Recunosc, nu mai stiu sa te recunosc

Te-am cunoscut de atatea ori incat am uitat cum te cheama,

Te-am dorit de atatea ori incat nu mai stiu ce sa imi doresc de la tine,

Te-am iubit de atatea ori incat imi esti mai indiferent decat un necunoscut,

Te-am asteptat atat de mult incat acum sunt in mare intarziere,

Ti-am discutat atat de mult absenta incat nu mai stiu cand sa iti simt prezenta,

Ti-am scuzat atat de des imperfectiunile incat daca nu esti perfect s-ar putea sa nu ma interesezi,

Am fost atat de sigura ca te stiu incat te-am confundat de fiecare data cu altcineva,

 M-am uitat pe mine ca sa imi amintesc de tine si nu stiu cum sa ma mai tratez de amnezie,

Ti-am povestit atat de multe despre mine incat te-am lasat sa preiei rolul povestitorului,

Te-am ademenit in diminetile mele cu miros de cafea bauta tarziu pe un ton atat de somnoros incat ai adormit langa altcineva,

Am fost atat de fireasca incat m-am trezit nefiresc de singura,

Am incercat atat de putin sa imi ascund defectele incat acestea au complotat impotriva mea in acea perioada in care era cat pe ce sa ne recunoastem,

Am fost eu cand n-ai fost tu
Si ai fost tu cand eu ma odihneam de atata eu
Incat, recunosc, nu mai stiu sa te recunosc.

Incertitudini

Nu stii niciodata cand se poate intampla sa ti se albeasca un obraz pentru ca destinul sa-ti poata scrie un adevar nebanuit despre tine,

Cand tacerea te va apropia mai mult de tine pentru a te vindeca de sporovaiala cotidiana a rolului social pe care il joci,

Cand ti se va face dor de tine asa cum stii ca nu vei fi niciodata,

Cand mainile iti vor semana a iarna, privirea a primavara, sufletul a vara si zambetul a toamna,

Cand viitorul va fi doar o replica fara drept la replica data prezentului intre timp devenit trecut,

Cand a astepta va deveni verbul-Don Juan din viata verbelor care te reprezinta,

Cand bucuria va avea aroma cafelei de dimineata,

Cand te vei transforma intr-o poveste pe care nu oricine are rabdare sa o asculte,

Cand noptile ti se vor parea prea albe pentru a le irosi in somn,

Cand libertatea nu va mai avea gustul libertatii,

Cand dependentele vor spune mai multe despre tine decat virtutile,

Cand imposibilul isi va redefini limitele,

Cand doza de optimism va trebui sa-ti fie marita pentru a-ti supravietui dezamagirilor,

Cand un gand te va salva de alt gand,

Cand punctul pus unor emotii, sentimente, stari va fi intermediar intre tine si tine pentru a te convinge sa o iei de la capat,

Cand iti vei zambi pentru inca o lectie invatata,

Cand iti vei auzi muzica propriei personalitati fredonata de altii,

Cand azi va fi ziua ta preferata pentru ca ieri e prost-dispus si maine distant,

Cand linistea iti va fredona un cantec de leagan pentru a-ti reaminti care iti sunt adevaratele vise.

Neintamplari

E liniste, mult prea liniste dincolo de ea si in interiorul ei, iar semnul de intrebare se lupta sa iasa la suprafata pentru ca are chef de joaca si de ecuatii matematico-afective cu una sau mai multe necunoscute.

Ea este putin obosita de neintamplatul de zi cu zi dar nu i se impotriveste prea mult semnului cu pofta de inmultire.
Sau poate tocmai pentru ca este obosita nu i se impotriveste.

Se aseaza in pozitia ei preferata, isi fredoneaza o melodie care ii place si lasa neintamplarile si intamplarile sa isi faca loc la interogatoriu.
Prima curiozitate a semnului nu poate sa fie decat de ce? asa ca i se aseaza in coada de ce-ului si ii stimuleaza simturile.

E bine, de aceea, ca ea, fata cazuta in capcana linistii sa stie cateva lucruri esentiale despre de ce inainte ca acesta sa ii dea tarcoale interiorului:
De ce-ul incepe ca un joc simplu, dar complica atat de mult lucrurile pentru ca e un gurmand, infuleca raspunsuri fara a da semne evidente ca se satura de certitudini si este prieten foarte bun cu oare nu e vina ta?

