A dansa asa deodata, aparent inexplicabil, singur in camera ta data peste cap de dezordinea unei zile care nu a cunoscut niciodata perfectiunea si disciplina este ca si cum ai face dragoste cu cineva pe care abia l-ai cunoscut dar de care ti-a placut atat de mult incat trebuia sa ii furi din parfumul pielii si al cuvintelor spuse cu stangacie si premeditat pentru a te cuceri.
Pur si simplu incetezi sa mai faci ce faceai pana in acel moment, te ridici, daca nu esti deja in picioare, te apropii si cedezi tentatiilor ritmului.
Geamul trebuie sa fie bine inchis, perdelele trase, usa cel mult intredeschisa pentru a patrunde farame din realitatea pe care o constientizai si tu pana in acel moment si muzica in doza maxima.
Tu, insa, nemilos.
Orice zbatere de altceva iti este indiferenta si orice stangacie ti se potriveste ca si cum ar fi creata de Coco Chanel-ul stangagiei special pentru tine.
Orice privire indiscreta ar face, insa, aceasta libertate a ta sa para atat de nepotrivita incat ridicolul ti-ar inrosi imediat obrajii si ai fi numai bun de turnat intr-o sticla de vin si pus la rece pentru ca dansul de unul singur in camera cand nu aveai nici cea mai mica intentie sa faci asa ceva este de o intimitate extrema.
Nu ai timp sa iti arunci o privire in oglinda, sa iti studiezi miscarile si in nici un caz nu ai voie sa iti refuzi dezmatul.
Uimitor de scurt, acest moment este numai al tau si se rupe din acea anormalitate care zace prizoniera in normele sociale ale unei zile obisnuite pentru a-i face in ciuda plictiselii care parea sa te domine,
Sfideaza dorul, amintirile, tristetea, indiferenta
Si iti intinde capcana uitarii.
Finalul ii este la fel de brusc.
Mainile, picioarele refuza sa mai inteleaga ritmul, creierul sa mai perceapa placere si te simti epuizat.
Te asezi pe pat, bei jumatate de litru de apa-platitudine cu lamaie si taci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu