Linia fierbinte a prieteniei

Ati sunat la linia fierbinte a prieteniei. Pentru...apasati tasta...
In singuratate, dupa ce iti pui in ordine relatia cu tine insuti, tanjesti dupa ea.

O adulmeci, o atragi, o supui  propriului ritm si ii aplici calificative, voluntar sau involuntar.

Prietenia nu tine cont de discutiile despre vreme sau de politetea aceea care te face sa pari fara cusur.

Prietenia este varianta de rezerva atunci cand pierzi, repetitia de dinainte de marea reprezentatie a zambetului de fericire si a lacrimilor nascute din tristetea care trebuie tratata si nu neglijta sau uitata intr-un colt pentru nimicuri al eu-lui.

Prietenia cere timp, cere firesc, cere cunoastere de sine si disponibilitatea de a invata iar si iar cum esti de fapt, cere generozitate si sinceritate lipsita de orice forma de pudicitate.

Prietenia este in acelasi timp o doamna cocheta si o dansatoare de cabaret, un copil neastamparat si un preot cu har, un moment de liniste profunda urmat de unul de dezmat, un numar usor ridicol al propriilor experiente executat cu dezinvoltura si finalizat cu aplauze sau intelegere, dupa caz, este ego vazut prin ochii altcuiva si psihanaliza pe o canapea pe care sa te simti intotdeauna confortabil, cu un Freud avatarizat dupa propria chimie, este doza de sarcasm si de blandete de care ai nevoie pentru a ingradi fortele raului care ataca intotdeauna in singuratate sau in momentele in care prizezi ambitie, lacomie, narcisism fara a te gandi la consecinte.

Pentru unii prieteniile vin in urma indeplinirii unor reguli extrem de stricte si a aplicarii unor principii de nelepadat, iar de altii prieteniile se lipesc ca pisicile in cautare de stapan, dar cea mai mare incercare pentru orice tip de prietenie este schimbarea.

Exista multe tipuri de prietenie.

Imi vin acum in minte: prietenia plasture, prietenia sotron, prietenia pauza, prietenia alter ego, prietenia lama de cutit, prietenia oglinda, prietenia cafeaua de dimineata, prietenia eveniment monden,  prietenia dama de consumatie, prietenia linie fierbinte.
Pentru fiecare tip de prietenie pe care te hotarasti sa o construiesti dupa forme deja prefabricate, dar dupa propriul ritm, trebuie sa alegi cu atentie piesele si sa le asezi la locul lor, la momentul potrivit, ca intr-un joc de puzzle.
Prietenia plasture te ajuta sa acoperi rani superficiale care au tendinta de a sangera, sa gasesti o solutie temporara inainte de marea decizie care iti apartine numai tie, sa te calmezi pentru a vedea lucrurile cat mai clar si a evita adancirea ranilor.
Poate fi usor confundata cu alte forme de relationare, de aceea trebuie aleasa cu grija.
Prietenia sotron este cea mai vesela dintre prietenii si raspunde nevoii tale de joaca, de inocenta, de naivitate.
De cele mai multe ori se leaga in combinatie cu alte tipuri de prietenii pentru ca nu isi este siesi suficienta, iar de fiecare data cand se pierde iti lasa un sentiment de nostalgie de netratat.
Prietenia pauza este cel mai greu de identificat in sacul fara fund al relatiilor de zi cu zi si este una dintre cele mai extravagante si mai de pret piese de pe piata prieteniilor.
Prietenia pauza te invata cat de linistitor poate sa fie sa taci langa cineva si sa iti fie atat de bine incat sa iti poti palpa echilibrul interior.
De fiecare data cand o intalnesti sufletul iti zambeste.
Prietenia alter ego este cea mai buna lectie despre cum ai putea fi daca ai incalca propriile limite, fobii si neputinte.
Este tentanta in masura in care iti ofera o perspectiva constructiva asupra sinelui, iti alimenteaza admiratia si iti imbunatateste rezerva de sfaturi utile in situatii de criza.
Prietenia lama de cutit se dovedeste a fi una dintre cele mai greu de mentinut prietenii, dar in acelasi timp una dintre cele mai purificatoare.
Putini sunt cei care ii fac fata pentru ca putini suporta adevarul in forma sa neslefuita.
Este o relatie constructiva daca este corect inteleasa, o relatie care detesta superficialitatea si taie ranile pentru a le vindeca, o relatie asemanatoare celei dintre un chirurg si pacientul sau si se bazeaza pe incredere, curaj, disponibilitate de a asculta si de a actiona.
Prietenia oglinda este una dintre acele forme de prietenie care creeaza dependenta pentru ca se apropie cel mai mult de nevoia de a te vedea asa cum esti cu adevarat si pentru ca rezista cel mai bine schimbarii.
Aproape nimic nu ii slabeste luciditatea, mecanismul de functionare, ritmul, motivatia si convingerile.
Este, in masura in care asa ceva exista, forma ideala de prietenie.
Prietenia cafeaua de dimineata si prietenia eveniment monden alunga lenea si stimuleaza placerea de a sta la taclale despre nimicuri si de a-ti dezmorti farmecul si abilitatile sociale in pauzele pe care le pui intre obligatiile si  indeletnicirile zilnice.
Sunt cele mai relaxante forme de prietenie si cele mai tolerante pentru ca nu exclud si prezenta altor forme de prietenie.
Prietenia dama de consumatie este de fapt capcana pentru cei aflati in cautare de prietenie, este pseudoprietenie, experienta contracost.
Invata-ma pentru a te invata este premiza de la care porneste, dar sfarseste in apele tulburi ale lui dezamageste-ma pentru a invata ceva din asta.
In sfarsit, prietenia linie fierbinte este acea forma de prietenie in prietenie si gestioneaza toate celelalte tipuri de prietenie si, daca esti suficient de norocos sa intalnesti oamenii potriviti, le si include.
Odata  apelata linia fierbinte a prieteniei vocea interioara isi va exploata caldura si nuantele emotionale, mintea agerimea, iar sinceritatea va da o petrecere la mansarda eu-lui.
Pentru a incheia apasati tasta pauza.
Pentru a sterge orice urma apasati tasta 0.

Retrospectiva de insectar

Zbaterile unui an au ceva din zbaterile din aripi ale fluturilor.
Zborul reprezinta visul, lumina atractia, aripile arse riscul.
2011 a avut de toate.
Ca orice an care se naste din propria sticla de sampanie si din propriul pachet de artificii nu a uitat sa colectioneze vise, sa isi mai scape din cand in cand de sub control pasiunile si viciile si sa isi asume riscurile.
Desi analistii i-au prezis traiectoria vietii sociale, politice si financiare cu marja de eroare aferenta, marja pe care unii o numesc destin, altii vointa divina iar altii intamplare, nimeni nu a putut spune cu exactitate cum va bate inima lui 2011, ce suferinte va trebui sa indure si ce bucurii sa ofere.
Pasionatii de astrologie au apelat chiar la astrogramele personalizate pentru a incerca  sa se pregateasca pentru zvacnirile de personalitate ale lui 2011.
Pentru fiecare, insa, anul deja sfarsit a avut un spectacol de oferit:
Un spectacol de o tristete sfasietoare, de o bucurie molipsitoare, de o monotonie sufocanta, in functie de inspiratie, protagonisti, scenariu si resurse,
Un spectacol fara spectatori, cu doi-trei curiosi, sau cu sala plina si casa de bilete inchisa.
Pentru mine 2011 a fost un in care mi-am odihnit putin aripile atinse de lumina puternica si m-am bucurat mai mult de zborul altora, un an cu pierderi ireparabile si bucurii simple, un an in care am incercat sa imi impaturesc tabieturile si sa le asez in sertarele fiecarei luni cu pachetele parfumate cu aroma de frezii printre ele, un an in care am mai cochetat cu un stil, stilul funky, pentru a-mi zambi din oglinda a joaca de-a mine si in care mi-am redescoperit placerea de a citi cu picioarele in tavan, cu burta pe perna sau cu o acadea printre dinti din scriitorii preferati si de a asculta muzica la orice ora daca urechea in care stateam asa avea chef.
A fost un an greu, un an al bucuriei temperate si al tristetii trecuta pe la psiholog, acea tristete care isi stie limitele si nu le depaseste, dar nu am uitat sa fac liste cu trebuie sa-uri si cu imi doresc sa-uri.
Asa ca 2012 m-a gasit cam funky si cam intr-o ureche muzicala, dar cu aripile pregatite de zbor.

Alergii

Varsta are ritmul unei mari iubiri esuate.
La inceputul tau iti plac atat de mult joaca, aventura, emotia incat nu te-ai desparti de tine nici pentru o clipa.
Apoi, pe masura ce imbatranesti, incepi sa iti cauti din ce in ce mai multe colturi de altceva si de altcineva in care sa te retragi, fara a te uita, insa, asa cum esti de fapt cand inima iti bate a viata, a pasiune.
Cand ai primele simptome nu constientizezi ca ai putea sa te imbolnavesti de tine si ca poate fi o boala incurabila.
Inca iei totul ca pe o provocare.
Cand, insa, iti simti ca pe o respiratie urat mirositoare primele semne ale imbatranirii si ale alterarii bucuriei in starea ei pura, nefabricata artificial iti dezvolti alergii cu care trebuie sa inveti sa traiesti.
Incepi sa te uiti cu mai multa intelegere la cei care pierd, la cei care fac fata cu demnitate singuratatii, sa lucrezi zile, uneori si nopti in laboratorul tau interior pentru a gasi un compus chimic care sa iti asigure imunitate impotriva depresiei si a acelei tristeti care determina caderea parului, a dintilor si lasarea pielii fara nici un rost.
Una dintre alergii este provocata de stereotipiile care se construiesc in jurul persoanelor cu varsta sau in varsta (de parca s-au catarat pe varsta ca pe un munte al carui varf erau obligate sa il atinga pentru ca asa era firesc din moment ce au inceput catararea).
In momentul in care ai adunat ceva ani in straturile superficiale sau profunde ale pielii, ale sufletului si ale sinelui social devii automat mult mai demn de respect si de compasiune, de intelegere.
Asa ca te trezesti intr-o dimineata metamorfozat in ochii celorlalti din tu in dumneavoastra si tratat cu formule de politete care mai de care mai mieroase.
Daca esti  femeie, un saru' mana ti se serveste de obicei, in afara de momentele in care esti curtata de catre barbati care folosesc buna crestere ca pe o arma in seductie, cand incepi sa iti arati varsta.
Pentru mine un saru'mana primit de la copiii sau adolescentii si tinerii din fata blocului, de pe strada pe care ii privesc cu simpatie si poate cu pofta de a ma juca cu ei, este un semn clar ca ma indrept spre destinatia "doamna aceea".
Singurul remediu pare a fi  firescul si conservarea embrionului bucuriei si al optimismului, iar de fiecare data cand sunt tratata cu un saru'mana imi amintesc de doamnele cochete, grabite, ingrijite, cu grijile copiilor pe fata si in gesturi pe care le salutam cu respect in copilarie si imi zambesc uitand pentru moment de alergie sau poate doar facandu-i in ciuda.
Un saru'mana primit inseamna viata traita, experienta si o colectie impresionanta de saru'mana daruit.

Din alta viata din viata asta

Nu stie, inca, de ce zambeste si se simte odihnita.

S-a trezit mai devreme decat de obicei si o liniste insuportabila apasa imprejurul.
Totusi, are senzatia aceea pe care  o  ai atunci cand taci langa un prieten bun:

Ii este lene, ii este bine si nu ii este dor de acasa.

Parca a mai trait ce traieste acum, dar se simte stanjenita.

Oare nu fura din viata altcuiva?

Ii este strain si, in acelasi timp, atat de familiar sentimentul care ii defineste dimineata.

Parca ar bea o cafea cu topping de ceata:

Totul este atat de limpede si de revigorant si totusi extrem de confuz, de neclar, de usor de pierdut.

Este una din acele dimineti in care simte ca a trait prea putin si ca traitul o copleseste.

