joi, 24 decembrie 2009

D'ale Craciunului

Anul acesta a fost un an ciudat pentru mine, un an al extremelor.
Un amestec de maturitate si de infantilism reprimat atunci cand ar fi trebuit sa se manifeste si reactualizat la o varsta la care nu numai ca pare penibil, dar la care se lasa si cu pierderi neestimate,
De liniste si nestare,
De impreuna si fara,
De superficialitate si profunzime innecacioasa,
De feminitate imbracata in rochii si intretinuta cu creme bio si masti de fata exfoliante si de adolescentism amagit cu accesorii.
Un an in care am pus accent pe prietenii, un an in care am castigat prieteni, frumosi, nebuni si acolo, am lasat vechile prietenii sa isi dezvaluie savoarea ca un vin bine pastrat in crama unui fin degustator si in care am pierdut prieteni sau am constientizat ineficacitatea unor tehnici de resuscitare a prieteniei precoce,
Un an in care m-am cunoscut mai bine si am reconstituit puzzle-ul unor paradoxuri care ma definesc.
Si nici nu am apucat sa implinesc 30 de ani pe 17 februarie ca a si venit Craciunul.
Un Craciun ca un gol in stomac.
Oare sa ma uit in frigider sau sa trag aer in piept?

miercuri, 23 decembrie 2009

Smells like december

Strazile, oamenii au o aroma aparte in decembrie.
Miros a relaxare, a zarva, a nerabdare.
Si-au incuiat timpul in ceasurile lor mecanice sau cu baterie, de firma sau de bazar, au incremenit intr-o a opta zi a saptamanii pe care au numit-o cu emotie "Azi e Craciun",
Cresc ca o coca bine framantata si asteapta cu nerabdare sa se rumeneasca de bucurie in Ajunul Craciunului, in cuptorul cu sentimente ca duiosie, placerea de a darui, placerea de a primi, iubirea privita la microscop. Nici macar nu trebuie sa existe un Mos Craciun.
Craciunul e in fiecare ca un organ pe care nu il simti, nici nu il vezi la radiografii, dar care te ajuta sa respiri sanatate si pofta de viata.
Craciunul e tu, eu, noi, ei.
Craciun Fericit!

sâmbătă, 12 decembrie 2009

Istorioara

Intr-o seara
Ea venea de-afara
Cu o mare povara.
Si cum linistea din camera
Era agera,
Simtea ca trebuie
Sa se ghemuie.
S-a ghemuit asadar,
Fara a avea un anume har
Si a asteptat
Pana spiritul,
Lenesul,
S-a desteptat
Si a actionat.
In primul si in primul rand
I-a slobozit cate un gand.
 Dar cum gandurile se certau
Si prea mult nu se suportau,
Ea a hotarat subit
Sa isi caute un ursit Indiferent cat ar fi obosit
Si cat de mult gandurile ar fi urzit.
A umblat prin lume
Pana si-a facut un nume
Si apoi a asteptat
Sa vada ce i-a fost dat.
Dar cum nu era asa usor cu datul sa te iei
Cum era sa numari pan'la un-doi-trei,
Ea a facut o depresie
Si a ajuns la o concesie.
A stat zile-n sir in fund
Fara a avea nici un gand
Doar o mare nebunie
Aceea de a se inchide intr-o cutie
Si de a iesi doar atunci
Cand visele i-ar mai fi crescut cu cativa inchi.

Din cand in cand

Din cand in cand imi fac o exfoliere afectiva.
Procedura e simpla:
Ma intind, fixez albul din tavan, imi amintesc, dupa care indepartez amintirile moarte pentru revigorarea celulelor sentimentale si clatesc cu apa rece.
Imi amintesc, ca dintr-o viata anterioara, toti oamenii de care mi-a fost drag si pe care i-am pierdut, prosteste sau nu,
Din vina mea, a lor sau a circumstantelor.
Important este ca imi asum si prosteste si ca la carte.
Pierderea e orcum pierdere.
Conteaza doar cum ti-o justifici pentru tine.
Constat, totusi, ca slabiciunea isi baga coada de fiecare data,
Slabiciunea controlata sau manipulata,
A ta sau a celuilalt,
Si te trezesti cu mai putini aliati,
Cu mai putine fete care iti incurajeza firescul
Si cu din ce in ce mai multe fete a caror expresie te dezaproba.
Ai vrea sa le spui ca scurtcircuitele se intampla, ca diferentele dintre ceea ce esti si ceea ce exprimi trebuie sa ia in considerare o marja de eroare a eului stresat, tracasat, somnoros sau morocanos.
Dar nu reusesti decat sa fii din ce in ce mai antipatic, inchis si spre final invizibil,
Iar singurul act de incurajare la care te poti supune este rabdarea.