Plictis cu dichis

Intr-o seara, bunaoara,

Nu ma dadea cheful afara.

Afara din casa mea

Dupa cum, probabil, ai inteles si dumneata.

Si cum stateam eu asa,

Fara chef, pe canapea,

M-a luat un dor nebun,

De cine nu vreau sa-ti spun.

Drept urmare,

Fara ezitare,

M-am asezat cu dichis

Picior peste picior ca intr-un numar de streaptease.

I-am zambit, cu talc,

Dorului si l-am pus in plic,

Sub un ibric,

Ca sa fiu sigura ca nu scapa cu un siretlic.

Cand plicul se lipi si parea a tine dorul in sine,

Ca sa-mi fie mie bine,

L-am trimis direct spre tine,

Tu, cel vinovat de dor

Ca o gluma de umor.

Imediat dupa aceea

M-am jucat putin cu Ideea.

Ideea, ca o doamna ce este

S-a induplecat sa imi spuna o poveste.

Si am ascultat, recunosc

Povestea unor ei dintr-un tinut domnesc

Care suna uite asa de pitoresc:

Ea era atat de frumoasa Incat statea numai in casa,

Pentru ca daca iesea

Numai rau le facea,

Lor,

Miilor,

Pretendentilor.

Avea multe calitati

Dar si multe entitati.

A se transforma putea

In orice preafrumusetea sa dorea.

Azi era o femeie usoara

Care te privea intr-o doara

Si facea dragoste cu un alt tu in fiecare seara.

Maine era o mironosita

Care te intrezarea,

In timp ce aprig se inrosea,

De dupa singura cosita,

Impletita cu multa iubire,

In propria sa manastire,

De catre un vajnic fecior

Al ei atoateaparator.

Povestea nu se incheie asa

Dar pentru ca Ideea chef nu mai avea

A incalecat pe o sa

Si mi-a spus povestea asa.

Iar eu tot zaceam in plictis

Dar era un plictis cu dichis.