Candva a mai zambit cuiva asa cum isi zambeste siesi acum si s-a simtit atat de pregatita sa daruiasca incat si-a impachetat sarutul, bataile inimii, tacerile, imbratisarile, te iubesc-urile cu cea mai rosie si mai matasoasa fundita din colectia personala de firescuri si naivitati.
Pe atunci ar fi fost pierduta fara dor.
Seara, dupa o zi lunga, ii era dor de orice o facea sa fie atat de sincera incat ii induiosa pana si pe mincinosii incurabili:
Ii era dor de o cafea bine facuta, de o tinuta care sa emane caldura interioara, de oameni simpatici si de oameni antipatici care o provocau si alungau aura de monotonie a unei zile, de umorul care se putea ascunde chiar si intr-un sandwich daca stia cum sa muste din el, de momentele de singuratate care o faceau sa pretuiasca orice impreuna care i se daruia, frumos impachetat sau intr-o aparenta, dar fermecatoare dezordine, de muzica de care nu se despartea nici macar in somn pentru ca intorsul ei de pe o parte pe alta din timpul somnului implica miscari a caror maiestrie te duce cu gandul la pasii de tango, de ea privita in ochi de catre ceilalti si de ceilalti priviti in ochi de catre ea.
Acum ii este mult mai rar dor, de aici si senzatia ca fura viata altcuiva.
De cele mai multe ori se epuizeaza incercand sa faca jocul conventiilor fara a se pierde pe sine, incat spre finalul zilei se lasa prada unei amorteli care poate fi amagita doar cu un film bun si o sticla de vin la fel de bun, o carte posmedernista, zambetul cuiva drag cuibarit in conversatii line, revigorante si care nu se tem de sfarsit sau o sesiune de rasete cu gura pana la urechi care sa ajunga si la urechile altora.
In astfel de momente o linistesc si o reechilibreaza definitiile, propriile definitii si jocul de-a improvizatia de care mintea ei nu se satura niciodata.
Reteta este destul de simpla: ia primele cuvinte care ii vin in minte si le rasuceste pe toate partile pana capata un sens care ei ii creaza un confort emotional suficient pentru o zi intreaga si le asociaza fete cunoscute care o relaxeaza.
In dimineata asta i-au venit in minte imediat ce s-a trezit sintagma tu ce-ti mai amintesti despre tine? si cuvantul dor si de aceea, dupa ce si-a dat raspunsurile, odihna a inceput sa ii curga prin sange.
Ce isi mai aminteste despre ea?
Isi aminteste ca este plina de viata si o optimista incurabila, in ciuda pesimismului aparent pe care uneori il afiseaza, poate doar pentru a-i pedepsi pe ceilalalti, ca nu ii este frica de stanjeneala in momentele ei de franchete extrema, ca nu stie sa se prefaca fara a-si face un dusman de moarte din stangacie, ca ii place la nebunie sa rada cu gura pana la urechi, ca intepaturile ironiei ii dau fiori de placere, ca prietenia aceea curata si care miroase a proaspat si a neconventional si a acasa este cea mai buna reteta pentru regasire atunci cand viata iti da motive sa te pierzi, ca nu ar rata un film bun, o carte buna sau o muzica buna indiferent cat de lipsita de chef ar fi, ca stie sa iubeasca chiar si atunci cand crede ca nu mai stie, ca are o colectie de zambete pentru orice ocazie.
Dorul?
Dorul este un copil rasfatat care te face sa plangi si sa razi in acelasi timp, sa te joci cu el, sa il iubesti si sa inghiti in sec de nesuferit ce iti este, un copil care adoarme greu si a doua zi se comporta de parca nici nu te-ar mai recunoaste.
Dorului ii plac personajele rabdatoare, cu o rezerva bogata de amintiri si jocul de-a v-ati ascunselea.
Odihna esti dor, esti eu, esti muzica, esti prietenie, este o cafea savurata pe indelete, esti joc, esti zambet, esti ironie, esti rochia preferata accesorizata cu o brosa vintage, esti sfarsit de somn si inceput de dimineata isi sopteste ea pregatita sa-si traiasca o noua zi, instrainata si atat de apropiata de propria viata, incat amorteala si dorul nu isi mai gasesc locul in maruntaiele existentei.

Libertatea-o povara sau un rasfat?

Libertatea cere scoli inalte in cunoasterea de sine, altfel se transforma in nebunie.

Daca nu ai invatat esentialul despre cum functionezi, despre cat de greu de acceptat iti sunt limitele, despre urmarile exceselor emotionale de orice fel este mai bine sa te lasi pe mainile altora.

Ingradirea de bun simt, normele, rutina te pot transforma intr-un animalut social atat de simpatic incat iti vine sa torci de placere.

Jonathan Franzen se numara printre scriitorii care te fac sa te gandesti la propria libertate, la cat si cum si daca ai cultivat-o.

Poti sa il lasi uitat intr-un colt de biblioteca din lipsa de timp, chef sau rabdare (pentru ca da, este si destul de stufos), dar intr-o zi tot va veti cunoaste.

Si discutiile dintre voi vor fi interminabile.

Dupa ce ii vei devora romanele te vei simti atat satisfacut, cat si trist, extrem de trist.

Incep sa muste din tine viermii tristetii aceleia duioase, nostalgice, meditative, motivante.

Libertate, ultimul sau roman, desi are un happy-end-ing, este de fapt o carte despre tristete, despre libertatea prost inteleasa, despre abuzul de libertate, despre singuratate, despre ratare, depre nevoia viscerala de dependente, despre dragostea cu potential autodistructiv, despre iertarea nostalgica.

Dupa ce o termini de citit te regasesti pe sine pentru cateva ore sau chiar zile nelinistit, agitat si extrem de greu de multumit.

Iti vine sa iti torni un pahar de vin si sa te reimprietenesti cu tine, sa apesi pe intrerupator desi nu ti-e somn si sa vezi cat rezisti pe intuneric cu gandurile tale, sa iti testezi, clasifici si diagnostichezi dependentele, sa iti numeri alegerile egoiste si cele facute din dragoste si duiosie pentru altcineva, sa iti pui termometrul sub bratul propriei furii, sa iti privesti in ochi mandria si greselile facute pe socoteala ei, sa te accepti ca fiind liber sau supus.

Nonconformism de vocabular

Firesteimpreunaindeletnicireanastebucurieimpartasitasimplitateluminoasasarbatoareasimturilorsidegustaredevatadezaharcastanepromoroacacurcubeutueunoi.

 

Amintiri din penarul chinezesc

Suntem copii, elevi, prieteni, subordonaţi, poate şefi, colegi, părinţi.

Încă din primele momente de viaţă învăţăm, aşadar să facem parte dintr-un grup.

Familia este grupul care ne pregăteşte pentru celelalte grupuri în care va trebui să ne integrăm pe parcursul vieţii.

Suntem dădăciţi la început, protejaţi, pentru a afla, pe masură ce creştem şi ce sunt regulile, restricţiile, responsabilităţile.

Urmează apoi grupurile sociale, educaţionale şi profesionale.

În fiecare din aceste grupuri îndeplinim un rol, avem un statut, anumite funcţii şi responsabilităţi, dăm şi primim în mică sau în mai mare măsură, după cum simţim sau după cum ne constrâng normele să o facem.

Participarea la activităţile unui grup sau altul se bazează pe afectivitate, pe înclinaţii şi abilităţi practice, sau şi pe afectivitate şi pe abilităţi practice, în funcţie de natura grupului.

Ca orice persoană care a urmat ciclul educaţional firesc, şcoală generală, liceu, facultate şi a acumulat experienţă în relaţionarea în grupuri mici şi medii, cu cei şapte ani de acasă bine manageriaţi de mama, liderul grupului numit familie şi cu tot bagajul de cunoştinte din facultate, treci de la teorie la practică şi esti pusă în faţa realităţii unui grup profesional, a unei echipe.

Inveti ce presupune munca în echipă atunci când ţi se atribuie responsabilităţi concrete şi eşti plătit pentru asta.

Intri în prima echipă ca orice tânăr entuziast care termină o facultate.

Vii cu experienţa lucrului în echipă pentru diverse proiecte sau activităţi practice, cu înclinaţiile şi deprinderile sociale preluate din grupurile de prieteni şi din grupul de colegi de la facultate, cu multă energie, dorinţă de a profesa, de a progresa, de a cunoaşte oameni noi, de a da şi de a primi.

De asemenea ai experienţa relaţionării, identificării diverselor caractere din grupurile de prieteni prin care ai trecut, împreună cu care te-ai maturizat afectiv şi social. Nu ştii, însă, cu adevărat  ce înseamnă un grup profesional, o echipă, cât de mult te poate schimba, până nu faci parte propriu-zis din ea.

Practic eşti, în mare măsură ceea ce profesezi.

Ce ştiai inainte despre o echipă?

Ştiai că este formată dintr-un număr mai mare sau mai mic de oameni care au un scop comun şi care se străduiesc împreună să îndeplinească acel scop, respectând, însă anumite reguli.

Bănuiai că pot aparea si nemulţumiri, frustrări, pentru că existenţa unui şef, pe lângă faptul că asigură respectarea unor reguli după care trebuie să funţioneze echipa, are şi astfel de efecte.

Dar lucrând efectiv sub tutela unuia înţelegi că e mult mai mult de atât.

Astfel, pe cât poţi fi de motivat, pe atât de multe şi mari îţi pot deveni frustrarile.

Ceea ce ţi-ai propus tu să faci şi ceea ce poţi să faci trece prin mai multe filtre până la forma finală.

De asemenea, unul dintre cele mai importante lucruri pe care le înveţi muncind în echipă este că tu eşti o rotiţă dintr-un mecanism, că nu totul depinde de tine, că ce înseamnă lucru bine făcut pentru tine, poate fi lucru făcut pe jumătate pentru ceilalti.

Echipa se caracterizeză şi prin spiritul de cooperare care trebuie să existe între membrii săi, prin fuziunea lor emoţională, printr-o atitudine pozitivă şi dorinţa de a înlătura tensiunile şi blocajele socioafective.

Simti asta in fiecare zi si cand ajungi seara acasa si ramai singur cu gandurile tale, cu cartile, filmele si muzicile tale, cu linistile tale, cu visele tale, cu iubirile tale, intelegi adevaratul sens al lui a te odihni.