Dintre toate cuvintele care nu exista in limba romana, bunicismul este cel pe care memomoria mea afectiva a avut chef sa-l inventeze astazi si sa-l amestece printre cuvintele intrate de mult in uz.
Dar pentru ca intr-o astfel de situatie adaptarea este grea si acceptarea si mai grea, daca nu imposibila, se cade sa il ajut macar cu o explicare a intelesului.
Bunicismul este dependenta de bunici, placerea aceea aproape bolnava de a face din bunici personaje ireale si minunate.
E o boala a copilariei care isi intinde radacinile si in viata de adult.
Bunicismul nu este, insa daunator.
Te invata sa ai nevoie de povesti, sa stii sa asculti povesti, sa stii sa te joci si sa muncesti in acelasi timp, sa pierzi notiunea timpului fara sa simti, sa traiesti in doua lumi in acelasi timp, cea reala si cea imaginara, sa crezi in nemurirea muritoare.
Pentru ca da, bunicii sunt pentru suferinzii de bunicism acei muritori nemuritori, acei exploatati ai realului si exploatatori ai imaginarului, copiii mari la care viseaza si ei.
Bunicismul nu se trateaza, este doar minimalizat de boala si apoi de moarte.
Te nasti din parinti si mori bunic, suferind de bunicism!
Orcum o iei, pana la urma bunicismul este un cuvant inexistent care exprima cel mai bine o stare de fapt si de spirit cat se poate de reala.
Buna ziua, sunt Jakobe si sufar de bunicism!
Tu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu