Unii oameni ii admira pe altii pentru a fi ei insisi mai buni,
Altii se umfla in pene de propria admiratie.
Asa functionam.
Incercam sa ne depasim pe noi admirandu-i pe altii sau pe noi insine.
Uneori admiratia poate fi considerata lipsa de ocupatie sau lasitate,
Alteori e un scop in viata.
Si asa se aleg doua mari categorii: admiratori si admirati.
Astazi am ascultat un om vorbind despre cauza lui si nu am stiut cum sa simt pentru el: Sa il admir sau sa casc de plictiseala.
Cert este ca l-am ascultat, nu doar l-am auzit si de cateva ori am si ras prelung .
Am intrat in sala de la Pogor fiul si am vazut un batranel stand drept ca in fata plutonului de executie si gata sa isi spuna povestea.
Nu avea remuscari, ci doar idei fixe, o mapa cu documente pentru a-si certifica cauza, o demnitate si un umor care nu isi aratau si nu ii aratau varsta.
A fost membru de partid pe vremea comunistilor si apoi s-a intors impotriva lor mirosindu-le minciuna din doctrina.
Pentru el nu exista nici astazi altceva decat cauza si are doua carti publicate care sa o dovedeasca.
A vorbit mult, cu umor si carisma in fata unui public pestrit si nu foarte numeros.
Unii dintre cei prezenti nu aveau nici cel mai mic chef sa il admire, ci pur si simplu isi gandeau programul pentru orele urmatoare si radeau din cand in cand cu intelegere,
Altii, nostalgici , parca incercau o oarecare simpatie.
Dar singura adimiratie pe care eu am putut-o eticheta a fost cea a autorului-vorbitor fata de trecutul sau.
Bine, stia ca si-a pus familia in mare pericol, ca putea sa sfarseasca mai rau decat in filmele cu Mafia, dar totusi se admira.
Astazi am vazut un om care s-a trait pe sine cu intensitate
Si l-am admirat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu