Urasc femeile perverse

Iubirea si ura lasa urme pe oricine, in interior, in exterior sau si si.

Cand iubesti sau urasti crezi ca nimeni nu o mai face ca tine si poate ca asa este.

Insa unii, ca sa se asigure ca ceilalalti le baga in seama felul de a simti, cad in patima ostentativitatii.
Pana aici nimic nemaiauzit.

Sunt doar o persoana care se invarte in jurul cozii banalitatilor.

Si nu ar gresi cu nimic cine m-ar eticheta asa.

De ce am ales totusi sa ma lafai in banalitate?

Pentru ca banalitatea este, de cele mai multe ori cea care iti deschide ochii spre exceptional, spre inedit.

De exemplu, stai la coada intr-un supermarchet de cartier si te intrebi de ce naiba nu ai ales alt magazin, alta ora sau pur si simplu de ce nu ai stat acasa.

Si, cand incepi sa te enervezi incet dar sigur pe aceasta situatie banala, dar totusi cu nimic mai putin iritanta, apare ineditul.

In fata ta, cu un maieu de o culoare incerta, cu mult par cam peste tot si cu o privire de culoarea alcoolului de orice culoare sta un individ intre doua varste.

Nu stii inca de ce dar iti capteaza din prima interesul.

Si fixandu-l, intelegi si de ce.

Pe mana cu care ii intinde casieritei produsele are un tatuaj care seamana mai degraba cu o telegrama scrisa pe viata si lasata la vedere ca un avertisment fara drept de apel:

Urasc femeile perverse.

Misto banalitatea, nu?