Nu am cautat niciodata printi dar mi-au placut intotdeauna povestile.
Fara o poveste casa ar fi o simpla casa, obiectele dovada a faptului ca suntem dependenti de a avea, iar relatiile nevoia disperata de a nu ramane singuri cu gandurile-ucigasi-in-serie.
Tocmai de aceea, m-am induiosat intotdeauna cand am vazut un broscoi cu ochii bulbucati, pistruiat si cu picioare de maratonist, fie el de balta, desenat, ciopartit dintr-o bucata de hartie in stilul origami sau furat dintr-un copac obez aflat la cura de slabit.
Broscoii sunt printi ascunsi, daca ar fi sa urmam firul orcarei povesti spuse mai ales fetelor in perioada in care rochitele atat de scurte incat lasa chiloteii la vedere nu sunt indecente, de catre bunicutele excesiv de preocupate de nevoia de poveste a viitoarelor gospodine.
Printi pentru care cluburile, cafenelele si toate locurile cu lume buna sunt stereotipuri ieftine,
Printi pentru care apa de balta este ca un soi de afrodisiac si locul in care isi scalda identitatea in pielea verzuie de broscoi si isi oracaie povestile pentru cine e dispus sa asculte.
Ii gasesti uneori in locurile in care te astepti mai putin pentru ca imprevizibilitatea este o alta calitate de-a lor.
Asa am dat eu peste o gasca de printi in balta din curtea unei manastiri.
Venisera acolo sa isi limpezeasca mintile de printi-broscoi si sa o puna de un sfat.
I-am privit minute bune si m-am incarcat de povesti cat pentru un an,
Dar nu i-am deranjat pentru ca sfatul era in plina desfasurare.
Ba cred ca vreo cativa jucau telefonul-fara-fir.
Mi-a placut de ei, insa chestia cu sarutatul mi se parea nepotrivita in acel moment.
Si ei mi-au apreciat discretia.
Am dormit linistit si am visat frumos.
Merita sa asculti povesti cu printi-broscoi, nu?
Macar de dragul povestii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu