Prieteni si carti

Cat timp mi se odihnesc personajele fictive, care isi pot gasi doza de real in oricare dintre cei pe care ii cunosc sau dintre cei care trec pe langa mine fara sa ajung sa ii cunosc vreodata, mi-a venit asa un chef starnit de admiratie sa fac doua link-uri catre doua personaje cat se poate de reale: una dintre cele mai bune prietene ale mele si sotul ei.(Punct cu respect si cu mult drag)

Nimeni si toanele lui

Ea se simtea cineva.

Intotdeauna mergea de parca adulatorii se ascundeau in fiecare dintre cei pe langa care trecea.

Avea un mers hotarat si usor languros iar miscarile ii erau imbibate de aroganta.

Cu alte cuvinte era victima perfecta pentru nimeni.

Baiat nebun si dependent de libertate, nimeni nu tinea la principii si dulcegariile ii miroseau a obezitate de la o posta.

Se tinea departe de domnitele suave pe care si o privire crucisa le facea sa lesine de emotie si avea pentru ele un soi de compasiune pe care si-o exterioriza foarte rar, dar mai ales cand se plictisea foarte tare. In schimb, aroganta si narcisismul din ceilalti il atatau pana la epuizare.

Asa ca a pus imediat ochii pe aceasta noua cineva.

Prin intregul sau cu dimensiuni de fotomodel si inchis in bula de importanta ii excita nevoia de actiune pentru ca ii simtea pe sub piele, ca un neg-fat-in-placenta, teama de autodistrugere, de explozie nucleara a atomilor de autosuficienta.

Planuia sa o faca sa isi iasa din minti.

Dar i se parea lipsit de haz sa fie diabolic de unul singur, asa ca avea nevoie de aliatii lui pentru astfel de situatii: nimic, nicaieri, niciodata.

O data planul inchegat, si-a pus cele mai bune haine si i-a facut o vizita importantei domnisoare.

Aceasta, cu o ceasca de cafea in fata, isi analiza perspectivele pe ziua respectiva.

Si bineinteles ca toate incepeau cu un Eu mare ca un cucui in funte:

Trebuia neaparat sa faca si sa i se intample ceva, sa mearga undeva si sa fie ca intotdeauna in centrul atentiei.
Drept urmare a fost cat se poate de simplu pentru nimeni sa se joace cu ego-ul sau imbibat de certitudini.
I-a taiat acesteia calea chiar in momentul in care iesea din casa.

A luat-o de brat, fara ca ea sa observe, ca doar era nimeni, si a inceput sa fluiere.

Stia cel mai bine cum functioneaza principiul "ai grija cu cine te insotesti, ca vei ajunge sa ii semeni".

Efectele au fost imediate:

Trecatorii nu se sinchiseau sa ii arunce arogantei nici macar o privire furisa,

Nu avea nici cea mai vaga idee ce ar fi putut face in acea zi si, ceea ce o ingrijora cel mai mult, incepea sa-si puna intrebari legate de propria importanta.

Usor ametita de aceasta slabiciune a propriul eu, autosuficienta domnisoara se vazu redusa la banalitate, niciodata incepea sa i se para din ce in ce mai posibil pentru ea, iar nimeni din ce in ce mai vizibil si mai atragator.

Debusolata, a intrat in vorba cu nimeni, singurul caruia in acel moment reusea sa ii capteze atentia.

Replicile ii erau din ce in ce mai incoerente, pleoapele din ce in ce mai grele, viitorul din ce in ce mai lipsit de perspective, limitele propriei identitati din ce in ce mai vizibile.

Se intelege ca se indragostise de nimeni pentru ca nu putea trai fara a starni interesul cuiva, iar nimeni se pricepea destul de bine la a mima interesul pentru ea.

Dupa nici cateva ore de plimbat brat la brat cu nimeni era epuizata, confuza si aproape ireala.

Impleticindu-se, cu mintea grea de atatea intrebari fara raspuns a cazut intr-un somn adanc al iubirii de sine.
S-a trezit mirosind a umilinta, a singuratate si a lectie invatata.

Nimeni era multumit, chiar daca pana la urma nu o facuse sa isi piarda mintile.

Pe el nu avusese cine sa il ajute cand ar fi fost pregatit sa se schimbe, sa primeasca aceasta lectie.

Dialog cu mine insami

-De ce nu scrii mai des despre tine, despre ce ti se intampla, despre cine esti, despre ce simti?

-Dar scriu despre mine, totul vine din mine, totul e simtit, cu un picior pe o strada si unul in aer, cu urechea pe o carte, cu o cafea in fata, cu o lene lunga cat o zi de luni, cu o plictiseala amara ca un nes nefrecat cu zahar, cu o singuratate ca o ploaie lunga de noiembrie sau cu o veselie inexplicabila, aproape puerila.

-Da, dar ceilalti pot crede ca inventezi personaje, stari pentru a-ti crea un pseudounivers pentru ca in cel real nimic semnificativ nu ti se intampla.

-Ceilalti sunt o notiune, ei nu mi se intampla. Cei care mi se intampla sunt aceia, nu ceilalti si ei stiu ca tot ceea ce scriu face parte din mine. Scriu pentru aceia.

-Bine.

-Pot sa pun punct acum?

-Da.

.