duminică, 26 iunie 2011

Nonconformism de vocabular

Firesteimpreunaindeletnicireanastebucurieimpartasitasimplitateluminoasasarbatoareasimturilorsidegustaredevatadezaharcastanepromoroacacurcubeutueunoi.
 

marți, 21 iunie 2011

Amintiri din penarul chinezesc

Suntem copii, elevi, prieteni, subordonaţi, poate şefi, colegi, părinţi.
Încă din primele momente de viaţă învăţăm, aşadar să facem parte dintr-un grup.
Familia este grupul care ne pregăteşte pentru celelalte grupuri în care va trebui să ne integrăm pe parcursul vieţii.
Suntem dădăciţi la început, protejaţi, pentru a afla, pe masură ce creştem şi ce sunt regulile, restricţiile, responsabilităţile.
Urmează apoi grupurile sociale, educaţionale şi profesionale.
În fiecare din aceste grupuri îndeplinim un rol, avem un statut, anumite funcţii şi responsabilităţi, dăm şi primim în mică sau în mai mare măsură, după cum simţim sau după cum ne constrâng normele să o facem.
Participarea la activităţile unui grup sau altul se bazează pe afectivitate, pe înclinaţii şi abilităţi practice, sau şi pe afectivitate şi pe abilităţi practice, în funcţie de natura grupului.
Ca orice persoană care a urmat ciclul educaţional firesc, şcoală generală, liceu, facultate şi a acumulat experienţă în relaţionarea în grupuri mici şi medii, cu cei şapte ani de acasă bine manageriaţi de mama, liderul grupului numit familie şi cu tot bagajul de cunoştinte din facultate, treci de la teorie la practică şi esti pusă în faţa realităţii unui grup profesional, a unei echipe.
Inveti ce presupune munca în echipă atunci când ţi se atribuie responsabilităţi concrete şi eşti plătit pentru asta.
Intri în prima echipă ca orice tânăr entuziast care termină o facultate.
Vii cu experienţa lucrului în echipă pentru diverse proiecte sau activităţi practice, cu înclinaţiile şi deprinderile sociale preluate din grupurile de prieteni şi din grupul de colegi de la facultate, cu multă energie, dorinţă de a profesa, de a progresa, de a cunoaşte oameni noi, de a da şi de a primi.
De asemenea ai experienţa relaţionării, identificării diverselor caractere din grupurile de prieteni prin care ai trecut, împreună cu care te-ai maturizat afectiv şi social. Nu ştii, însă, cu adevărat  ce înseamnă un grup profesional, o echipă, cât de mult te poate schimba, până nu faci parte propriu-zis din ea.
Practic eşti, în mare măsură ceea ce profesezi.
Ce ştiai inainte despre o echipă?
Ştiai că este formată dintr-un număr mai mare sau mai mic de oameni care au un scop comun şi care se străduiesc împreună să îndeplinească acel scop, respectând, însă anumite reguli.
Bănuiai că pot aparea si nemulţumiri, frustrări, pentru că existenţa unui şef, pe lângă faptul că asigură respectarea unor reguli după care trebuie să funţioneze echipa, are şi astfel de efecte.
Dar lucrând efectiv sub tutela unuia înţelegi că e mult mai mult de atât.
Astfel, pe cât poţi fi de motivat, pe atât de multe şi mari îţi pot deveni frustrarile.
Ceea ce ţi-ai propus tu să faci şi ceea ce poţi să faci trece prin mai multe filtre până la forma finală.
De asemenea, unul dintre cele mai importante lucruri pe care le înveţi muncind în echipă este că tu eşti o rotiţă dintr-un mecanism, că nu totul depinde de tine, că ce înseamnă lucru bine făcut pentru tine, poate fi lucru făcut pe jumătate pentru ceilalti.
Echipa se caracterizeză şi prin spiritul de cooperare care trebuie să existe între membrii săi, prin fuziunea lor emoţională, printr-o atitudine pozitivă şi dorinţa de a înlătura tensiunile şi blocajele socioafective.
Simti asta in fiecare zi si cand ajungi seara acasa si ramai singur cu gandurile tale, cu cartile, filmele si muzicile tale, cu linistile tale, cu visele tale, cu iubirile tale, intelegi adevaratul sens al lui a te odihni.



vineri, 17 iunie 2011

Verbofilie

Imi pasa.
Imi pasa pentru ca nu stiu cum e sa nu iti pese,
Imi pasa ca nu iti mai pasa,
Imi pasa ca nu imi mai pasa.
Ascult.
Iti ascult tacerea,
Iti ascult vocea care iti sparge tacerea,
Ma ascult ascultandu-te,
Ascult personaje din carti,
Ascult muzici,
Ascult marea  regasita pe un afis stradal,
Ascult ce se intampla in jur, in lumea mea intersectata cu lumea altora, cunoscuti sau necunoscuti,
Imi ascult gandurile.
Spun.
Spun ce gandesc,
Spun ce simt,
Spun cu sfiala,
Spun raspicat,
Spun vrute si nevrute,
Spun ce ai vrea sa asculti,
Spun cu compasiune,
Spun gandindu-ma la mine si un pic la celalalt,
Spun gandindu-ma mai mult la celalalt.
Spun cu imaginatie si umor,
Spun cliseistic.
Zambesc.
Zambesc a pofta de cafea,
Zambesc a lucru bine facut,
Zambesc a tristete,
Zambesc a nimic,
Zambesc tamp,
Zambesc a recunostinta,
Zambesc a simplitate si firesc,
Zambesc a surpriza,
Zambesc a nervi, uneori a isterie innabusita,
Zambesc a mine si zambesc a tine,
Zambesc a inceput de zi si a sfarsit de zi,
Zambesc a somn,
Zambesc a vise.
Fac.
Fac ceea ce trebuie sa fac,
Fac ceea ce nu ar trebui sa fac,
Fac ceea ce vreau sa fac,
Fac ceea ce nu vreau sa fac,
Fac ce imi imaginez ca ar fi iesit din comun sa fac,
Fac ceea ce e cuminte sa fac,
Fac ceea ce ai dori sa fac daca stii cum sa iti doresti asta.
Stau.
Stau pe marginea patului,
Stau in oglinda,
Stau pe un scaun coplesita de ganduri,
Stau lenes,
Stau in somn.
Imi pasa, ascult, spun, zambesc, fac, stau si asa trec o zi si o noapte.

miercuri, 15 iunie 2011

Fericiri premature

Stiau.
Ar recunoaste asta si cu ochii inchisi.
Stiau inainte de a se cunoaste ca, dupa un timp, rasul ei va redeveni ceea ce a fost intotdeauna, un ras acid si usor isteric,
Ca gestul lui de a-si aprinde tigara, de o nervozitate niciodata disimulata sau discreta, va capata o forma netratabila de insuportabilitate si isi va pierde aerul sexy inchipuit,
Ca tacerile vor deveni din ce in ce mai sufocante si in cele din urma, dupa ce vor incerca sa le trateze cu pilule de vorbarie seaca in supradoze, le va anihila noi-ul,
Ca ea il va certa la inceput cu duiosie si treptat, cu din ce in ce mai multa neimplinire in voce,
Ca el ii va mangaia parul cu tandrete pana cand, intr-o zi, firele care ii cad pe perna il vor face sa isi doreasca sa doarma singur,
Ca vor adormi imbratisati ca si cum aerul respirat impreuna ar avea nevoie de protectie, pana cand intr-o dimineata se vor trezi dependenti de gurile de aer proaspat,
Ca ea ii va calca camasile si ii va aseza gulerele pana intr-o zi cand va recunoaste in fata propriei sinceritati ca de fapt nu si-a dorit niciodata sa faca asta,
Ca el va zambi de fiecare data cand ea va abandona cartile pe noptiera injunghiate pe mijloc de lemnul aspru pana isi va descoperi gestul nervos de a le inchide imediat ce ea pare sa fi adormit,
Ca se vor plimba in parc glumind pe seama mersului ei lent si a pasilor lui de urias si jucandu-se de-a prinselea pana cand ea va ramane incet-incet in urma lipsita de orice chef de a-l ajunge,
Ca se vor uita la filme impreuna fara ca ea sa dea semne ca o deranjeaza faptul ca el comenteaza scene ca si cum ar fi singurul care le intelege si fara ca el sa ii potoleasca rasul prostesc si plansul siropos pana intr-o dupa-amiaza ploioasa in care se va produce o ruptura ireversibila intre gusturile lor niciodata comune si vor degusta cinefilia in singuratate,
Ca vor incepe impreuna si se vor insingura pe parcurs.
Stiau multe despre esecul in doi.
Stiau si totusi au fost complici la falsificarea unui impreuna care iti smulgea involuntar zambete.
Au trait fericiri inainte ca acestea sa se nasca intre ei,
Au imitat atat de bine compatibilitatea incat nimic nu parea sa ii desparta,
Au construit vise deja naruite,
S-au tinut cu drag de maini deja instrainate,
Au iubit iluzii,
Dar, de la inceput, si-au asumat riscul de a fi demascati de propriile eu-ri si conectati pe viata la aparate care sa le amelioreze astm-ul nefericirii.




marți, 7 iunie 2011

Cicatrici

-Sunt domnisoara de onoare in propriile povesti de dragoste, stii, ii marturisea ea strainului pe care nu a avut taria sa il priveasca in ochi pentru ca nu i-ar fi placut cum s-ar fi vazut.
-E atat de usor sa fii nefericit. Oricine poate fi nefericit. Fericirea, insa, o gasesc foarte putini. Daca nu vrei sa fii o oarecare, o pereche de ochi de culoarea melancoliei incurabile, nu mai sta langa un necunoscut care iti spune lucruri pe care tu deja le stii, ridica-ti privirea inca senina spre inainte si priveste-ti in ochi sansele de a fi fericita pe care le poti intalni. Nu imprastia, insa, in jurul tau nefericire. Ai rabdare cu tine, mergi cu pasi inceti, dar hotarati. Cu timpul despartirile nu mai sunt chiar atat de grele. Inveti sa renunti, sa pierzi, sa pleci, sa lasi sa treaca, sa suferi. Varsta insasi devine sistemul imunitar de care sufletul tau are nevoie pentru a se cicatriza.
Ce i-a spus acel strain intr-o dupa-amiaza in care totul parea sa inceapa si sa se sfarseasca cu tristetea sa nu poate sa uite nici macar in somn.
Are cosmaruri din ce in ce mai dese in care se repeta la nesfarsit acelasi discurs pe care ea il aude dar nu poate sau nu are intelepciunea inca pentru a-l intelege.
Si face iar si iar greseli pe care nu ar trebui nici macar sa le lase sa se apropie de nervurile sale.
Stie exact ce o sa se intample si cum o sa se intample.
Dar pana cosmarurile nu inceteaza, pana ce nu asimileaza ceea ce strainul i-a spus nu poate evita repetabilul.
E noapte.
E atat de intuneric si e atat de liniste, incat isi aude propriile neputinte zbatandu-se sub cearceafuri de o culoare incerta.
Ochii curteaza somnul si in cele din urma se inchid.
Sub pleoape, insa, visul traieste nelinisti care il indeparteaza de el insusi si de cele 8 ore de subconstient.
Cosmarul lipseste, dar linistea aceea tulbure, rece si gri care ii ia locul nu ii este cu nimic superioara.
Ea tresare.
Simte cicatrici care isi retraiesc ranile si se inchid.
Da, intelege ca tristetea are nevoie de prietenie dar nu o poate lasa sa se apropie prea mult.
E atat de posesiva incat nu accepta decat respiratie sufocata, ochi in cautare de dioptrii, treceri pe langa, dezamagiri ingamfate.
Hotaraste, in cele din urma, sa doarma fara vise, sa tresara fara a se imprieteni cu tristetea si sa se trezeasca privind in jur cu mirare.
Diminetile ii sunt acum parca mult mai usor de digerat.
Au un usor miros de unguent cicatrizant si nu seamana intre ele.
A reusit sa ii reconstituie si fata strainului si sa il priveasca.
Este mama, este bunicul, este ea, este un sfarsit cu chef de vorba si un inceput moralist.
-Asteptarile sunt cele care duc aproape intotdeauna la ratare.
Daca ai merge spre inainte ca si cum nimic nu e de pierdut, nimic nu e de castigat si totul este posibil, piedicile, capcanele pe care orice asteptare si orice frica le intinde s-ar inchide fara prada.
Asta ii spune acum strainul.
O simte pregatita pentru orice.