Cand te privesti in oglinda si te vezi copil ai vrea sa faci cumva sa treaca timpul mai repede pana la maturitate,
Iar cand esti mare te dezamagesti ca nu esti mic.
Intre aceste paradoxuri iti duci existenta de norisor plutitor sau cu picioarele hotarat infipte in pamant.
Uneori iti place, pentru ca ar fi plictisitor sa fie doar asa cum e, fara sa te mai piste de creierul mic o ipoteza sau fara sa te mai gadile pe sub amintiri un ieri de o varsta incerta,
Alteori te oboseste, ca la naiba, esti si tu doar un om supus constrangerilor propriei karme.
(Dar cu aceasta karma e o alta poveste.
Multi zic ca e o scuza pentru propriile neputinte,
Altii ca este un concept cu care daca te joci te arzi mai ceva decat daca ai adormi langa soba si ar cadea o flacara pe visele tale).
Un lucru e, insa, cert in aceasta perioada a curcanilor umpluti pana la refuz, a porcilor taiati fara mila, a carnaciorilor sfaraitori si a ghici ghicitoare ce-i:
Nu este indicat nici sa fii suficient de copil pentru a te bucura cand primesti ceva care iti place si a te bosumfla cand primesti ceva care nu iti place,
La fel cum nu este suficient sa fii un adult intepat care are totul sub control,
Pana si muschii fetei care la un moment dat produc un zambet.
Nu.
Un spiridus care se ascunde in cea mai veche carie plombata pe care o ai in gura te sfatuieste sa iti reconsideri atitudinea.
Alfel vei sfarsi prin a multumi pe toata lumea si a-ti spune in gand:
Ce prost sunt, am uitat cum ma cheama. Ia sa o iau de la capat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu