sâmbătă, 18 iulie 2009

Buchetul miresei

Sunt niste flori care se usuca si atat, ar zice realistii.
Este o poveste despre "a fost o data cum va fi, ca de n-ar fi nu s-ar povesti", va vor asigura romanticii.
Daca il prind sigur voi avea noroc, se vor incuraja in secret optimistii.
De partea cui sa fiu?

Aventura muzicala

A dansa asa deodata, aparent inexplicabil, singur in camera ta data peste cap de dezordinea unei zile care nu a cunoscut niciodata perfectiunea si disciplina este ca si cum ai face dragoste cu cineva pe care abia l-ai cunoscut dar de care ti-a placut atat de mult incat trebuia sa ii furi din parfumul pielii si al cuvintelor spuse cu stangacie si premeditat pentru a te cuceri.
Pur si simplu incetezi sa mai faci ce faceai pana in acel moment, te ridici, daca nu esti deja in picioare, te apropii si cedezi tentatiilor ritmului.
Geamul trebuie sa fie bine inchis, perdelele trase, usa cel mult intredeschisa pentru a patrunde farame din realitatea pe care o constientizai si tu pana in acel moment si muzica in doza maxima.
Tu, insa, nemilos.
Orice zbatere de altceva iti este indiferenta si orice stangacie ti se potriveste ca si cum ar fi creata de Coco Chanel-ul stangagiei special pentru tine.
Orice privire indiscreta ar face, insa, aceasta libertate a ta sa para atat de nepotrivita incat ridicolul ti-ar inrosi imediat obrajii si ai fi numai bun de turnat intr-o sticla de vin si pus la rece pentru ca dansul de unul singur in camera cand nu aveai nici cea mai mica intentie sa faci asa ceva este de o intimitate extrema.
Nu ai timp sa iti arunci o privire in oglinda, sa iti studiezi miscarile si in nici un caz nu ai voie sa iti refuzi dezmatul.
Uimitor de scurt, acest moment este numai al tau si se rupe din acea anormalitate care zace prizoniera in normele sociale ale unei zile obisnuite pentru a-i face in ciuda plictiselii care parea sa te domine,
Sfideaza dorul, amintirile, tristetea, indiferenta
Si iti intinde capcana uitarii.
Finalul ii este la fel de brusc.
Mainile, picioarele refuza sa mai inteleaga ritmul, creierul sa mai perceapa placere si te simti epuizat.
Te asezi pe pat, bei jumatate de litru de apa-platitudine cu lamaie si taci.

Goliciunea furnicii

Furnica se plictisise de activitatea sa zilnica, aceea de a duce in spate un graunte-jumatate,
Asa ca si-a luat o zi libera pentru a se gandi cum ar putea sa-si schimbe viata.
Era o criza existentiala tipica chiar si pentru furnici.
Iat-o, acum, stand in fata oglinzii si incercand sa isi scoata la suprafata narcisismul, tinut prizonier de sobrietatea si decenta spiritului intreprinzator si surprinzandu-se cu gandul la greiere.
Nu ii placea mersul ala al ei agitat si aplecat,
Privirea obosita,
Pielea uscata.
Il invidia sincer pe greiere pentru pasii sai sprintari,
Petrecerile pe care le dadea saptamanal,
Viata boema.
Furata de visare furnica nici nu a observat cand i-a alunecat halatul de pe umeri.
Revenita cu picioarele pe pamant, a constientizat ca avea picioare frumoase, gene lungi si un zambet irezistibil.
Fara sa mai stea pe ganduri, a aruncat un graunte in geamul greierului si s-a asezat pe canapea in asteptare.
De mult nu s-a mai simtit atat de ea.
Si i-a placut.

Dialog intre doi necunoscuti care se iubesc

-Accept!
-Accepti?
-Da, accept!
-Ce prost sunt. Fireste ca accepti. Imi doream nespus de mult sa accepti.
-Cand?
-Oricand!
-Esti atat de generoasa. Ti-ai amintit ca am putin timp la dispozitie pana plec.
-Unde pleci?
-Plec!
-Fireste ca pleci. Pleci acolo unde eu nu sunt, pentru ca nu ma cunosti si nu te cunosc.
-Imi citesti gandurile. Imi vine sa iti fac un compliment, ba chiar sa iti spun ca te iubesc.
-Mi-e frig!
-Si mie mi-e frig!
-Cred ca ne-a tras curentul in timp ce ne ascultam unul altuia gandurile prin usa intredeschisa.
-Stinge lumina!
-Noapte buna!
-Noapte buna!
-Cine spuneai ca esti?
-Te iubesc!
-Si eu te iubesc!

Printul-broscoi din curtea manastirii

Nu am cautat niciodata printi dar mi-au placut intotdeauna povestile.
Fara o poveste casa ar fi o simpla casa, obiectele dovada a faptului ca suntem dependenti de a avea, iar relatiile nevoia disperata de a nu ramane singuri cu gandurile-ucigasi-in-serie.
Tocmai de aceea, m-am induiosat intotdeauna cand am vazut un broscoi cu ochii bulbucati, pistruiat si cu picioare de maratonist, fie el de balta, desenat, ciopartit dintr-o bucata de hartie in stilul origami sau furat dintr-un copac obez aflat la cura de slabit.
Broscoii sunt printi ascunsi, daca ar fi sa urmam firul orcarei povesti spuse mai ales fetelor in perioada in care rochitele atat de scurte incat lasa chiloteii la vedere nu sunt indecente, de catre bunicutele excesiv de preocupate de nevoia de poveste a viitoarelor gospodine.
Printi pentru care cluburile, cafenelele si toate locurile cu lume buna sunt stereotipuri ieftine,
Printi pentru care apa de balta este ca un soi de afrodisiac si locul in care isi scalda identitatea in pielea verzuie de broscoi si isi oracaie povestile pentru cine e dispus sa asculte.
Ii gasesti uneori in locurile in care te astepti mai putin pentru ca imprevizibilitatea este o alta calitate de-a lor.
Asa am dat eu peste o gasca de printi in balta din curtea unei manastiri.
Venisera acolo sa isi limpezeasca mintile de printi-broscoi si sa o puna de un sfat.
I-am privit minute bune si m-am incarcat de povesti cat pentru un an,
Dar nu i-am deranjat pentru ca sfatul era in plina desfasurare.
Ba cred ca vreo cativa jucau telefonul-fara-fir.
Mi-a placut de ei, insa chestia cu sarutatul mi se parea nepotrivita in acel moment.
Si ei mi-au apreciat discretia.
Am dormit linistit si am visat frumos.
Merita sa asculti povesti cu printi-broscoi, nu?
Macar de dragul povestii!

Dimineti pierdute

Diminetile sunt ca iubirile neimplinite,
Daca ajungi sa le pierzi nu le uiti niciodata si le regreti absenta de fiecare data cand te trezesti si e deja zi.
Si numai somnul este de vina.
Somnul, acea relatie de lunga durata, te ademeneste cu linistea, cu visele care aproape niciodata nu se implinesc, cu lipsa de conventionalitate si de cochetarie, cu lenea.
Diminetile nu sunt generoase cu nehotaratii.
Ceea ce au ele de oferit se pierde in 2-3 ore de agitatie spumoasa.
Asa ca daca nu iti place sampania la micul dejun iti umpli stomacul cu ceaiurile si cafelele unei zile in care planul e pe primul loc.
Farmecul diminetilor sta tocmai in lipsa de plan.
Dimineata ai senzatia ca totul incepe, ca orice ti se intampla este minunat si irepetabil, ca nimic nu este exclus.
Cine se trezeste dimineata, daca reuseste sa iasa din capcana somnului, are privirea agera, vioaie si plina de viata dornica de a fi traita.
Cine se trezeste dupa ce dimineata mofturoasa ii intoarce spatele are, dimpotriva, o privire plictisita, lipsita de chef, in care musteste lenea si dorinta de a mai dormi, dorinta asemanatoare celei pe care o are un dependent de a-si alimenta dependenta.
Diminetile pierdute lasa in urma lor senzatia ca te-ai trezit in mijlocul unei actiuni dar iti scapa scopul,
O dara de parfum de rasarit de soare,
Un cascat prelung al orelor care au trecut fara sa le simti prezenta,
O promisiune de maine dimineata, un maine pe care s-ar putea sa il ratezi din nou
Si o frantura de tic-tac pe care vag ti-o amintesti pentru ca erai prea ocupat sa te intorci pe partea cealalta.

Scrisoare deschisa catre dor

Dorule, tu, furnica si paianjan veninos,
Neliniste si melancolie,
Gol in stomac si joc de-a v-ati ascunselea cu amintirile,
Ti-am gasit astazi urmele, am gustat din salciul tau dulce-acrisor si ti-am simtit parfumul inconfundabil,
Desi ai iesit val-vartej din atomii mei cu ceva timp in urma.
Pareai foarte suparat pe mine atunci.
Tu care esti atat de cochet, atat de vioi si de sprintar,
Un fin cunoscator al scuzelor, un atent si dibace chirurg al caracterelor,
Un rafinat degustator de desuetudini si dulcegarii,
Mi-ai reprosat ca te hranesc pana iti apar straturi de grasimi de dor,
Nocive si inestetice,
Ca iti provoc insomnii,
Ca te las sa zaci in mine pana plictiseala iti face cu ochiul,
Ca sunt prea generoasa in a te irosi ori de cate ori indiferenta pare a fi solutia.
De aceea urmele si parfumul tau impregnate in platitudinea si cenusiul cotidianului m-au pus pe ganduri.
Sa fii atat de generos incat sa ma fi iertat?
Oare de cine, de ce mi-e dor?
Astept raspuns!

Frica

Frica?
Da, frica!
Ei bine, frica nu se naste un monstru, asa cum se crede.
Frica devine un monstru, incurajata de cel pe care il stapaneste.
Frica este in oricine iubeste,
In cel care traieste o mare iubire, in cel plin de viata in care a incoltit samburele bolii, in cel care nu se mai satura sa-si largeasca cercul de proprietati pentru ca iubeste sa aiba, in mama al carui copil a ajuns la maturitate si isi transforma dependenta in independenta, in cel ale carui obisnuinte si legi ale normalului sunt date peste cap de haotism si de legile intamplarii.
Frica este peste tot, dar cel mai mult ii place sa se cuibareasca in orgolii, simt al proprietatii, diverse forme de nebunie, gelozie, posesivitate.
Frica este un copil naiv si debusolat, un adolescent plin de excese si anxios, un adult paranoic, un batran senil.
Frica se hraneste numai cu probabilitati,
Pentru ca fricii ii este greata, face convulsii cand i se vara pe gat rationamente si realitati concrete.
Frica este o senzatie banala in stomac, al carui destin o transforma intr-un sentiment monstruos care se macina pe sine ca o carie si il urateste si pe cel in care se ascunde, lasandu-l cu un gol in zambet,
Fricii ii plac scufundarile cu respiratia oprita in interiorul celui pe care il ia in stapanire, tremurul necontrolat al membrelor, parcurile de distractie ale imaginatiei, plansul si rasul isteric, sa se dusmaneasca, ca un copil ingrat, cu iubirea, din care este constienta ca se naste.
Dar de cele mai multe ori sfarseste invinsa de aceasta dragoste,
Se usuca usor de propriu-i dor ca un fruct neudat pana ajunge la dimensiuni observabile cu lupa,
Se pierde in cele mai tainice locuri ale sufletului
Si, daca are noroc este adoptata de dragoste si transformata intr-un sentiment cu totul si cu totul inofensiv, sau o face pe-a aghiotantul intelepciunii.
Da, frica se naste din dragoste si moare invinsa de aceeasi dragoste.

Ei si?

Ei si ce daca m-am trezit tarziu si ziua mea nu mai are dimineata, a ramas orfana de o mama?
Mai are o mama, noaptea si 2 tovarsi de joaca irezistibili, amiaza si dupa-amiaza.
Ei si ce daca paginile cartii pe care o citesc sunt minjite cu ciocolata neagra de degetele pacatoase si miros a ciocolata?
Citesc in continuare, rasfatandu-ma cu mix-ul de parfumuri si stari.
Ei si ce daca a fost Ziua Femeii pe 8 martie si nu i-ai facut nici un compliment?
Ce, in oricare alta zi nu ii poti spune cat de frumos este obiceiul sau de a fi frumoasa numai pentru tine?
Ei si ce daca nu esti?
Poati rau ti cat, dupa cum imi canta complice Alexandrina Hristov, pe care o ascult obsesiv de vreo 3 zile.
Ei si ce daca rad geometric, cu miscari ale buzelor masurate de compas, cand, de fapt, imi vine sa plang haotic?
Ma voi rasfata in curand cu demachiant, apa calda si somn.
Ei si ce daca incep sa te uit, desi nici macar nu te-am cunoscut?
Ce, nu vom gasi cateva minute sa ne scriem unul altuia, cu o caligrafie impecabila, o scurta, dar relevanta caracterizare?
Ei si ce daca miroase a mucegai de amintire in camerele proaspat aerisite?
E timpul sa imi fac curatenie si in amintiri, cu geamurile inchise, intre patru pereti.
Ei si ce daca vantul timid de primavara pune pe urmele tale, in plina intersectie, un ziar aparut acum doua saptamani?
Te intorci, il aduni pagina cu pagina si il arunci in primul cos, pentru ca l-ai citit deja acum doua saptamani si cel de azi se lafaie, plin de propria importanta, in geanta ta.
Ei si ce daca nu mai stiu ce sa scriu?
Textul asta nu se poate pur si simplu termina aici, desi nici el nu stie de ce s-a lasat inceput?

Plictis cu dichis

Intr-o seara, bunaoara,
Nu ma dadea cheful afara.
Afara din casa mea
Dupa cum, probabil, ai inteles si dumneata.
Si cum stateam eu asa,
Fara chef, pe canapea,
M-a luat un dor nebun,
De cine nu vreau sa-ti spun.
Drept urmare,
Fara ezitare,
M-am asezat cu dichis
Picior peste picior ca intr-un numar de streaptease.
I-am zambit, cu talc,
Dorului si l-am pus in plic,
Sub un ibric,
Ca sa fiu sigura ca nu scapa cu un siretlic.
Cand plicul se lipi si parea a tine dorul in sine,
Ca sa-mi fie mie bine,
L-am trimis direct spre tine,
Tu, cel vinovat de dor
Ca o gluma de umor.
Imediat dupa aceea
M-am jucat putin cu Ideea.
Ideea, ca o doamna ce este
S-a induplecat sa imi spuna o poveste.
Si am ascultat, recunosc
Povestea unor ei dintr-un tinut domnesc
Care suna uite asa de pitoresc:
Ea era atat de frumoasa Incat statea numai in casa,
Pentru ca daca iesea
Numai rau le facea,
Lor,
Miilor,
Pretendentilor.
Avea multe calitati
Dar si multe entitati.
A se transforma putea
In orice preafrumusetea sa dorea.
Azi era o femeie usoara
Care te privea intr-o doara
Si facea dragoste cu un alt tu in fiecare seara.
Maine era o mironosita
Care te intrezarea,
In timp ce aprig se inrosea,
De dupa singura cosita,
Impletita cu multa iubire,
In propria sa manastire,
De catre un vajnic fecior
Al ei atoateaparator.
Povestea nu se incheie asa
Dar pentru ca Ideea chef nu mai avea
A incalecat pe o sa
Si mi-a spus povestea asa.
Iar eu tot zaceam in plictis
Dar era un plictis cu dichis.

Matematica personalizata: (17+02+2009)-(17+02+1979) la puterea (n minus sau plus 1)=30

Hai langa mine, aproape, foarte aproape, sa iti soptesc in ureche cate ceva despre matematica personalizata.
Dar mai intai nu te sfii si recunoaste ca macar o data ai simtit ca ai un al saselea simt, un deget, un zambet, un sentiment in plus, un ochi la spate, un alter-ego.
Si eu am sa te linistesc spunandu-ti ca exista o stiinta, pe cat de exacta, pe atat de subiectiva care se ocupa cu astfel de fenomene:
Ma-te-ma-ti-ca per-so-na-li-za-ta.
Da, ai auzit bine ce ti-am soptit in urechea dreapta, sau in cea stanga, cum preferi.
Povestea mea spusa din perspectiva matematicii personalizate se scrie cam asa:
Pentru ca unul si cu una fac doi am aparut eu.
La fel ca tine, ca el, ca ea, ca voi, ca ei, ca noi.
La inceput nu stiam ce is alea matematicile afective si cele personalizate.
Imi curgea mult din gura, imi placea gustul degetului mare, fie ca era de la mana dreapta, fie ca era de la mana stanga, eram blonda naturala si dadeam mult din picioare dupa ora 7 seara.
Pe parcurs am inceput sa imi insusesc notiunile elementare de matematica personalizata si le-am exploatat la maxim combinandu-le in mod magic cu doua-trei cuvinte mai anapoda.
Asa se face ca intr-o perioada incerta din punct de vedere al varstei biologice aveam 11 degete la maini, unul fiind, fireste, degetul invizibil care imi arata intodeauna o directie labirintica prin camerele casei in care am copilarit, directie pe care daca o urmam sfarseam dand nas in nas cu un obiect de mobilier strain mie pana in acel moment.
Da, invizibil era intr-adevar un cuvant magic, la fel ca degetul meu, al 11-lea.
Apoi am invatat sa fac diferenta intre unu si doi, desi 2 putea fi 1 si 1 putea fi 2.
M-au ajutat in acest sens mama si tata.
La inceput era doar ma-ma, fie ca era mama interlocutorul meu, fie ca era tata.
Incet, incet am inceput sa ii deosebesc.
Dar sa nu iti treaca cumva prin cap ca stiam sa numar.
Nu.
Tot matematica personalizata a facut lumina in aceasta chestiune extrem de importanta atat la noi in familie, cat si in oricare alta familie.
Pe mama o deosebeam dupa muntii magici crescuti la fel de magic pe pieptul ei, munti din care m-am hranit mult timp si la racoarea carora imi gaseam intotdeauna linistea.
Tata era cel cu mainile aspre de atata adus bani in casa.
Pana spre adolescenta am huzurit intr-o dulce incertitudine intre 1 si 2 si nici ca imi pasa, pentru ca, am uitat sa precizez de la inceput, matematica personalizata lucreaza numai cu cifrele 1 si 2 la care se mai adauga un 1 de cate ori este nevoie.
Pe la inceput de liceu, insa, mi s-a facut o pofta insuportabila de 2.
Si pentru ca pofta nu trecea nici cu tratamente intesive de actvitati am inceput sa caut inca un 1 pentru adunarea care mi-ar fi putut schimba traiectoria afectiva.
Si de aici intram deja pe teritoriul matematicii afective, care nu este decat o subramura a matematicii personalizate.
Dupa cautari minutioase am reusit sa ma adun cu un alt 1.
Numai ca oricat ne-am straduit sa punem 2 dupa egal (si ne-am straduit) intotdeauna unul avea un sentiment in plus sau in minus.
Asa ca, dupa un timp, am facut scaderea cuvenita si am revenit la un 1 si alt 1.
Dar a fost prima teorema a matematicii personalizate pe care am incercat sa o demostrez aplicand reguli si rationamente din matematica afectiva.
Si pana in 20 de ani, dupa alte cateva incercari mai mult sau mai putin reusite, am ramas tot o una.
Dupa 20, insa, a trebuit sa imi complic putin exercitiile de matematica personalizata pentru ca intra in calcul si ecuatia varstei, ecuatie care presupune notiuni ca prioritati, educatie, pregatire profesionala, cariera, vise, asteptari, realitate materiala.
Asa ca am urmat o facultate, am inceput sa imi inaspresc mainile asa cum tatal meu facea in copilaria mea si am invatat cate ceva despre putere in matematica personalizata si implicit in matematica afectiva:
Dragoste la puterea (n minus sau plus 1), bani la puterea (n minus sau plus 1), prietenie la puterea (n minus sau plus 1), liniste la puterea (n minus sau plus 1), implinire la puterea (n minus sau plus 1), tristete la puterea (n minus sau plus 1), bucurie la puterea (n minusa sau plus1).
Asa am ajuns in punctul ieri, 17 februarie 2009 ( pentru necunoscatori, 17 februarie este ziua mea de nastere) si cu urmatoarea ecuatie de rezolvat (17+02+2009)-(17+02+1979) la puterea (n minus sau plus 1)=....

Ca de obicei: poem pentru doi scris de una singura

Ca de obicei imi fluturam genele nerimelate si stateam picior peste picior in vis.
Ca de obicei erai si tu, tot picior peste picior, iti fumai tigara si ma venerai de la o oarecare distanta reglementata de codul-bunelor-maniere-in-vis.
Ca de obicei m-am trezit si m-am frecat la ochi pana s-au imbufnat in nuante de verde.
Ca de obicei tu nu erai.
Ca de obicei mi-am ademenit dintii cu iluzia albului surprinsa si cuprinsa intr-un tub de plastic.
Ca de obicei asta faceai si tu, tot de la distanta, de data asta reglemantata de legile intamplarii.
Ca de obicei am dat drumul la apa sa curga peste fata, peste umeri, peste maini, peste picioare, peste cochetaria mea somnoroasa, in sange in amestec cu firele de cafea macinata.
Ca de obicei tu nu erai.
Ca de obicei mi-am ales tinuta perfecta pentru acea zi.
Ca de obicei tu nu erai.
Ca de obicei m-am jucat cu mainile prin par, i-am dat forma de melc, de coada de cal, de coc cu pretentii de inalta societate.
Ca de obicei ai fi vrut sa imi faci un compliment.
Ca de obicei mi-am colorat buzele si am lasat rimelul sa dea genelor iluzia lungimii si a negrului, incet, cu miscari lente si repetate.
Ca de obicei ti-ar fi placut sa ma privesti pe ascuns prin usa intredeschisa.
Ca de obicei am iesit pe usa, am mers pe jos, am stat la semafoare, am ras, m-am plictisit, am mai facut cate ceva, am tacut, m-am intristat, mi-am pus comprese cu optimism peste tristetea de moment, iar am ras, de data asta mai discret, parca jenata de tristetea trista ca eu nu mai sunt trista.
Ca de obicei tu ai facut cu totul altceva.
Ca de obicei a venit seara.
Ca de obicei eram foarte obosita.
Ca de obicei nu ma cunosteai, nu te cunosteam.
Ca de obicei am adormit.
Ca de obicei am visat.
Ca de obicei ma venerai de la o oarecare distanta reglementata de codul- bunelor-maniere-in-vis.

Ne-uri create in lipsa ta

Ai plecat sa ma cauti.
Stiu.
Dar pana te intorci mi se face atat de dor de tine incat imi creez o lista cu ne-uri ca sa fie si mai credibila absenta ta:
1.Te neiubesc pentru ca iti ia atat sa ma gasesti.
2.Imi este nesomn pentru ca vreau sa dorm cu tine si sa te intreb "dormi?" exact cand adormi.
3.Mi-e nechef pentru ca mi-ai stricat cheful cand ai plecat si acum trebuie sa ii strang cioburile si sa il refac ca pe un puzzle sau sa il lipesc cu superglue-pentru-chef-editie-limitata.
4.Mi-e nepofta pentru ca lipsa ta e ca o cura de slabit pe care trebuie sa o urmez cu strictete.
5.Mi-e a nerade pentru ca tu spui cele mai misto glume.
6.Mi-e a neplange pentru ca as parea slaba si nu vreau sa te dezamagesc.
7.Mi-e neceva pentru ca m-ai lasat cu o gramada de nimicuri de trait.
8.Mi-e nedor pentru ca mi-e prea dor de tine.
9.Mi-e nelene si trec de la una la alta pentru ca neprezenta ta ma face sa nu imi doresc altceva decat sa trec de la una la alta.
10.Mi-e neeu si....
11.Si ti-am mai spus ca te neiubesc?

Old No 7

E ceva in rosiaticul-carameliu al acestui lichid care te face sa te simti mai batran cu cateva secole din momentul in care iti atinge buzele.
Conversatii de salon din secolul XIX iti tiuie in ureche,
Betii feroce te bantuie,
Prin sange iti curge romantismul declaratiilor pudibonde caracteristic virginelor care vor sa se marite cu un adevarat gentleman si badaranismul ieftin de crasma,
Si te simti oricine in afara de tine si iti place.
O fi pentru ca 7 e cifra magica, o fi pentru ca lichidul cu 40 la suta alcool vine din America, cliseistic caracterizata deja ca tara tuturor posibilitatilor sau o fi pur si simplu din cauza ca simti nevoia sa bei.
Nici tu poate ca nu stii.
Orcum iti place senzatia de cald in stomac,
Dezinhibarea care te domina,
Uitarea,
Irationalitatea gesturilor,
Plutirea,
Moalele, usuratatea fiecarei parti din corp!
Old No 7 este mult mai vechi decat ai putea fi tu vreodata si te invata,
Te invata nevoia de surogat!

Biografia unui sms

S-a nascut dintr-un abonament Orange, intr-un moment de insomnie nebuna.
Cand si-a itit prima litera si-a dat seama ca poate spune orice, mergand in patru labe de la a la z, asa ca a inceput joaca.
A incercat in primele lui secunde de viata de sms sa supravietuiasca cu formulari simple de genul "Buna!Ce faci?", dar foarte repede a inteles ca de fapt ii placeau frazele elaborate, metaforizate cu imaginatie si care sfarseau de fiecare data imprevizibil.
Din joaca in joaca a simtit ca ii cresc organele genitale de sms si cat ai trimite un sms s-a indragostit de propriile formulari.
Adolescenta sms-ului, dupa cum se poate intui, a fost una de un narcisism pronuntat.
Isi adora fiecare litera si dispretuia sincer sms-urile de complezenta, dar mai ales pe cele care supravietuiau datorita cliseelor.
Si pentru ca nu isi mai putea indura frumusetea, se imbata din ce in ce mai des cu formulari puzzle si priza la fel de des puncte de suspensie.
Dupa o perioada, insa, punctele de suspensie nu il mai multumeau, asa ca sms-ul a inceput, spre sfarsitul adolescentei, sa devina din ce in ce mai agitat.
Isi dorea sa incerce semne de exclamatie, dar cel mai mult si mai mult visa la linistea punctului.
S-a mai chinuit totusi cativa ani cu incertitudinea punctelor de suspensie si a semnelor de intrebare.
Pana intr-o zi.
In acea zi, aranjat dupa toate normele gramaticale si parfumat cu originalitate, sms-ul cauta prin paginile unui ziar de anunturi gratuite un numar la care sa se trimita.
Si s-a indragostit de unul din acele numere.
Punctul era aproape iar el simtea cum se maturizeaza.
Nu se mai trimitea din vanitate, din narcisism, ci pentru ca se gandea la numarul care il primea.
Bucuria, nerabdarea si emotia lui ii erau de ajuns.
Deja putea vedea cand inchidea ochii vlastarele de sms nascute din el.
Isi putea auzi si pipai linistea de sms.
Punct.

Demnitatea ca forma de singuratate

Tinuta sa este intotdeauna impecabila.
Relatiile cu ceilalti se desfasoara la o distanta aureolata de raceala si demnitate.
Este un om care nu suporta sa fie ghicit,
Nu vrea cu nici un chip sa fie o carte de joc in viata, una dintre nenumaratele etalate victorios inainte de victorie.
Nu vrea sa lase in gesturi, in zambet, in discurs nici o urma, nici o strabatere de sentiment.
Totul este mecanic, toul este calculat.
Isi este propriul papusar.
Si-a gasit meseria perfecta pentru firea sa:
Este valet intr-o casa in care isi traiesc importanta domni cu titluri nobiliare.
Discretia si devotamentul sau creeaza dependenta.
Are insa un principiu foarte bine conturat:
Nu isi da cu parerea despre subiecte importante, ci se retrage in spatele politetii.
Este induiosator si revoltator de singur si de exigent cu ceilalti
Dar mai ales cu el insusi,
Iar in timpul liber, in biroul sau, cand nimeni nu il vede citeste romane de dragoste siropoase.
S-a si indragostit, de o colega.
Cum ii arata ca o place?
Exigenta si demnitatea sa sunt duse la extrem.
Si ramane singur pentru ca pur si simplu pozitia lui teapana, rigiditatea ii opresc cuvintele undeva in gat, sau in maini sau in picioare.
Dar si aceasta forma de a trai o accepta cu demnitate.
Este atat de enervant de demn si de orgolios incat iti vine sa ii dai doua palme ca sa reactioneze intr-un fel. Dar nu poti.
E Anthony Hopkins in pielea personajului principal din Ramasitele zilei.
Dupa ce am vazut filmul am simtit aproape fizic demnitatea ca forma de singuratate
Si mi-a fost ciuda si mi-am zis ca orice trasatura nobila de caracter dusa pana la limita e mult mai nociva decat o trasatura negativa.
Echilibrul e cel care conteaza in viata.(Imi asum banalitatea ultimei propozitii).

Musafiri nepoftiti, dar doriti

A batut pe neasteptate la usa interiorului meu ravasit de primele zile din an.
I-am deschis,
A intrat tacuta
Si s-a instalat in camera de oaspeti cu tot cu bagajele ei ticsite cu ganduri-puf-de-papadie, bomboane pentru suflet umplute cu un-ceva-nu-stiu-cum-se-cheama-dar-care-iti-da-o-stare-de-bine, albastru ciel de pudrat privirea, crema-de-zambet-ars, nori pe bat pentru masarea talpilor obosite de mersul prin cotidian si o gramada dezorganizata de jemanfisisme.
Inca doarme.
Pe o parte, fara sa sforaie sau sa se foiasca prea mult.
Eu stau si o veghez cu un zambet usor tamp pe fata.
Dar mi-e bine.

