Dictatura din fiecare

Varsta, forma de dictatura pe care nimeni nu o poate aboli de pe fata, chiar daca in spirit i se mai incearca detronarea, m-a luat anul asta de pe bancile unei adolescente tarzii si m-a aruncat in perioada anilor 30.

La inceput mi-a fost teama,

Teama de etichete,

Teama de prea mult eu,

Teama de varful tocurilor care si-ar fi putut schimba orcand directia si mi s-ar fi putut infinge in talpi marcandu-mi definitiv mersul ca intr-un film de groaza cu buget redus,

Teama de cremele antirid care au ceva cleios si premonitoriu in ele,

Teama de dorul necrutator de a avea un copil,

Teama de magicul cifrei 3, de posibilitatea de a ma da de 3 ori peste cap si de a ma transforma intr-un soarece de biblioteca sau intr-un sirag de perle uitat intr-o cutie de bijuterii de o doamna mult prea batrana ca sa ii mai pese de cochetaria din tinerete sau in orice altceva in afara de mine.

Dar am reusit sa dorm si inainte de ziua mea de nastere si dupa de parca nimic nu s-ar fi schimbat statistic si asta m-a linistit, chiar daca schimbari mult mai profunde se produc zilnic.

Incep sa cunosc gustul unei feminitati discrete si atomice,

Sa imi accept esecurile ca parte din mine cea care va spune povesti nepotilor,

Sa renunt la dramele in 2 sau mai multe acte si sa ma supun unei ratiuni cu porniri dictatoriale exact atunci cand este nevoie de constrangerea unei emotivitati lalai,

Sa practic ritualul cafelei ca pe un exercitiu de aromoterapie, de socializare si de placere a trezirii simturilor,
Sa dau o nota de sfintenie dorintelor mele si sa le respect capacitatea de a ma invata mai multe despre mine.
De aceea nu imi desconsider si nici nu imi ascund varsta ci o las sa imi vorbeasca despre mine pentru ca da, cred ca prietenia intre tine si varsta ta este cea mai importanta prietenie pe care o experimentezi.