De ce? si oare nu e vina ta? adora adevar sau provocare, transforma intamplarile in neintamplari si neintamplarile in posibile intamplari, urasc linistea, fie ca vine din interior, fie ca vine din exterior si ii joaca constant farse, cu un soi de teatralitate dusa spre cabotinism si tocmai de aceea le place privitul in oglinda in timp ce se rostogolesc spre creier, risca salturi fara parasuta in golul din stomac si bantuie zilnic clubul insomniacilor anonimi.

Nu exista intamplare, dar mai ales neintamplare, in care de ce-ul sa nu isi bage nasul.

Si aproape de fiecare data ii vinde pontul si prietenului sau oare nu e vina ta?

Totusi, dupa cum prizeaza nepasare fata pare sa fi aflat deja toate astea si sa isi doreasca doar sa uite ca sa poata dormi, visa si pasi relaxat dintr-un prezent frivol intr-un viitor cu nasul pe sus, un viitor al neintamplarilor cu potential de intamplari sigure pe ele pana la patologic.

Nu stii niciodata cu cine semeni

In fiecare zi un mers mai neatent, o imprudenta, o muzica, o carte, ganduri ale cuiva te pot face sa te regasesti si ti se face dor de tine si de ceilalti ca tine pe care inca nu i-ai cunoscut, intamplator sau nu. Textul de mai jos e o astfel de intalnire: http://istodor.catavencu.ro/2010/10/13/zeca-buzura-despre-ea-insasi-interviu-blogul-istodor/

Despre importanta de a fi singur

Singuratatea, cea mai mare angoasa, cea mai grea boala, cea mai valoroasa lectie, cel mai inspaimantator cosmar, cel mai amar gust din bucataria sentimentelor se naste o data cu noi.
Ideea a fost dezbatuta macar o data de orice filosof sau scriitor care se respecta si incercata pe propria piele, cu sau fara aura filosofica, de fiecare dintre noi.
De aceea particularitatea sa consta, tocmai in faptul ca isi face simtita prezenta chiar in momentul in care sunt intrunite toate conditiile pentru a nu o simti.
Te desprinzi din imbratisarea calda a unui cineva, te trezesti dupa un vis frumos, iti cumperi ceva ce ti-ai dorit de mult, ti se naste un copil, esti promovat, devii irezistibil in ochii altcuiva, simti putina dragoste cu potential, ai un orgasm si te simti fericit, desi nu prea ai stiut niciodata sa definesti cu exactitate acest sentiment si totusi singuratatea e acolo.
O vezi, o simti, o poti defini, stii ca nu o poti impartasi si iti dai seama ca e singurul sentiment care nu te tradeaza niciodata, care e numai al tau si care te face intotdeauna sa vrei sa fii mai bun, sa incerci mai mult, sa nu te dai batut, sa lupti.

Singuratatea nu e niciodata satula de raspunsuri,

Cauta noi si noi intrebari in tine si se da in vant dupa lectii invatate.

Stie ca se poate baza pe imprevizibil,

Ca poate cuceri orice lupta daca se foloseste de santajul sentimental

Si ca e o certitudine, asa cum fericirea nu va fi niciodata.

Imi placi, nu crezi?

Am dat peste tine intamplator in timp ce intorceam spatele nici nu mai stiu cui.

Te-am privit dormind, de la o oarecare distanta, e drept, pentru ca nu te cunosteam si am uitat ca imi incepusem ziua cu o cafea amara si rece, cu un zambet trist si cu acea indiferenta care face pe oricine sa isi doreasca sa ii intorci spatele.

Dormeai, desi ar fi trebuit sa fii pe undeva si sa iti traiesti viata,

Dormeai pentru ca ai avut un moment de slabiciune,
Dormeai in fund, pe un scaun, intr-o sala de asteptare,
Dormeai fara sa visezi, fara sa tresari, fara sa sforai, fara sa iti pese daca esti simpatic sau nu.

Si eu m-am oprit inexplicabil si ridicol induiosata, ti-am acordat 5 minute, desi eram in intarziere si te-am privit.

Te-am privit si m-am intrebat cui ii pasa de tine,

Daca ai cu cine vorbi cand esti trist,

Daca iti mai amintesti cand ai iubit ultima data, pentru ca iti simteam, din felul in care stateai nonsalant picior peste picior, nepasarea.

Intrebari stupide, de altfel, pentru ca nu te cunosteam, eram in intarziere si nu aveam chef sa cunosc pe nimeni o vreme dupa ce am intors spatele acelui nu mai stiu cine.

Stiam asta si totusi imi puneam intrebari si te priveam.

Sa fie de vina acea nepasare pe care se pare ca o aveam in comun si acel fior de solidaritate ostentativa pe care il simteam?

Poate.

Orcum stiu sigur ca as fi vrut sa-ti dau un ghiont de realitate, sa te vad cum faci ochi mari si mirati, sa incropesc cu tine o conversatie pornind de la singurele replici care imi veneau atunci in minte: "Buna!" si "Imi placi, nu crezi?"

In schimb mi-am lasat simtul ridicolului sa preia controlul,

M-am intors cu spatele pentru a doua oara in acea dimineata, am calcat apasat pe tocuri si te-am lasat in urma sa iti vezi de cele 5 minute furate de somn, de viata amanata, de nepasare.

Testul Cranberries

Ma stiam sanatoasa in limitele posibilului, inca tanara si dependenta de muzica, asa ca nu am ezitat sa fac testul Cranberries pe 20 iulie 2010, intr-o zona activa a Bucurestiului, pentru a ma relaxa si a ma redescoperi.

Imi luam cu mine cei mai buni preieteni din copilarie pana in prezent, iubirile mai mult sau mai putin intelese, mai mult sau mai putin impartasite, imi impachetam tabieturile, latura irezistibila si latura nesuferita din mine si nu doream decat sa imi amintesc si sa traiesc muzica.

Nu vroiam in nici un caz sa fie o experienta marcata de ipocrizie si de falsa intelegere si ma asteptam la orice, dar in primul rand ma asteptam sa imi placa pana la sange si sa fie o analiza emotionala constiincioasa si amanuntita.

Si asa a si fost.
Trupa simbol a anilor '90, The Cranberries mi-a vorbit despre adolescenta si despre cum am crescut.

Testul a prelevat amintiri si fasii de prezent si a presupus pentru inceput o intepatura atat de placuta si de profunda cu acordurile piesei Analyze incat o incontrolabila stare de euforie m-a cuprins pana la finalul marcat de Dreams.

Era a doua sedere prelungita pe canapeaua unui Freud reinventat pe acorduri de muzica rock, dupa cea de la concertul lui Lenny Kravitz.
Pe scena, o Dolores imbinand in acelasi timp in vocea si atitudinea sa feminitate, fragilitate, spirit rebel, agresivitate pe ritmuri rock, forta si visare, s-a transformat in confidentul fiecaruia dintre cei 10.000 de spectatori, avand prezenta de spirit si delicatetea de a-l face pe fiecare in parte sa se detaseze pentru a se simti unic si in acelasi timp sa se solidarizeze cu ceilalti pentru a simti puterea lui impreuna.

Analiza o data inceputa Instinctul animal din fiecare a fost lasat liber, instinct care mie una mi-a tulburat dorinte si frici de mult uitate sau abia nascute si m-a facut sa incerc diversele nuante ale rosului emotional fara sa mi se para ca vreouna nu ma prinde.

Rand pe rand am simtit gust de lacrimi sau de bucurie, de simplitate si libertate pe acordurile unor piese ca How, Dreaming My Dreams, Linger, Wanted, Just My Imagination, When You’re Gone, Switch of the Moment, Desperate Andy, Time Is Ticking Out, Can’t Be With You , Ode To My Family, Free to Decide, Salvation, Ridiculous Thoughts, Zombie, Put Me Down, Still Can’t , Promises, Dreams, iar pana sa imi dau seama ce mi se intampla totul s-a terminat si am plecat spre prezentul meu de acasa convinsa ca sunt oameni, locuri, momente, carti si muzici pe care daca le ratezi nu reusesti sa te recompui, sa iti spui cu tarie: "da, asta imi sunt!", cu riscul de a-ti face cea mai banala confesiune din lume.