Frivolitatea nu mi-a fost niciodata prietena.
De cate ori mi-a dat tarcoale i-am zambit stangace, dar a nu hotarat, m-am jucat cu ganduri despre mine vulnerabila si mocnind de puterea de a lua din nou totul in serios si i-am intors spatele imbratisand camaradereste bucuria.
Da, recunosc, imi place sa ii fac in ciuda frivolitatii.
In trecut obisnuiam sa imi doresc sa sufar, numai sa nu simt nu.
Prezentul ma invata, insa, pe baza lectiilor din trecut sa nu mai dramatizez totul intr-atat, pentru ca nepasarea, superficialitatea pot fi amagite si cu mult mai putin.
Sunt atat de lacome incat ar inghiti orice se apropie de pofta lor de a devora.
Atunci totul parea mult mai grav decat acum.
O iau ca exemplu pe fata aceea atat de vie, de libera, de stangace si totusi fireasca pe care memoria mi-o identifica de fiecare data cu la fel de mare claritate.
Poate eram eu, sau poate mi-am inchipuit ca eram eu.
Nu si-a refuzat niciodata nimic afectiv si de fiecare data a suportat consecintele caldului care ii macina oasele si o imbatranea mult mai repede intensificandu-i trairile pana la insuportabil.
Noptile ii aplicau comprese de uitare visata sau de insomnie mofturoasa, diminetile o ademeneau spre o seninatate inchipuita, iar dupa-amiezile ii faceau rost de doza de ironie de care era deja dependenta.
Si cu toate astea nu a renuntat la prietenia sa cu linistea, nu acea liniste resemnata, ci linistea firescului.
Erau la mare distanta uneori, nu se vedeau cu lunile, cu anii, poate, dar isi scriau constant, cu aceeasi sinceritate si afectiune.
Dupa ce isi luau la maruntit nimicurile cotidiene isi promiteau ca se vor regasi cu prima ocazie.
Insa, nu de putine ori, treceau una pe langa alta fara a se recunoaste.
Numai in scrisori se recunoasteau de fiecare data.
Fata aceea mai e si acum aici.
Se vede mult mai des cu linistea, desi inca nu sunt nedespartite si si-a mai facut o prietena de neinlocuit, femeia.
Ei ii poate spune orice.
Si chiar daca o face sa rada cu prostioarele sale, rasul femeii nu e condescendent, ci recunoscator.
Fara ea, fara fata aceea vie, libera, stangace si totusi fireasca nu ar fi fost astazi aici.
De cate ori mi-a dat tarcoale i-am zambit stangace, dar a nu hotarat, m-am jucat cu ganduri despre mine vulnerabila si mocnind de puterea de a lua din nou totul in serios si i-am intors spatele imbratisand camaradereste bucuria.
Da, recunosc, imi place sa ii fac in ciuda frivolitatii.
In trecut obisnuiam sa imi doresc sa sufar, numai sa nu simt nu.
Prezentul ma invata, insa, pe baza lectiilor din trecut sa nu mai dramatizez totul intr-atat, pentru ca nepasarea, superficialitatea pot fi amagite si cu mult mai putin.
Sunt atat de lacome incat ar inghiti orice se apropie de pofta lor de a devora.
Atunci totul parea mult mai grav decat acum.
O iau ca exemplu pe fata aceea atat de vie, de libera, de stangace si totusi fireasca pe care memoria mi-o identifica de fiecare data cu la fel de mare claritate.
Poate eram eu, sau poate mi-am inchipuit ca eram eu.
Nu si-a refuzat niciodata nimic afectiv si de fiecare data a suportat consecintele caldului care ii macina oasele si o imbatranea mult mai repede intensificandu-i trairile pana la insuportabil.
Noptile ii aplicau comprese de uitare visata sau de insomnie mofturoasa, diminetile o ademeneau spre o seninatate inchipuita, iar dupa-amiezile ii faceau rost de doza de ironie de care era deja dependenta.
Si cu toate astea nu a renuntat la prietenia sa cu linistea, nu acea liniste resemnata, ci linistea firescului.
Erau la mare distanta uneori, nu se vedeau cu lunile, cu anii, poate, dar isi scriau constant, cu aceeasi sinceritate si afectiune.
Dupa ce isi luau la maruntit nimicurile cotidiene isi promiteau ca se vor regasi cu prima ocazie.
Insa, nu de putine ori, treceau una pe langa alta fara a se recunoaste.
Numai in scrisori se recunoasteau de fiecare data.
Fata aceea mai e si acum aici.
Se vede mult mai des cu linistea, desi inca nu sunt nedespartite si si-a mai facut o prietena de neinlocuit, femeia.
Ei ii poate spune orice.
Si chiar daca o face sa rada cu prostioarele sale, rasul femeii nu e condescendent, ci recunoscator.
Fara ea, fara fata aceea vie, libera, stangace si totusi fireasca nu ar fi fost astazi aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu