile de cinema ale imaginatiei si isi derulueaza filmul viselor, asa cum s-a legat pana in acel moment, ca un regizor exigent si revolutionar,

Vara isi odihnesc dezamagirile pe plaje monotone si rupte de timp si spatiu,

Vara isi prelungesc durata orgasmului,

Vara isi radiografiaza relatiile.

Totul incepe cu o cafea cu lapte care vara este servita la o ora ce ar trebui amendata.

Puritatea si nevoia de caimac a laptelui fiert se amesteca cu neastamparul, cu dependenta de aroma si de filtru a cafelei si te fac sa iti doresti dimineti cu soare jucaus si insomniac si sa te lasi prada propriei libertati.
Vara este de o fragilitate si o frumusete pe care nu le intelegi pe deplin decat atunci cand te afli in sevraj, in camerele de reabilitare ale unei toamne melancolice care te impinge sa scoti la iveala ratiunea si sa iti uiti visele adormite intr-o camera de hotel de lux pe care de mult nu ti-o mai poti permite.

Un vis, mai multe pisici si o strada cu miros de literatura

Aseara, dupa mult timp, am adormit langa un vis.

L-am gasit langa mine cand m-am asezat pe pat: tacut, misterios dar dispus sa se imprieteneasca.

Curioasa i-am facut loc in noaptea din camera mea, dar fara a-i tulbura intimitatea.

Nu l-am luat in brate, doar i-am spus noapte buna si i-am lasat libertatea de a-si alege personajele care sa ma bantuie in acel somn dormit impreuna.

A ales pisicile (as fi putut sa jur ca e felinofil, avea ceva lenes, pufos si lingusitor in miscari!).

Asa ca imediat ce am inchis ochii o gasca de pisici si-au facut loc din coada in orele mele de intuneric si si-au proiectat in coltul de lumina al subconstientului propriul film, dupa ce, fireste, isi impartisera foarte bine rolurile.

Cu nume de personaje literare aceste feline locuiau cu nonsalanta pe strazi botezate dupa diverse curente literare, isi scoteau din cand in cand la plimbare in lesa stapanii orbiti de somn si barfeau la un mic dejun cu soareci de biblioteca.

Printre ele mi-am zarit pisica pe care doar am dorit-o fara sa imi fac curaj sa o am.

Nu se putea hotari daca o cheama Anna sau Mara si in postmodernism se simtea cel mai bine.

Asa ca strada pe care locuia mirosea puternic a desfranare, a haotic si a finaluri in coada de peste.

Avea chiar un bibelou-pestisor cumparat de ultimul ei stapan, un personaj ciudat, ahtiat dupa kitch si femei urate.

Pastra acest bibelou pentru ca o amuza si pentru ca stia ca pe mine m-ar scoate din sarite.

Da, ma placea, dar in acelasi timp imi stia foarte bine punctele slabe si nu avea chef, inca, sa paraseasca strada postmodernism pentru a se lafai pe canapeaua din camera mea.

Ba chiar se lauda de fata cu celelalte pisici la micul dejun cu soareci de biblioteca pe care somnul meu l-a surprins ca ea mi-a trimis acel vis din care cu siguranta nu aveam sa inteleg nimic doar pentru a se amuza pe seama mea si pentru a ma mai tine putin la distanta.

Si nu numai atat.

Ahtiata dupa putere si importanta, Anna sau Mara, si-a bagat coada si in vacanta mea.

M-a surprins in timp ce stateam cu prietenii la cort pe malul Dunarii si a platit o colocatara de pe strada postmodernism, o pisica grasa, jucausa si lipicioasa sa imi spioneze gesturile si sa imi testeze nivelul la care a ajuns dragostea mea pentru pisici.

Si trebuie sa recunosc ca pisica grasa, jucausa si lipicioasa nu prea ma simpatiza, iar eu nu am luptat catusi de putin pentru afectiunea ei.

Asa ca atunci cand m-am trezit am stiut ca e prea devreme pentru mine sa las o pisica sa se lafaie pe canapeaua mea.

Culmea feminismului

God bless mother nature, she's a single woman too!

Buchetul miresei

Sunt niste flori care se usuca si atat, ar zice realistii.

Este o poveste despre "a fost o data cum va fi, ca de n-ar fi nu s-ar povesti", va vor asigura romanticii.

Daca il prind sigur voi avea noroc, se vor incuraja in secret optimistii.

De partea cui sa fiu?

Aventura muzicala

A dansa asa deodata, aparent inexplicabil, singur in camera ta data peste cap de dezordinea unei zile care nu a cunoscut niciodata perfectiunea si disciplina este ca si cum ai face dragoste cu cineva pe care abia l-ai cunoscut dar de care ti-a placut atat de mult incat trebuia sa ii furi din parfumul pielii si al cuvintelor spuse cu stangacie si premeditat pentru a te cuceri.

Pur si simplu incetezi sa mai faci ce faceai pana in acel moment, te ridici, daca nu esti deja in picioare, te apropii si cedezi tentatiilor ritmului.

Geamul trebuie sa fie bine inchis, perdelele trase, usa cel mult intredeschisa pentru a patrunde farame din realitatea pe care o constientizai si tu pana in acel moment si muzica in doza maxima.

Tu, insa, nemilos.

Orice zbatere de altceva iti este indiferenta si orice stangacie ti se potriveste ca si cum ar fi creata de Coco Chanel-ul stangagiei special pentru tine.

Orice privire indiscreta ar face, insa, aceasta libertate a ta sa para atat de nepotrivita incat ridicolul ti-ar inrosi imediat obrajii si ai fi numai bun de turnat intr-o sticla de vin si pus la rece pentru ca dansul de unul singur in camera cand nu aveai nici cea mai mica intentie sa faci asa ceva este de o intimitate extrema.

Nu ai timp sa iti arunci o privire in oglinda, sa iti studiezi miscarile si in nici un caz nu ai voie sa iti refuzi dezmatul.

Uimitor de scurt, acest moment este numai al tau si se rupe din acea anormalitate care zace prizoniera in normele sociale ale unei zile obisnuite pentru a-i face in ciuda plictiselii care parea sa te domine,

Sfideaza dorul, amintirile, tristetea, indiferenta

Si iti intinde capcana uitarii.

Finalul ii este la fel de brusc.

Mainile, picioarele refuza sa mai inteleaga ritmul, creierul sa mai perceapa placere si te simti epuizat.

Te asezi pe pat, bei jumatate de litru de apa-platitudine cu lamaie si taci.