Poveste de dizolvat pastilele antiraceala si gripa

A fost o data o regina.
Dar asta nu e tot.
Nici macar nu a trait fericita pana la adanci batraneti cu un print.
E un pic mai complicat.
Reginei nu ii placea deloc sa se considere o regina ca oricare alta,
Una care sta toata ziua pe un tron pana i se face fundul mare cat globul pamantesc,
Care are supusi dispusi sa faca orice pentru a o inveseli
Si care nu mai vrea sa vada in fata ochilor atatea cufere cu bijuterii si atatea dulapuri cu haine.
Nu.
Ea era Regina Apelor Minerale,
O regina care iti provoca o usoara ragaiala cand o cunosteai prima data,
(Asta din cauza acidului bineinteles),
Dar o regina simpatica in felul ei, chiar daca un picut cam fragila.
Desi era Regina Apelor Minerale si toata lumea s-ar fi asteptat de la ea sa reziste la munte, ei bine ea racea foarte usor.
Ultima data cand i s-a intamplat asta, dupa cum si-a notat povestitorul, a dat peste Regele Nurofen Raceala si Gripa.
Dar asta nu insemna, neaparat, noroc, soarta, destin, karma.
Nu.
Regele venise cu alte treburi prin acel tinut si nu prea avea chef de filantropii.
La insistentele anturajului reginei, regele si-a cautat, totusi, prin punga ordinara din plastic ordinar in care isi tinea supusii si i-a intins o pastiluta.
Atunci regina nu a mai fiert in acid propriu si a inghitit si respectiv dizolvat pastiluta data de Regele Nurofen Raceala si Gripa si s-a simtit un pic mai bine.
Bineinteles, dupa cum probabil distinsii cititori banuiesc, a urmat si un bal.
Dar nu, Regele Nurofen Raceala si Gripa si Regina Apelor Minerale nu au dansat impreuna.
Ar fi prea banal.
Dupa primul dans Regina Apelor Minerale s-a retras pentru somnul de frumusete
Iar Regele Nurofen Raceala si Gripa s-a pus pe curtat domnite.
End.

Joaca de-a dezamagirile, de-a bucuriile si de-a cine nu e gata il iau cu ipoteza

Cand te privesti in oglinda si te vezi copil ai vrea sa faci cumva sa treaca timpul mai repede pana la maturitate,
Iar cand esti mare te dezamagesti ca nu esti mic.
Intre aceste paradoxuri iti duci existenta de norisor plutitor sau cu picioarele hotarat infipte in pamant.
Uneori iti place, pentru ca ar fi plictisitor sa fie doar asa cum e, fara sa te mai piste de creierul mic o ipoteza sau fara sa te mai gadile pe sub amintiri un ieri de o varsta incerta,
Alteori te oboseste, ca la naiba, esti si tu doar un om supus constrangerilor propriei karme.
(Dar cu aceasta karma e o alta poveste.
Multi zic ca e o scuza pentru propriile neputinte,
Altii ca este un concept cu care daca te joci te arzi mai ceva decat daca ai adormi langa soba si ar cadea o flacara pe visele tale).
Un lucru e, insa, cert in aceasta perioada a curcanilor umpluti pana la refuz, a porcilor taiati fara mila, a carnaciorilor sfaraitori si a ghici ghicitoare ce-i:
Nu este indicat nici sa fii suficient de copil pentru a te bucura cand primesti ceva care iti place si a te bosumfla cand primesti ceva care nu iti place,
La fel cum nu este suficient sa fii un adult intepat care are totul sub control,
Pana si muschii fetei care la un moment dat produc un zambet.
Nu.
Un spiridus care se ascunde in cea mai veche carie plombata pe care o ai in gura te sfatuieste sa iti reconsideri atitudinea.
Alfel vei sfarsi prin a multumi pe toata lumea si a-ti spune in gand:
Ce prost sunt, am uitat cum ma cheama. Ia sa o iau de la capat!

Ce-mi place si s-ar putea sa-ti displaca

Imi place sa dorm pana tarziu dupa ce am cochetat cu noaptea si ispitele ei,
Sa stau cu un picior intins si cu unul indoit pentru a intelege mai bine matematica picioarelor si unghiurile pe care acestea le formeaza intr-o zi monotona de duminica,
Sa iti pronunt numele cand imi esti in gratii pana isi pierde rostul si trebuie sa iti dau eu altul,
Sa ma uit cum ninge peste seriozitatea fetelor din jurul meu si sa observ cum, incet, incet ele se transforma in fete de oameni de zapada,
Sa te gadil cu un cuvant care iti starneste rasul pe sub discursul tau foarte coerent, rational si bine pus la punct,
Polul nord de sub hainele care ating prima data pielea,
Brosele care fac din cercei elemente de Feng Shui,
Muzica-ecou al unor stari pe care nu as sti si nici nu as avea chef sa le descriu,
Personajele ciudate care fac sa para ridicola singuratatea,
Filmele si cartile care iti dau o stare de deja vu sau de personalitate multipla fara a fi insa nevoie sa mergi la psihiatru pentru a te trata,
Oamenii pentru care prietenia nu este un bilant contabil,
Cadourile care iti starnesc o expresie de nu-stiu-cum-sa-reactionez dar care sunt compatibile cu eu-ul tau mai putin expus in public,
Vata de zahar,
Ceata,
Promoroaca, cuvant si fenomen,
Sotronul, joc si carte,
Curcubeul,
Cuvintele cu vino-n-coa, 2009 care iese ca un vierme-fluture din 2008,
Becul-soare intr-o noapte bantuita de insomnii
Si alte cateva chestii pe care ti le spun la ureche daca esti curios.
Ssssst!

Phffft, who's afraid of Virginia Woolf?!


Ea este isterica.
El este atat de nepasator incat isi citeste ziarul si isi fumeaza tigara de parca nici nu ar fi cunoscut-o vreodata, de parca insasi ideea existentei ei i se pare o absurditate.
Ea l-a iubit la inceput.
Ii cumpara ziarul, ii oferea un pachet de tigari de rezerva daca ramanea fara, facea liniste ca sa poata el sa citeasca.
Anii au trecut si ea si-a regasit in privire o nuanta din ce in ce mai intensa de cognac, iar in voce o tonalitate din ce in ce mai acuta de frustrare.
El nu stie daca a iubit-o vreodata.
Uneori isi da seama ca da si o cauta in alte femei pana o redescopera, in alta sau in ea insasi.
Alteori da vina pe conjuctura, pe idealurile comune care s-au dovedit a fi pseudoidealuri in relatia lor.
Pentru aprofundare recomand doua filme geniale din punct de vedere al dialogului dintre un el si o ea care la un moment dat se instraineaza: Phffft si Who's Afraid of Virginia Woolf.
Primul ii are in rolurile principale pe un Jack Lemon al tineretii sale actoricesti si pe Judy Holliday, iar cel de al doilea pe un Richard Burton si pe o Elisabeth Taylor induiosator de potriviti cu rolurile care li s-au atribuit.
Ce mi se pare spectaculos in aceste filme ale anilor 50 este faptul ca telespectatorul, cinefilul poate ignora cu usurinta decorurile dar nu are cum sa nu se lase prins in dialogul personajelor.
Este atat de bine scris si atat de intens redat incat nu ai cum sa nu intelegi exact tipul de relatie care exista intre el si ea.
Fie ca ea se satura de certurile cu el si hotaraste sa divorteze dar sa pastreze o oarecare relatie de prietenie, fie ca ramane cu el dar ii reproseaza in situatiile cel mai putin potrivite pentru asa ceva tot ce el este incapabil sa faca pentru ea, ea stie cum sa o spuna astfel incat sa se elibereze.
Fie ca el a vrut sa aiba o cariera stralucita ca scriitor si profesor si numai tatal ei il putea ajuta, fie ca pur si simplu a obosit sa fie un el pentru ea, el stie sa o spuna astfel incat sa para vina ei.
Phffft, Who's Afraid of Virginia Woolf?

Oamenii sunt si tristi uneori

Tristetea de la 2 fara un sfert nu o aseman cu nici o alta tristete.
E nascuta din noapte si dimineata, din nepasare si muzica,
Doare ca o rana veche
Si e adanca cat doua degete de neimpliniri.
Tristetea de la 2 fara un sfert cunoaste fiecare milimetru de celula,
Lancezeste in verdele ochilor pofticiosi de insomnii
Si excita nervii nefericirii.

Trandafirul origami

Este alb,
Are delicatetea si consistenta hartiei
Si poarta in petale, in tulpina destinul unor servetele de pizzerie.
E trandafirul origami.
Artificialitatea l-a lipsit de farmecul parfumului natural dar nu se simte catusi de putin complexat,
Nu, pentru ca isi asuma conditia.
S-a nascut din degetele unui indragostit in cautare disperata de originalitate, si-a gasit caldura de mama in ghemul de emotie din mana celei care l-a primit
Si acum isi odihneste petalele in stil origami in biblioteca, intre Fiica tamaduitorului de oase a lui Amy Tan, Sfarsitul unei iubiri a lui Graham Green si Scurta istorie a tractoarelor in limba ucraineana a Marinei Lewycka.
El insusi a supravietuit sfarsitului unei iubiri
Si nu orice iubire, ci iubirea din care a aparut.
Nu se poate spune, insa ca are o existenta intotdeauna plutitoare asa ca greutatea sa.
La inceput si-a gasit un loc provizoriu intr-o punguta de cadouri.
Acolo se imprietenise cu vreo 2-3 siraguri de margele, aflate si ele in tranzit,
Insa a trebuit sa plece dupa vreo cateva luni alungat de uraganul curateniei de sarbatori
Si nu fara a scapa nevatamat.
Petalele si-au pierdut putin din forma initiala, tulpina si-a iesit din fire
Dar din fericire personalitatea i-a ramas neatinsa.
Din punguta de cadouri a ajuns in bibloteca unde se gaseste si acum.
Aici singura incercare majora la care este supus vine din partea prafului care din 2 in 2 zile face pe-a morocanosul si pe-a extenuatul si se aseaza pe unde apuca fara a incropi macar o explicatie.
Nici asta, insa, nu il indispune pana la tristete si nici nu il scoate din calmul sau bine cultivat pe trandafirul celuloid.
A incheiat o intelegere tacita cu prietenul lui cel mai bun, sabotul-olandez-breloc si de fiecare data cand se apropie praful palavragesc fara incetare pe teme literare.
Sabotul-olandez-breloc, galben si firav sufera de o infirmitate ( si-a pierdut veriga care il atasa de chei ) dar asta nu inseamna ca nu s-a instalat confortabil in coltul rezervat in biblioteca colectiei Chic de la Polirom.
S-a atasat foarte mult de trandafirul origami pentru ca de cand l-a cunoscut nu s-a mai simtit niciodata singur.
Da, cam asa arata lumea trandafirului nascut intr-o pizzerie din 2 servetele alese la intamplare dintr-un pachet.

Pilula

Pilula se lafaie printre alte miliarde de pilule in fabrica de confectionat iluzii aflata intr-un colt secret de lume.
Astazi este galbena dar a avut si zile cand a fost albastra, rosie, alba, portocalie, verde.
Astazi se administreaza pentru durerile de cap date de zilele innourate,
Dar pentru ea nimic nu se compara cu efectul placebo.
Cand e aruncata in procesul de productie si ambalata in folii fosnitoare sau in cutii de plastic cu acustica excelenta isi traieste pe rand copilaria de pilula, cu pofta nemasurata pentru joaca de-a v-ati-ascunselea, tineretea care aduce cu sine trufia de a fi indipensabil si maturitatea cu nevoia de a domina.
Fiecare bolnav inchipuit care cade in capcana efectului placebo are povestea lui si pilula o ghiceste cu usurinta inainte de a i se dizolva in sange.
De asemenea, pilula isi poate alege orice identitate doreste:
Pastila albastra pentru inimi albastre si insomniacii cu pofta de somn capricioasa,
Pastila incolora pentru orice suferinta imaginara,
Pastila rosie pentru pasiuni mistuitoare,
Pastila portocalie pentru lipsa poftei de mancare si de viata,
Pastila verde pentru cei cu sindromul “curcubeul nu se formeaza pe cerul meu”
Si este stapana pe stari.
Isi instaureaza un soi de tiranie de forma peste silueta psihica a celui care o inghite.
Ea stie ca e doar un joc, dar ii place al naibii de mult sa detina controlul si sa stabileasca regulile.
Cand se administreaza, insa, bolnavilor reali si este trimisa la scoli inalte pentru a se specializa in diverse organe, responsabilitatea i se pare mult prea mare.
Trebuie sa stie totul despre inimi, stomac, urechi, vagin,creier si cum nu prea ii place sa dea gres sufera de grave depresii de cate ori isi pierde cate un pacient.
Dar nu cedeaza, nu.
Pilula este o invingatoare, o perfectionista.
Nu ezita sa o ia de la capat iar si iar in incercarea de a deveni acea pilula.

Un bilet la trenul acesta personal si stingher, va rog!

Speranta este una dintre cele mai simandicoase si mai pline de paradoxuri doamne pe care le cunosc.
Unii o trateaza ca pe o dama de companie si ii fac avansuri de cate ori au ocazia,
Altii, dimpotriva se poarta cu ea atat de delicat si de stangaci de parca ar fi singura virgina ramasa intr-o lume care si-a pierdut orice urma de principiu.
Ei insa nu ii pasa unde se naste, cu cine se insoteste, unde doarme
Si crede despre sine ca este mai degraba frivola.
Ii place sa calatoreasca singura, intotdeauna cu acelasi tren personal si stingher si nu se teme de moarte pentru ca stie ca se va pierde ultima,
Oscileaza intre azi si ieri, intre uite-ma si nu-s, intre efemeritate si eternitate, intre imi placi si te urasc, intre am chef si ma plictisesti.
Dar daca ar fi sa faca diferenta intre cei care au nevoie de ea azi si cei din trecut parca ar alege trecutul.
Zambeste si acum nostalgic cand isi aminteste cu cata delicatete incercau sa isi ascunda nevoia de ea acei purtatori de frac si acele maini delicate care isi alungau frica printr-o miscare eleganta de evantai.
Se cam indispune insa daca ii amintesti ca cel mai cunoscut pseudonim al sau este si-maine-e-o-zi.
Da, se indispune pentru ca lipsa de originalitate ii provoaca somn,
Un somn adanc, lung si fara vise.
Somnul asta ii rasfata tenul, nimic de zis, dar ii indeparteaza pe cei care au nevoie de ea si ii fac din mana prin gari:
Barbati cu burta si chelie ramasi singuri, femei trecute de o anumita varsta bolnave de tristete pentru ca nu mai pot avea copii, bolnavi care stiu ca nu se vor mai vindeca niciodata dar care totusi o cauta, oameni care nu mai stiu in ce sa creada, femei care isi fac operatii estetice in cautarea unei frumuseti ideale pentru ele, copiii care viseaza la ei mari, indragostiti , insingurati si lista poate continua.
Dar, pentru ca pe cat este de frivola, pe atat este de generoasa, speranta se revanseaza fata de ei imediat ce se trezeste din somn.
Coboara din trenul personal si stingher si incepe sa flirteze cu cine o asteapta in gara.
Gara nu este niciodata aceeasi,
Nici ea nu este aceeasi.
Ii place misterul acesta,
Uita ca cine o asteapta ii spunea ieri, chemand-o, si-maine-e-o-zi
Si i se adreseaza cu o voce incarcata de senzualitate, cu buze moi, mari si rosii, numai bune de sarutat:
Buna seara, iubite!

Motorcycle emptiness din lipsa de mustata Clark Gable

Urasc barbatii cu mustata si urasc gaurile acelea diforme care ti se lipesc de stomac in zile in care nu iti place de tine,
In zile in care ploua peste starile tale proaspat coafate,
In zile in care oamenii nu stiu ca un deget e prea mic pentru a te ascunde dupa el,
In zile in care ai o stare de paraseste-ma sau te parasesc dar ramai si zambesti absent,
In zile in care esti ridicol de sociabil si lumea iti este ridicol de ostila,
In zile in care prajitura preferata nu are gust, culoarea preferata nu are culoare,
In zile in care ti-e dor de o noapte neagra ca smoala proaspat turnata pentru a se transforma in asfalt dar te pricopsesti cu o noapte alba si lunga ca zapada de la Polul Nord.
Intr-o astfel de zi ascult muzica, ma uit la filme si uit.
Uit ca te-am cunoscut cand erai cu fundul in sus si mi l-ai aratat inainte de a iesi pe usa,
Uit ca somnul mi-a lasat urme de cearsaf pe obraz,
Uit ca orasul e poluat si merg prin ceata pentru ca imi place cum miroase si pentru ca e roz,
Uit.
Intr-o astfel de zi Clark Gable in It happened one night ma poate convinge ca de fapt nu urasc barbatii cu mustata.
Intr-o astfel de zi pot privi pentru cateva zeci de minute viata in alb negru
Si pot intelege ca goliciunea, fie ca e alb-negru, fie ca e goliciune de motocicleta, fie ca e maligna se alunga cu putina simplitate.
Cu o melodie preferata fredonata in plina multime,
Cu un zambet mustacios,
Cu un morcov daruit in loc de cina,
Cu un somn cu frica-n san in fan intr-o zi de vara,
Cu Clark Gable.

Vrei la cinema? feeling

CD-uri, carti de psihologie, bijuterii, aparat foto,
Totul este iluminat cu semnul de carte cu o camee visatoare dar nemiloasa infipt in ea, poeziile lui Frank O'Hara.
Si televizorul, sa nu uit televizorul.
E deschis dar am o senzatie acuta de sala de cinema.
Citesc:
"Cinematograful e crud ca un miracol.
Stam in intunecata sala
Nu-i cerem nimic
Spatiului gol si alb
Decat sa ramana pur.
Dar brusc, facandu-ne in ciuda se innegreste.
Nu prin mana care tine condeiul. Nu exista nici un mesaj.
Noi insine aparem goi pe malul raului in timp ce aparatul se avanta mai aproape.
Tipam, flecarim, ne zbenguim si ne spalam pe cap.
E oare rugamintea noastra sau dorinta ca acestea sa se intample?
Parca ar fi reala placerea de a iubi o umbra si-a mangaia un simulacru."
Mergem la film?

vineri, 17 iulie 2009

Safe sex?

Banana si portocala s-au intalnit intr-un supermarket fara personalitate dintr-un cartier populat de oameni frustrati si cu banii foarte bine numarati.
Era o zi obisnuita.
Ei bine, poate putin mai innourata decat de obicei.
Portocala se trezise brusc izbita in obrazul ei fin de portocala proaspat culeasa de alte cateva portocale cu fundul in sus si din clasa de mijloc a portocalelor.
Habar nu avea cum ajunsesera si alea acolo.
Offf, si nu reusise inca sa-si improspateze portocaliul coajei.
Cu doua rafturi mai incolo banana isi incepuse si ea prost ziua.
Isi identitificase o pata pe coaja galben copt de care era foarte mandra.
Se facu insa ca nu observa si arunca o privire apreciativa in jur.
Cumparatori nu prea erau,
Angajatii miroseau a somn amestecat cu aroma de cafea
Iar podeaua inca plangea.
Oare ce faceau celelalte fructe din raion?
Strugurii erau in plina orgie,
Nuca de cocos la fel de mustacioasa, maro si morocanoasa,
Merele isi incepusera deja exercitiile pentru mentinerea siluetei,
Kiwii cei lasi se muiasera de tot,
Iar portocalele se barfeau intre ele.
Mai putin una.
Bine facuta, de un portocaliu proaspat, portocala cocheta se retrasese intr-un colt si astepta.
Putea sa i se intample orice, se astepta la orice,
Numai sa se indragosteasca de ea banana aia increzuta nu.
O vedea acum cum o fixeaza cu ochi galbeni si lacomi care pareau sa spuna:
"Abia astept sa ajungem in acelasi cos de cumparaturi!"
Si destinul lor de fructe de supermarket a facut sa se intample exact asa.
Dupa ce banana si portocala si-au intalnit pentru prima data privirile nu au mai trecut nici 5 minute si in magazin a intrat o domnisoara la dieta
Si a vrut musai sa cumpere banana aia cu un inceput de pata si portocala proaspata si cocheta.
Le-a luat de pe raft, le-a cantarit , le-a pus ecticheta si s-a indreptat cu ele spre casa.
Emotionata, banana isi facea deja planuri:
Oare sa isi dea coaja jos cand vor ajunge in fructiera sau sa riste sa se pateze de tot si sa fie aruncata inainte de a fi folosita?
Portocala insa era mult mai linistita si pastra distanta.
Ea pe langa coaja mai are si pielita.
Asa ca isi va proteja miezul cat mai mult.
Si orcum putea sa parieze ca banana aia increzuta e mult mai sfaramicioasa decat pare.
Ii va arata ea ce inseamna sa te pui cu o portocala cocheta si orgoliosa.

De toamna

Intr-o zi de toamna, ea se plimba pe strazile in plina isterie umana. 
Cu parul despletit, cu mersul lenes, cu privirea deruland, ca o rola din sala de cinema, imaginile care se rostogolesc dinspre ea si inspre ea.
Nimerise pe o strada caleidoscop, o strada pe care trecutul se amesteca cu prezentul, pe care azi il ridiculizeaza pe ieri si invers.
Dupa primii zece pasi are 6 ani jumatate si se uita cu invidie regasita in gestul de a se trage de coditele bine impletite la cei care se duc spre scoala. 
Au un mers special, de oameni mari in devenire, pe cand ea se impiedica, o tine pe mama de mana,
Ce sa mai, se copilareste! 
Si, ca si cum nu ar fi fost de ajuns, nasul ii curge putin de la aerul rece.
Se face de tot rasul. 
Nu e de mirare ca i s-a refuzat dreptul de a duce in spate ghiozdanul acela mare si verde, rupt din monotania sa de un imprimeu floral, de a sta serioasa si dreapta intr-o banca mirosind a lemn vechi, a cerneala irosita.
Nu era pregatita.
Ii placea, inca, sa doarma pana tarziu, 
Se nascuse intr-o luna care o obliga la jumatati de masura (ori mergea la scoala de la 6 ani jumate, ori de la 7 ani jumate),
Parea cam mica pentru varsta ei (ii placea sa isi imagineze ca daca s-ar uita mai insistent spre ea dinspre interior spre exterior ar putea chiar sa dispara), 
Se infiora de placere si in acelasi timp respingea cu groaza frigul polar care se ascundea dimineata in hainele care ii atingeau pentru prima data pielea.
Si motivele pot continua, dar nu mai este timp.
Dupa alti cativa pasi are 22 de ani. 
Se regaseste admirand cu fascinatie o casa. 
Are veranda, gradina, numele proprietarului fixat cu fermitate langa sonerie.
E casa Familiei Avramescu si atat. 
Intruneste toate conditiile pentru a fi catalogata drept casa cu personalitate. 
Ea, fata ratacita pe strada caleidoscop o priveste cu invidie. 
De fapt, nu invidiaza casa, ii invidiaza pe proprietari. 
Si nu poate sa nu isi aminteasca de blocul in care poate fi ea localizata. 
O cladire lipsita de personalitate, aproape deprimanta, cu o usa stinghera si verde vopsita de un vecin binevoitor, 
O cladire plina de X-ulesti si Y-ulesti, 
Un loc in care te fastacesti daca nu iti amintesti cine este X-ulescul acela gras si imbracat tot timpul in negru si te simti dator, totodata, sa il saluti chiar daca il identifici sau nu. 
E o cladire a tristetilor si a bucuriilor anonime, 
Loc in care numele de familie se inghesuie stinghere pe cutiile postale si pe listele de plata de la intretinere.
Pasii o duc acum pe fata spre varsta de 28 de ani. 
Se desparte de un loc si se pregateste sa regaseasca altul, dar nu trece cu privirea absenta pe langa oameni,
Nu, ii observa.
Chiar in momentul in care ieri si azi se ironizeaza din nou, ea trece pe langa doi barbati prinsi in capcana anilor ’50.
S-au oprit pentru cateva minute sa isi identifice petele de suparare unul de pe fata cotidianului celuilalt. 
Unul dintre ei, cu haine destul de ponosite, cu fata invinsa de viata, i se plange celuilalt: 
“Of, ce mai trece viata!” 

Celalalt, un pictor la fel de ponosit imbracat, cu schitele dupa el si foarte posibil la limita dintre normalitate si nebunie artistica, daca e sa ii iei in considerare zambetul, se simte aproape ranit fizic de lasitatea celuilalt.
Totusi, gaseste ca este dator nu sa il compatimeasca, nici gand, ci sa il lamureasca, macar acum spre amurgul vietii:
“Dragul meu, viata nu trece, viata se traieste!” 
Si fata traieste mai departe.

Portret bazat pe o zicere din popor

Sunt ca un om de gen feminin.
Dar am buzele mari.
Si se spune ca oamenii cu buzele mari sunt buni.

In memory of my feelings

Pentru ca dimineata imi miroase ingrozitor a benzina din trafic,
Pentru ca nu o sa pot inlocui niciodata cafeaua cu ceaiul verde fara a ma imbolnavi iremediabil de nostalgie, Pentru ca presa mondena imi provoaca indigestie si dorinta necontrolata de a fi de pe luna,
Pentru ca singuratatea, a mea, a ta, a lui mai are si pe altcineva in ea,
Pentru ca imi sta intotdeauna mai bine cu o rima in obraji si cu un vers alb pe gene,
Pentru ca, pentru ca, pentru ca la puterea n+2 inmultit cu 10
Am citit o poezie de-a lui Frank O' Hara si mi-am echilibrat raportul dintre PH-ul emotional si realitatea imediata.
Asa le zice acest DJ al cuvintelor:
"Lumină, limpezime, salată de avocado în zori.
După lucrurile crunte pe care le faci uluitor e să afli iertare şi iubire,
Nici măcar iertare cât timp ce-a fost a fost şi iertarea nu-i iubire
Si iubirea e iubire.
Nimic nu se destramă vreodată
Deşi lucrurile devin agasante, plicticoase şi ramplasabile (în imaginaţie) dar nu de-adevărat şi când e vorba de iubire.
Degeaba peste drum te simţi detaşat,
Simpla prezenţă schimbă totul ca o chimicală picată pe hârtie
Si toate gândurile dispar într-o emoţie stranie şi plăcută înteţită de respiraţie.
De nimic nu-s sigur în afară de asta."
P.S. pentru cunoscatori: "My quietness has a man in it, he is transparent and he carries me quietly, like a gondola, through the streets.
He has several likenesses, like stars and years, like numerals.
My quietness has a number of naked selves, so many pistols I have borrowed to protect myselves from creatures who too readily recognize my weapons and have murder in their heart! though in winter they are warm as roses, in the desert taste of chilled anisette.
At times, withdrawn, I rise into the cool skies and gaze on at the imponderable world with the simple identification of my colleagues, the mountains.
Manfred climbs to my nape, speaks, but I do not hear him, I'm too blue.
An elephant takes up his trumpet, money flutters from the windows of cries, silk stretching its mirror across shoulder blades.
A gun is "fired."
One of me rushes to window #13 and one of me raises his whip and one of me flutters up from the center of the track amidst the pink flamingoes, and underneath their hooves as they round the last turn my lips are scarred and brown, brushed by tails, masked in dirt's lust, definition, open mouths gasping for the cries of the bettors for the lungs of earth.
So many of my transparencies could not resist the race!
Terror in earth, dried mushrooms, pink feathers, tickets, a flaking moon drifting across the muddied teeth, the imperceptible moan of covered breathing, love of the serpent!
I am underneath its leaves as the hunter crackles and pants and bursts, as the barrage balloon drifts behind a cloud and animal death whips out its flashlight, whistling and slipping the glove off the trigger hand.
The serpent's eyes redden at sight of those thorny fingernails, he is so smooth!
My transparent selves flail about like vipers in a pail, writhing and hissing without panic, with a certain justice of response and presently the aquiline serpent comes to resemble the Medusa."

Moody shoe

Ti-ai luat o pereche noua de pantofi.
Sunt negri, luciosi, chiar minimalisti, ai putea spune, daca nu ar avea varful acela putin ascutit si impertinent si modelul care aminteste de stilul vintage.
Dupa ce au stat in cutie ca un student ahtiat dupa cursuri in banca li se face o prima proba.
Par sa-si faca bine treaba.
Incearca sa aplice tot ce au invatat ca trebuie sa faca o pereche de pantofi din piele care se respecta: sa curteze piciorul pana ce iau forma acestuia, sa treaca cu demnitate peste orice obstacol ar intalni pe asfalt si sa adune cat mai putin praf pana spre seara cand isi cauta locul printre alte perechi de papuci purtate pentru a-si odihni talpa.
Dar undeva pe parcursul zilei, pantoful din piciorul drept incepe sa fie indispus.
Uita tot ce a invatat, uita bunele maniere si devine morocanos, ba chiar uracios.
Are ce are cu degetul mare. I
Il strange, ii da bobarnace stratului de oja si in cele din urma il face sa se inroseasca.
De furie, mai intai si apoi de durere.
Imediat dupa, cu nasul pe sus, indisciplinatul pantof din piciorul drept trage cu ochiul la colegul lui din piciorul stang.
Dar nici urma de simpatie pe botul acestuia.
Bate tacticos asfaltul.
Sec si hotarat.
Si mai imbufnat din cauza indiferentei si lipsei de solidaritate a pantofului stang, pantoful drept, capriciosul isi inclesteaza dintii invizibili de sub pielea din care e confectionat si musca cu pofta si din toate puterile din muschii incordati ai piciorului.
E cat se poate de evident acum ca nu mai poate fi ignorat.
Piciorul incepe si el sa se indispuna.
Se inroseste, se umfla, nu mai are chef sa faca pasi, te ispiteste sa schiopatezi. In cele din urma tot corpul devine incordat.
Nu ai incotro.
Te intorci acasa, desi nu ai ajuns prea departe, arunci cat colo pantofii noi, minimalisti dar obraznici si te intorci la vechii pantofi.
Pana maine.
Pentru ca, da, vrei sa fii mai incapatanat decat pantoful nedisciplinat din piciorul drept.

Human

Esti uman?
Perioada este totul, sau mai banal spus momentul potrivit.
Ti se intampla sa asculti intr-o perioada la nesfarsit o piesa, sau sa mananci ceva de atatea ori incat o data in plus ti se pare prea mult, sa repeti un cuvant atat de insistent incat isi pierde intelesul pana in momentul in care ai neaparata nevoie de el pentru a exprima esentialul.
Ai acceptat asta deja,
Asa ca nu te mai mira cand dai drumul la radio, ii auzi pe cei de la The Killers cu Human si decizi ca piesa asta va fi muzica pentru tine un timp.
Si cateodata devin nervos cand vad o usa deschisa.
Inchide ochii,
Curata-ti sufletul.
E innourat, oamenii sunt grabiti si straini, aerul e rece.
Inchide usa.
Esti uman sau esti un corp opac?
Am puls,
Mainile imi sunt reci.
Eram falit dar eram cald, eram bun.
Tot respectul pentru gratie si virtute,
Condoleantele mele bunatatii,
Toate cele bune sufletului si romantismului din el, I
Intotdeauna au facut tot ce au putut,
Au incercat sa atinga personal-best-ul,
Pe curand devotiune,
M-ai invatat tot ce stiu si tot ce sunt azi.
Esti uman sau esti un corp opac?
Iti va fi bine cand vei visa la acasa in seara asta?
Da, cred ca da.
Ochii au culoarea albastrului optimist,
Inima bate regulat,
Mi-e somn
Si mai am vise,
Multe vise.

Franturi

Uneori te iubesc si fiecare gand mi se impotmoleste in absenta ta,
Uneori mi te imaginez ca umbra unui strain pe asfalt intr-o dupa-amiaza de vara pentru a nu te uri cunoscandu-te,
Uneori prin parul cu reflexe de duminici plicticoase mi se incalceste dorul,
Uneori as avea chef sa imi ridiculizez plictiseala in desene pe asfalt,
Uneori visez batranetea ca pe o doamna simandicoasa care isi racoreste oboseala leganandu-se intr-un sezlong pe veranda unei case pustii,
Uneori gustul primei zapezi are gustul puritatii,
Uneori, cand indiferenta imi da tarcoale trimit copilul sa negocieze cu ea,
Uneori sarea are gustul tristetii.
Dar de cele mai multe ori realitatea isi intinde ghearele ascutite si lasa urme de azi trait.

Cameea, jobenul si Waterloo-ul: fictiune

Ea e distanta dar are o raceala fermecatoare, el e foarte politicos dar are ceva de strengar pedepsit in privire. Pe fata li se citesc oboseala si dezamagirile adunate in zambetul pe care si l-au croit cu grija pentru iesirile in societate. Se examineaza cu atentie unul pe celalalt. Amandoi au fost niste ambitiosi pana la marea infrangere, iar acum nu isi doresc decat o dulce pedeapsa. Ea, isi spune el, iubeste simplitatea si lucrurile care o fac sa simta ca a mai trait si in alte secole. Tot ce-i miroase a vechi si a romantism demn o face sa roseasca a timiditate si a placere. El, isi sopeste ea in gand, are ceva din galanteria purtatorilor de joben. Ar putea oricand sa castige puncte intr-o conversatie pe orice subiect, nici o femeie nu ar suferi de lipsa de complimente in prezenta lui si ar ascuti zambete cu ironia sa sofisticata. Ea ar putea povesti despre sine ca s-a nascut o fata vesela. Apoi, cand a mai crescut ii exaspera pe parinti cu veneratia ei pentru cuvintele care suna intr-un anume fel, in acel fel. Le cauta prin dictionare, prin cartile din biblioteca si se juca cu ele, nu avea placere mai mare. Avea putini prieteni, dar foarte diferiti si adevarati. Unii se evidentiau prin ciudatenia lor, altii prin normalitatea aproape nefireasca. Ea le impartea tuturor cu generozitate din veselia ei, din umorul de nestavilit, din acasa. Ca orice domnisoara frumusica si istetica nu a scapat nici de pretendenti, pentru ca da, intotdeauna o alegeau ei pe ea. I-a intalnit pe rand pe primul, pe prima iubire, pe sentimentalistul al carui sentimentalism nu il impartasea, pe uraciosul uratel si complexat pe care l-ar fi putut chiar placea pentru umorul lui dar care a preferat sa dispara fara nici o explicatie, pe bondocul teribilist, pe mamosul iubaret, pe afemeiatul cu mutra de victima, pe infumurat si lista poate continua. A avut lupte mai mari sau mai mici, s-a incapatanat de multe ori si avut si o mare infrangere. Asa ca iat-o acum, aici, in prezenta acestui el, un posibil demn purtator de joben. El isi aminteste despre sine ca s-a nascut cam ursuz. Avea o mutra imbufnata, dadea mult din picioare si scotea limba la oricine nu ii placea. Oamenii mari ii pareau atat de caraghiosi. Se maimutareau la el, doar doar ii va placea, dar cand el scotea limba la ei invocau principiile si educatia. Cand s-a facut mare s-a dovedit a fi un tanar foarte bine educat dar si foarte pretentios. Trata domnisoarele nu dupa culoarea parului, ci pornind de la ideea ca erau femei si trebuiau respectate. Asta nu i-a servit intotdeauna. A avut si el parte de tradari, de ieftinisme si de o mare infrangere. Atunci ar fi putut jura pentru acea femeie. Se pare ca daca ar fi facut-o s-ar fi dovedit a fi lipsit de realism. Si iata-l acum, aici, in prezenta acestei ea. Se apropie unul de celalalt. El ii sopteste: fiecare are parte de Waterloo-ul sau! Ea ii sopteste: fiecare are parte de Waterloo-ul sau! Se privesc, semneaza din priviri un pact si se indreapta incet spre insula lor de izolare din realitate.

Reeditari

Tie
Tie pot sa iti spun:
Nu stiu cine esti si totusi esti prezent in tot ceea ce mi-as dori sa fii pentru mine.
Nu stiu unde esti si totusi te simt dimineata in primele raze de soare, pe la amiaza cand mi se face pofta sa lenevesc langa tine si seara cand ma rasfat cu vise despre noi doi asa cum am putea fi daca firescul meu l-ar intalni pe al tau.
Nu stiu pe cine astepti, dar asteptarea ta nu va fi in zadar.
Esti bland si puternic pentru ca nu obosesti sa astepti,
Esti acolo si acolo e locul tau de intalnire cu asteptarea.
Tie pot sa iti spun:
M-am indragostit de absenta ta pentru ca iti anunta venirea.
Tie pot sa iti spun:
Asteapta-ma.
Oricine voi fi, voi sti sa te recunosc.
Schita
Fericirea şi-a schiţat formele şi fragilitatea într-o dimineaţă în care mirosea a cafea şi a doi.
Am început să îi admirăm perfecţiunea,
Mai întâi discret,
Apoi cu priviri lacome şi fixe.
Un roşu plin ne-a furnicat obrajii
Si am simţit că o putem palpa.
Cu cât ne apropiam, însă, un gri ceţos ni se prelingea din priviri.
Nu reuşeam să ne mai recompunem doi-ul
Şi încet, încet, ca o presimţire amânată ni s-a strecurat printre degete în fiecare gest incertitudinea.
Golul
Are falcile mari, rotunde si lacome
Si o pofta nestavilita de a rumega,
Are culoarea tristetii incurabile si miros de cer innourat,
Lasa in urma dare mai mari sau mai mici de nimic
Si nu se opreste pentru a-si digera victimele decat atunci cand apare dorinta.
Da, golul isi face proviziile din dezamagiri
Si dispare doar atunci cand dorinta ii arunca priviri indraznete care il ard in falcile nesatule.

Drogheria starilor

Si afectivitatea are matematica si aromele ei,
Iar daca ar fi sa ii depistez plusul si minus infinitul as putea desena pe o coala de hartie o linie dreapta pe care as nota cu minus in fata tristete si cu plus fericire.
Insa daca ar veni vorba de arome, parfumuri si amestecuri as fi pusa in mare incurcatura.
Pentru ca intre aceste doua extreme, tristete si fericire lancezesc o infinitate de alte stari, fiecare cu formula sa.
Si as simti pe sub piele cum linia dreapta isi deseneaza curbe ascendente si descendente.
De exemplu, te trezesti intr-o dimineata ploioasa de toamna si mirosi a vreau sa mai dorm, a imbufnare si a singuratate.
Cum e mirosul asta?
Ei bine, e un amalgam de miros de ceai de tei, miros de paine arsa si caine plouat.
Pentru a scapa de aceasta duhoare trebuie sa apelezi la drogheria starilor.
Nu inainte, insa, de a-ti arunca o privire in oglinda si de a-ti face un control de rutina.
Ti-ai facut si controlul?
Atunci e clar ca iti trebuie 2 linguri pline ochi cu dulceata de capsuni,
Adica zambete pe fata somnoroasa si morocanoasa cam cat te tin muschii,
O ceasca mare de cafea neagra si aromata,
Respectiv cat mai multe activitati
Si o parfumare zdravana cu apa de colonie cu miros de sampanie pentru copii.
Cu alte cuvinte joaca, joaca de-a tine pentru a nu te lua prea in serios.
Si uite asa trece ziua si ajungi acasa imbibat de mirosuri, dar obosit si cu aroma de liniste pe buze si putin pe limba.
Si daca inainte de a adormi incerci sa depistezi in ce punct te afli pe linia de la minus tristete la plus fericire constati ca esti in punctul 0.
Ceea ce nu e nici bine, nici rau,
E doar un punct de pornire.

Zmei si zmee

Cand incepi o relatie nu ai niciodata de unde sa stii daca vei alerga de mana in cotidian cu acea jucarie din hartie pe care din copilarie o indragesti sau daca va trebui sa strivesti cu degetele-ti acea rautate a personajului fantastic din basme, imaginat ca un uriaş cu puteri supranaturale.
Diferenta se face intotdeauna la plural, in doi.
Totul incepe aparent banal, dar ceva din forma zmeului si culoarea hartiei, din rautatea personajului nu are nimic de-a face cu banalitatea, ci mai degraba cu unicitatea, cu irepetabilitatea.
Poate fi o zi obisnuita din orice anotimp si totul poate incepe din joaca.
Pentru ca da, confectionarea unui zmeu de hartie si lansarea lui in voia vantului nu e altceva decat o joaca.
Dar, incet-incet, seriozitatea invaluie ca o boala incurabila destinul acelui zmeu.
Si se poate inrosi, umfla in vant, fisura sau rataci de teama, de gelozie, de egoism sau de lasitate,
La fel cum se poate invarti de trei ori prin vantul care ii da sens existentei si transforma in uriasul cu esenta rea si puteri supranaturale, urias care vrea sa inghita totul pentru ca este lacom si are un apetit extraordinar pentru distrugere.
Un zmeu macinat de rautate se da intodeauna de gol prin narcisism si egocentrism.
Se priveste in ochii celui care alearga cu el in mana, isi vede frumusetea, unicitatea si se indragosteste de sine insusi.
Iar, o data indragostit de sine insusi se ravrateste impotriva celui care il face sa straluceasca.
O urma de venin azi, o lupta corp la corp maine, o v-ati ascunselea poimaine si uite asa se pierde in vant si aterizeaza in realitatea altcuiva pentru a-si schimba culoarea, materialul, zborul dar nu si sfoara, singura legatura intre el si celalalt.

Dau numele fericire

Papucilor de casa care fac pielea infricosata de aerul rece sa se infioare de placerea caldurii,
Cuvantului care iti poate exprima cel mai bine o stare care te furnica pe interior si pe care ai vrea sa o impartasesti,
Baloanelor de sapun pe care le elibereaza copiii prin parcuri si dupa care alearga apoi si daca au noroc le sparg in palma,
Furnicilor de sub piele, care se aduna in varful degetelor cand ceva ce iti doreai de mult e pe punctul de a ti se intampla,
Rosului din obrajii emotionati care face cel mai rosu mar sa simta cum ii zvarcolesc de invidie viermisori prin miez,
Mirosului de copac inflorit al cartii preferate,
Mainii lui care e putin mai mare decat a ta pentru a o putea proteja,
Starii de dinainte de somn cand pleoapele lenevesc ca intr-o zi de duminica ploioasa,
Nasului usor carn al lucrului bine facut si facut de tine,
Gustului de simplitate amestecat cu gust de cafea, de suc de portocale, de mancarea preferata, de sarut, de zambet, de lacrima al diminetilor si al serilor,
Culorii preferate regasita in curcubeu intr-o zi de vara,
Jocului de-a v-ati ascunselea cu visele.

Oameni alesi

Uneori, oricat ai incerca, pasii tai prin viata raman fara ecou.
Parca ai fi descult si chiar daca tropai, mergi dizgratios sau ostentativ nu reusesti sa intorci priviri. Sunt, totusi cativa oameni alesi.
Oameni care simt la fel ca noi, au aceleasi nevoi
Si totusi mersul lor te face sa vrei sa il imiti, iti starneste o admiratie aproape involuntara, se simte, se vede si se aude ca o muzica indescriptibila si fascinanta.
Acesti oameni fac bataturi de atata mers, dar nu se opresc, pentru ca daca se opresc isi uita rostul,
Iar forta si-o gasesc in fiecare dimineata care li se da in plus.
Un astfel de om a incetat sa mearga duminica, 14 septembrie 2008.
Insa, ciudat sau nu, ecoul pasilor sai persista.
Da, Stefan Iordache a calcat atat de apasat prin viata incat nu ai cum sa nu il auzi chiar si acum cand nu mai este.
Prietenul lui, cu mers la fel de apasat, Gheorghe Dinica ii canta in continuare cu Nelu Ploiesteanu de pe CD-ul pe care l-au inregistrat toti 3:
"La carciuma din cartier, unde se canta si se bea
Vreau asta seara sa petrec cu amintiri din viata mea.
Am mai facut cate-o betie, am mai iubit niste femei si m-am vandut la galerie pentru un bilet de cativa lei! Sunt vagabondul vietii mele,
Maturator de praf de stele si cusurgiu fara cusur,
Iar cand adorm spre dimineata imi reprosez de la-nceput ca n-am luat totul de la viata si nu i-am dat cat as fi vrut!
Am fost si print si cersetor,
Un tradator, un om cinstit
Numai cu viata de actor eu niciodata n-am glumit
Si-n toata a lumii nebunie eu publicul mi l-am iubit
Sunt vagabondul vietii mele...."

Ce ai face daca....?

Ce ai face daca ai incepe o fraza si desi ti-ai propus ca destinatie finala punctul te-ai impiedica de subiect si ai cadea in abisul punctelor de suspensie,
Te-ai trezi cu un vis incalcit in par,
Cineva ti-ar desena un sotron in inima,
Cel mai bun prieten si-ar pierde memoria si nu ar mai sti cine esti,
Pe lumea asta nu s-ar gasi de mancare decat prajitura ta preferata,
Ar ploua intruna timp de o luna de zile si tu ai uri ploaia,
Ai vrea sa recitesti cea mai misto carte care ti-a cazut vreodata in mana si ai uita alfabetul,
Ai fi intrebat ce culoare in afara de albastru ai prefera sa aiba cerul daca l-ai reinventa tu ca un pictor nebun,
Ai uita sa iubesti,
Ai auzi intruna in ureche un ticait nervos de ceas,
Ai fi nevoit sa scrii cea mai frumoasa poveste scrisa vreodata pentru a opri plansul a milioane de copii inainte de a se indesa inciudati in somn,
Te-ai trezi fluture intr-o camera cu lumina aprinsa pentru a alunga inserarea,
Ai uita de ce ai inceput sa insiri cuvintele astea?

Marea, marea-partea a doua

Timpul s-a metamorfozat in melc. Nu mai simti secundele, minutele, orele vezi doar un melc mare si lenes care incearca sa-si faca drum spre dimineata. Si pe langa faptul ca e lenes, e si meschin. Nu iti incurajeaza somnul, apetitul pentru conversatie sau cheful de a citi, Ii place pur si simplu sa te vada stand in cele mai incomode pozitii, rontaind cate ceva, in timp ce el iti face prastie pleoapele si lasa dare de plictis si motaiala in taraisul sau spre zi. Fie, nu il strivesti intre pleoape! Si, uite asa, simtindu-te generoasa te apropii de mare. Nu conteaza ca ai intarziat cu o ora la intalnire, Nici ca nu ai dormit decat trei sferturi de ora adunate din 9 ore. Conteaza doar ca vantul se joaca cu parul tau decolorat de vopsea, Ca te furnica nisipul sub talpi Si ca soarele incearca sa iti intre pe sub piele promitandu-ti ca ramane si ca te va colora de placere. In complicitate cu prietena, dupa ce te descotorocesti de bagaje, desi camera nu e inca libera, pleci sa-ti cuceresti teritoriul, bucatica ta de vacanta. Dar nu vrei stabilitate. Vrei sa lasi o urma ici, una colo… Stii, pare un paradox, dar e paradoxul tau de vacanta si e permis.

Marea, marea


Inchizi ochii si o vezi. Dar nu e intotdeauna aceeasi. Uneori e cartea lui Iris Murdoch, o carte de un mov spalacit la suprafata, dar de o tulburatoare profunzime care ti se dezvaluie din momentul in care ii descoperi pagina dupa pagina, Iar alteori e acea adancime lichida a carei culoare variaza in functie de tarmul pe care il uda. Despre aceasta mare in care iti scalzi corpul uscat de cotidian vrei sa povestesti. Si firesc ar fi sa incepi cu drumul. Marea cheama de cele mai multe ori corpuri albicioase si spirite cenusii Si din cand in cand o gasca de doi in unu....pe scurt indragostitii. Cei care si-au ales ca destinatie marea se urca intr-o masina sau intr-un tren si se reinventeaza. Da, starea de mers la mare e neaparat una de relaxare totala spre hipnoza. O data pornit spre mare esti in stare sa iti imaginezi orice e altfel decat in realitatea de zi cu zi tocmai pentru a pune degetul pe rana acestei realitati si a o lasa apoi sa se vindece cu apa sarata care atrage soare, energie, sclipiri, culoare. Ii zambesti complice persoanei de langa tine, de preferat un prieten si te asezi confortabil in scaunul care ti-e rezervat pentru drum, indiferent cat de incomod ar fi. Si incet-incet starea de spirit a celorlalti se intrepatrunde cu a ta.... Poti sa ai chef de un pui de somn sau de o lectura intre somn si realitate, