Testul Cranberries

Ma stiam sanatoasa in limitele posibilului, inca tanara si dependenta de muzica, asa ca nu am ezitat sa fac testul Cranberries pe 20 iulie 2010, intr-o zona activa a Bucurestiului, pentru a ma relaxa si a ma redescoperi.

Imi luam cu mine cei mai buni preieteni din copilarie pana in prezent, iubirile mai mult sau mai putin intelese, mai mult sau mai putin impartasite, imi impachetam tabieturile, latura irezistibila si latura nesuferita din mine si nu doream decat sa imi amintesc si sa traiesc muzica.

Nu vroiam in nici un caz sa fie o experienta marcata de ipocrizie si de falsa intelegere si ma asteptam la orice, dar in primul rand ma asteptam sa imi placa pana la sange si sa fie o analiza emotionala constiincioasa si amanuntita.

Si asa a si fost.
Trupa simbol a anilor '90, The Cranberries mi-a vorbit despre adolescenta si despre cum am crescut.

Testul a prelevat amintiri si fasii de prezent si a presupus pentru inceput o intepatura atat de placuta si de profunda cu acordurile piesei Analyze incat o incontrolabila stare de euforie m-a cuprins pana la finalul marcat de Dreams.

Era a doua sedere prelungita pe canapeaua unui Freud reinventat pe acorduri de muzica rock, dupa cea de la concertul lui Lenny Kravitz.
Pe scena, o Dolores imbinand in acelasi timp in vocea si atitudinea sa feminitate, fragilitate, spirit rebel, agresivitate pe ritmuri rock, forta si visare, s-a transformat in confidentul fiecaruia dintre cei 10.000 de spectatori, avand prezenta de spirit si delicatetea de a-l face pe fiecare in parte sa se detaseze pentru a se simti unic si in acelasi timp sa se solidarizeze cu ceilalti pentru a simti puterea lui impreuna.

Analiza o data inceputa Instinctul animal din fiecare a fost lasat liber, instinct care mie una mi-a tulburat dorinte si frici de mult uitate sau abia nascute si m-a facut sa incerc diversele nuante ale rosului emotional fara sa mi se para ca vreouna nu ma prinde.

Rand pe rand am simtit gust de lacrimi sau de bucurie, de simplitate si libertate pe acordurile unor piese ca How, Dreaming My Dreams, Linger, Wanted, Just My Imagination, When You’re Gone, Switch of the Moment, Desperate Andy, Time Is Ticking Out, Can’t Be With You , Ode To My Family, Free to Decide, Salvation, Ridiculous Thoughts, Zombie, Put Me Down, Still Can’t , Promises, Dreams, iar pana sa imi dau seama ce mi se intampla totul s-a terminat si am plecat spre prezentul meu de acasa convinsa ca sunt oameni, locuri, momente, carti si muzici pe care daca le ratezi nu reusesti sa te recompui, sa iti spui cu tarie: "da, asta imi sunt!", cu riscul de a-ti face cea mai banala confesiune din lume.

Povestea soldatului cu fata de perla

Cand i s-a decis soarta, intr-o fabrica de bijuterii de mana a doua, soldatul cu fata de perla stia ca viata sa va fi un paradox, o lectie de ipocrizie:
Mediul din care provenea il condamna la mediocritate, iar acea perla prin sobrietatea careia privea lumea il indemna la snobism.
Asa ca nu a reusit niciodata sa stapaneasca versatilitatea, veselia inchipuita si lipsa de idei preconcepute pe care aproape ca le invidia la miile de bratari si cercei din plastic produse in aceeasi fabrica in care i se decisese si lui destinul de brosa.
Si-a impus, totusi, sa duca o viata normala si sa stea cat mai putin intr-o cutie de bijuterii.
Pentru asta stia clar ca ii trebuie o cauza foarte bine definita si o generaleasa cu gusturi amestecate care sa-i coordoneze pozitionarea in razboiul accesorizarii, o ea cocheta, dar nonconformista in acelasi timp, care sa ii afiseze cu nonsalanta in lume paradoxul.
Si se pare ca soarta sa de accesoriu de mana a doua cu nasul pe sus i-a indeplinit aceasta unica dorinta.
Intr-o zi in care zacea in magazinul de bijuterii in care fusese expus de ceva vreme si se gandea deja la cum avea sa arate ruginit, soldatul cu infatisare de brosa a fost surprins cu privirea de o domnisoara cu fata senina si ochi buclucasi care i-a placut din prima.
Avea o irezistibilitate in felul in care isi construise stilul incat soldatul cu fata de perla s-a simtit norocos pentru prima si ultima data in viata sa, chiar daca perla care ii stapanea fata a facut sprancenele sa se ridice in semn de scepticism.
A fost o chimie imediata intre ei si doar casa de marcat ii mai despartea de un destin comun.
In cateva secunde fata a probat brosa pe rochia ei rosie cu accente retro, a mers la casa, a platit si a iesit pe usa magazinului convinsa ca a facut cea mai buna alegere.
Nici prin gand nu i-a trecut ca perla ar putea sa ii ingreuneze eforturile pe care le depunea zilnic in campania de accesorizare (si avea ganduri mari cu brosa-soldat-cu-fata-de-perla).
Asa ca inca din prima zi i-a gasit rostul pe cate o bluza, o rochie, o camasa sau chiar un sacou, imprietenind-o cu cercei si bratari de diverse calitati, stiluri si din cele mai diverse materiale.
La inceput soldatul brosa i-a fost fidel si reusea sa se faca placut de celelalte accesorii astfel incat sa creeze o armonie a tinutei.
Dar pe masura ce timpul trecea snobismul innabusit din fata de perla rabufnea si soldatul-brosa se intorcea in cutia de bijuterii incapabil sa accepte texturi, combinatii cromatice si conversatii pe teme banale cu bijuterii mai putin pretentioase.
S-a intamplat o data, s-a intamplat de doua ori, s-a intamplat de nenumarate ori pana cand fata cocheta si-a iesit din fire si pur si simplu nu i-a mai dat sarcini in campania de accesorizare.
Asa a ajuns soldatul cu fata de perla si destin de brosa sa sufere pe rand de tristete, melancolie, depresie, anxietate, paranoia si sa imbatraneasca fara sa mai stie sa se incheie, ceea ce in lumea broselor e semn vizibil de Alzheimer.
Celelalte bijuterii care imparteau cutia cu el l-au compatimit la inceput pentru ca le fusese simpatic,
Dar la scurt timp au inceput sa il evite retragandu-se in colturi sau facandu-se mai des purtate,
Iar soldatul-brosa-cu-fata-de-perla a inceput incet, incet sa rugineasca pe margini de singuratate.
Visele sale de maretie, aerele sale de inalta societate si originile modeste neacceptate niciodata cu adevarat l-au condamnat la uitare.