Alergii

Varsta are ritmul unei mari iubiri esuate.
La inceputul tau iti plac atat de mult joaca, aventura, emotia incat nu te-ai desparti de tine nici pentru o clipa.
Apoi, pe masura ce imbatranesti, incepi sa iti cauti din ce in ce mai multe colturi de altceva si de altcineva in care sa te retragi, fara a te uita, insa, asa cum esti de fapt cand inima iti bate a viata, a pasiune.
Cand ai primele simptome nu constientizezi ca ai putea sa te imbolnavesti de tine si ca poate fi o boala incurabila.
Inca iei totul ca pe o provocare.
Cand, insa, iti simti ca pe o respiratie urat mirositoare primele semne ale imbatranirii si ale alterarii bucuriei in starea ei pura, nefabricata artificial iti dezvolti alergii cu care trebuie sa inveti sa traiesti.
Incepi sa te uiti cu mai multa intelegere la cei care pierd, la cei care fac fata cu demnitate singuratatii, sa lucrezi zile, uneori si nopti in laboratorul tau interior pentru a gasi un compus chimic care sa iti asigure imunitate impotriva depresiei si a acelei tristeti care determina caderea parului, a dintilor si lasarea pielii fara nici un rost.
Una dintre alergii este provocata de stereotipiile care se construiesc in jurul persoanelor cu varsta sau in varsta (de parca s-au catarat pe varsta ca pe un munte al carui varf erau obligate sa il atinga pentru ca asa era firesc din moment ce au inceput catararea).
In momentul in care ai adunat ceva ani in straturile superficiale sau profunde ale pielii, ale sufletului si ale sinelui social devii automat mult mai demn de respect si de compasiune, de intelegere.
Asa ca te trezesti intr-o dimineata metamorfozat in ochii celorlalti din tu in dumneavoastra si tratat cu formule de politete care mai de care mai mieroase.
Daca esti  femeie, un saru' mana ti se serveste de obicei, in afara de momentele in care esti curtata de catre barbati care folosesc buna crestere ca pe o arma in seductie, cand incepi sa iti arati varsta.
Pentru mine un saru'mana primit de la copiii sau adolescentii si tinerii din fata blocului, de pe strada pe care ii privesc cu simpatie si poate cu pofta de a ma juca cu ei, este un semn clar ca ma indrept spre destinatia "doamna aceea".
Singurul remediu pare a fi  firescul si conservarea embrionului bucuriei si al optimismului, iar de fiecare data cand sunt tratata cu un saru'mana imi amintesc de doamnele cochete, grabite, ingrijite, cu grijile copiilor pe fata si in gesturi pe care le salutam cu respect in copilarie si imi zambesc uitand pentru moment de alergie sau poate doar facandu-i in ciuda.
Un saru'mana primit inseamna viata traita, experienta si o colectie impresionanta de saru'mana daruit.

Din alta viata din viata asta

Nu stie, inca, de ce zambeste si se simte odihnita.

S-a trezit mai devreme decat de obicei si o liniste insuportabila apasa imprejurul.
Totusi, are senzatia aceea pe care  o  ai atunci cand taci langa un prieten bun:

Ii este lene, ii este bine si nu ii este dor de acasa.

Parca a mai trait ce traieste acum, dar se simte stanjenita.

Oare nu fura din viata altcuiva?

Ii este strain si, in acelasi timp, atat de familiar sentimentul care ii defineste dimineata.

Parca ar bea o cafea cu topping de ceata:

Totul este atat de limpede si de revigorant si totusi extrem de confuz, de neclar, de usor de pierdut.

Este una din acele dimineti in care simte ca a trait prea putin si ca traitul o copleseste.

Candva a mai zambit cuiva asa cum isi zambeste siesi acum si s-a simtit atat de pregatita sa daruiasca incat si-a impachetat sarutul, bataile inimii, tacerile, imbratisarile, te iubesc-urile cu cea mai rosie si mai matasoasa fundita din colectia personala de firescuri si naivitati.
Pe atunci ar fi fost pierduta fara dor.
Seara, dupa o zi lunga, ii era dor de orice o facea sa fie atat de sincera incat ii induiosa pana si pe mincinosii incurabili:
Ii era dor de o cafea bine facuta, de o tinuta care sa emane caldura interioara, de oameni simpatici si de oameni antipatici care o provocau si alungau aura de monotonie a unei zile, de umorul care se putea ascunde chiar si intr-un sandwich daca stia cum sa muste din el, de momentele de singuratate care o faceau sa pretuiasca orice impreuna care i se daruia, frumos impachetat sau intr-o aparenta, dar fermecatoare dezordine, de muzica de care nu se despartea nici macar in somn pentru ca intorsul ei de pe o parte pe alta din timpul somnului implica miscari a caror maiestrie te duce cu gandul la pasii de tango, de ea privita in ochi de catre ceilalti si de ceilalti priviti in ochi de catre ea.
Acum ii este mult mai rar dor, de aici si senzatia ca fura viata altcuiva.
De cele mai multe ori se epuizeaza incercand sa faca jocul conventiilor fara a se pierde pe sine, incat spre finalul zilei se lasa prada unei amorteli care poate fi amagita doar cu un film bun si o sticla de vin la fel de bun, o carte posmedernista, zambetul cuiva drag cuibarit in conversatii line, revigorante si care nu se tem de sfarsit sau o sesiune de rasete cu gura pana la urechi care sa ajunga si la urechile altora.
In astfel de momente o linistesc si o reechilibreaza definitiile, propriile definitii si jocul de-a improvizatia de care mintea ei nu se satura niciodata.
Reteta este destul de simpla: ia primele cuvinte care ii vin in minte si le rasuceste pe toate partile pana capata un sens care ei ii creaza un confort emotional suficient pentru o zi intreaga si le asociaza fete cunoscute care o relaxeaza.
In dimineata asta i-au venit in minte imediat ce s-a trezit sintagma tu ce-ti mai amintesti despre tine? si cuvantul dor si de aceea, dupa ce si-a dat raspunsurile, odihna a inceput sa ii curga prin sange.
Ce isi mai aminteste despre ea?
Isi aminteste ca este plina de viata si o optimista incurabila, in ciuda pesimismului aparent pe care uneori il afiseaza, poate doar pentru a-i pedepsi pe ceilalalti, ca nu ii este frica de stanjeneala in momentele ei de franchete extrema, ca nu stie sa se prefaca fara a-si face un dusman de moarte din stangacie, ca ii place la nebunie sa rada cu gura pana la urechi, ca intepaturile ironiei ii dau fiori de placere, ca prietenia aceea curata si care miroase a proaspat si a neconventional si a acasa este cea mai buna reteta pentru regasire atunci cand viata iti da motive sa te pierzi, ca nu ar rata un film bun, o carte buna sau o muzica buna indiferent cat de lipsita de chef ar fi, ca stie sa iubeasca chiar si atunci cand crede ca nu mai stie, ca are o colectie de zambete pentru orice ocazie.
Dorul?
Dorul este un copil rasfatat care te face sa plangi si sa razi in acelasi timp, sa te joci cu el, sa il iubesti si sa inghiti in sec de nesuferit ce iti este, un copil care adoarme greu si a doua zi se comporta de parca nici nu te-ar mai recunoaste.
Dorului ii plac personajele rabdatoare, cu o rezerva bogata de amintiri si jocul de-a v-ati ascunselea.
Odihna esti dor, esti eu, esti muzica, esti prietenie, este o cafea savurata pe indelete, esti joc, esti zambet, esti ironie, esti rochia preferata accesorizata cu o brosa vintage, esti sfarsit de somn si inceput de dimineata isi sopteste ea pregatita sa-si traiasca o noua zi, instrainata si atat de apropiata de propria viata, incat amorteala si dorul nu isi mai gasesc locul in maruntaiele existentei.