Echilibrul fragil al verii

Nu ploua inca si totusi serile miros a imbufnare si a fum.

Vara isi fumeaza ultimele momente cu lascivitate si cu nerv

Iar oamenii, marunti sau importanti, isi incetinesc ritmul in incercarea de a-i retine scrumul si de a se imbiba de mirosul de fum pana isi vor putea permite o noua vara.

Fie ca sunt pe o plaja, fie ca abia s-au intors in biroul insipid si isi admira in geamurile fumurii pielea in nuante de carbonizat deja ii simt lipsa.

Vara ei merg in salile de cinema ale imaginatiei si isi derulueaza filmul viselor, asa cum s-a legat pana in acel moment, ca un regizor exigent si revolutionar,

Vara isi odihnesc dezamagirile pe plaje monotone si rupte de timp si spatiu,

Vara isi prelungesc durata orgasmului,

Vara isi radiografiaza relatiile.

Totul incepe cu o cafea cu lapte care vara este servita la o ora ce ar trebui amendata.

Puritatea si nevoia de caimac a laptelui fiert se amesteca cu neastamparul, cu dependenta de aroma si de filtru a cafelei si te fac sa iti doresti dimineti cu soare jucaus si insomniac si sa te lasi prada propriei libertati.
Vara este de o fragilitate si o frumusete pe care nu le intelegi pe deplin decat atunci cand te afli in sevraj, in camerele de reabilitare ale unei toamne melancolice care te impinge sa scoti la iveala ratiunea si sa iti uiti visele adormite intr-o camera de hotel de lux pe care de mult nu ti-o mai poti permite.

Un vis, mai multe pisici si o strada cu miros de literatura

Aseara, dupa mult timp, am adormit langa un vis.

L-am gasit langa mine cand m-am asezat pe pat: tacut, misterios dar dispus sa se imprieteneasca.

Curioasa i-am facut loc in noaptea din camera mea, dar fara a-i tulbura intimitatea.

Nu l-am luat in brate, doar i-am spus noapte buna si i-am lasat libertatea de a-si alege personajele care sa ma bantuie in acel somn dormit impreuna.

A ales pisicile (as fi putut sa jur ca e felinofil, avea ceva lenes, pufos si lingusitor in miscari!).

Asa ca imediat ce am inchis ochii o gasca de pisici si-au facut loc din coada in orele mele de intuneric si si-au proiectat in coltul de lumina al subconstientului propriul film, dupa ce, fireste, isi impartisera foarte bine rolurile.

Cu nume de personaje literare aceste feline locuiau cu nonsalanta pe strazi botezate dupa diverse curente literare, isi scoteau din cand in cand la plimbare in lesa stapanii orbiti de somn si barfeau la un mic dejun cu soareci de biblioteca.

Printre ele mi-am zarit pisica pe care doar am dorit-o fara sa imi fac curaj sa o am.

Nu se putea hotari daca o cheama Anna sau Mara si in postmodernism se simtea cel mai bine.

Asa ca strada pe care locuia mirosea puternic a desfranare, a haotic si a finaluri in coada de peste.

Avea chiar un bibelou-pestisor cumparat de ultimul ei stapan, un personaj ciudat, ahtiat dupa kitch si femei urate.

Pastra acest bibelou pentru ca o amuza si pentru ca stia ca pe mine m-ar scoate din sarite.

Da, ma placea, dar in acelasi timp imi stia foarte bine punctele slabe si nu avea chef, inca, sa paraseasca strada postmodernism pentru a se lafai pe canapeaua din camera mea.

Ba chiar se lauda de fata cu celelalte pisici la micul dejun cu soareci de biblioteca pe care somnul meu l-a surprins ca ea mi-a trimis acel vis din care cu siguranta nu aveam sa inteleg nimic doar pentru a se amuza pe seama mea si pentru a ma mai tine putin la distanta.

Si nu numai atat.

Ahtiata dupa putere si importanta, Anna sau Mara, si-a bagat coada si in vacanta mea.

M-a surprins in timp ce stateam cu prietenii la cort pe malul Dunarii si a platit o colocatara de pe strada postmodernism, o pisica grasa, jucausa si lipicioasa sa imi spioneze gesturile si sa imi testeze nivelul la care a ajuns dragostea mea pentru pisici.

Si trebuie sa recunosc ca pisica grasa, jucausa si lipicioasa nu prea ma simpatiza, iar eu nu am luptat catusi de putin pentru afectiunea ei.

Asa ca atunci cand m-am trezit am stiut ca e prea devreme pentru mine sa las o pisica sa se lafaie pe canapeaua mea.