A fi acolo nu tine numai de prezent.
A fi acolo isi ia drept coordonate importanta pe care tu o dai unor oameni sau unor intamplari si intensitatea la care transformarile in interiorul tau se produc cu acei oameni, traind acele intamplari.
Te poti simti miez fara sa-ti mai amintesti exact de ce, pentru ca amintirea si-a plantat radacini atat de adanci, incat, din cand in cand, mai da cate o floare.
Si atunci te regasesti admirand acea floare, bucurandu-te de ea, fara sa mai stii, cu exactitate, in ce conditii ai plantat semintele.
Asa se construieste fiecare poveste, fie ea frumoasa, induiosatoare, trista, banala sau cu aere de unicitate.
Si te simti de parca ai fi calcat pe un teritoriu atat de familiar si totusi strain, cu o nota stranie de intimitate si de raceala care pluteste peste tot.
Nu toate povestile te indeamna, insa, sa ramai, sa fii miez.
Ai vrea sa treci pe langa, sa le observi de la distanta ca un voyeurist si sa le imbraci in cuvinte fara sa simti ca te-ar putea schimba iremediabil.
Dar, totusi, esti acolo, personaj principal, pozitiv sau negativ, dupa caz.
Trecerile pe langa sunt, de fapt, lasitatile pe care amintirea si le permite.
Stie ca ar trebui sa isi revendice acea poveste, dar se bucura de luxul de a schimba partile care nu ii convin, care nu se potrivesc imaginii despre sine.
Amintirea este, orcum recunoscuta pentru subiectivitatea sa.
Nu i-a placut niciodata acea strictete de raport de activitate pe care oamenii o asteapta de la ea.
Asa ca, da, trecerile pe langa sunt nisele in care se strecoara cand simte ca se cere mult de la ea sau cand pur si simplu isi odihneste generozitatea.
Nu prea ii pasa, in astfel de momente, ca cel care vrea sa isi aminteasca si experimenteaza doar o trecere pe langa, se lasa macinat de angoasa, tristeste, dezamagire sau usurare.
Pentru ea trecerea pe langa inseamna liniste, pentru cel care o cauta, un gol in memorie.
Nu ii place, insa, sa fie confundate trecerile pe langa cu uitarea.
Uitarea este stadiul ultim al unei boli grave de care sufera cineva, pe cand trecerea pe langa este doar o forma de a ignora o realitate orcum acolo.
Amintirea are suficienta incredere in instinctele sale, incat sa stie cand sa excite senzatia de "sunt acolo, intotdeauna am fost acolo" si cand sa se imprieteneasca cu lasul " hai sa vedem ce se intampla daca ma aliez cu indiferenta".
Nu e usor sa accepti ca esti de acord cu trecerea pe langa cand stii ca ai iubit cu intensitate si firesc, cand visezi oameni si locuri care ai fi vrut sa ramana in realitatea ta, cand te-ai schimbat intr-atat, incat vrei sa iti amintesti cum erai, cand ti se face dor de radacinile care dau acum flori atat de frumoase.
Dar faci un pact cu amintirea, pentru ca este singura care te insoteste pana la capat, indiferent cat de ciobita ar fi de rostogolirea sa prin timp.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu