Demnitatea ca forma de singuratate

Tinuta sa este intotdeauna impecabila.

Relatiile cu ceilalti se desfasoara la o distanta aureolata de raceala si demnitate.

Este un om care nu suporta sa fie ghicit,

Nu vrea cu nici un chip sa fie o carte de joc in viata, una dintre nenumaratele etalate victorios inainte de victorie.

Nu vrea sa lase in gesturi, in zambet, in discurs nici o urma, nici o strabatere de sentiment.

Totul este mecanic, toul este calculat.

Isi este propriul papusar.

Si-a gasit meseria perfecta pentru firea sa:

Este valet intr-o casa in care isi traiesc importanta domni cu titluri nobiliare.

Discretia si devotamentul sau creeaza dependenta.

Are insa un principiu foarte bine conturat:

Nu isi da cu parerea despre subiecte importante, ci se retrage in spatele politetii.

Este induiosator si revoltator de singur si de exigent cu ceilalti

Dar mai ales cu el insusi,

Iar in timpul liber, in biroul sau, cand nimeni nu il vede citeste romane de dragoste siropoase.

S-a si indragostit, de o colega.

Cum ii arata ca o place?

Exigenta si demnitatea sa sunt duse la extrem.

Si ramane singur pentru ca pur si simplu pozitia lui teapana, rigiditatea ii opresc cuvintele undeva in gat, sau in maini sau in picioare.

Dar si aceasta forma de a trai o accepta cu demnitate.

Este atat de enervant de demn si de orgolios incat iti vine sa ii dai doua palme ca sa reactioneze intr-un fel. Dar nu poti.

E Anthony Hopkins in pielea personajului principal din Ramasitele zilei.

Dupa ce am vazut filmul am simtit aproape fizic demnitatea ca forma de singuratate

Si mi-a fost ciuda si mi-am zis ca orice trasatura nobila de caracter dusa pana la limita e mult mai nociva decat o trasatura negativa.

Echilibrul e cel care conteaza in viata.(Imi asum banalitatea ultimei propozitii).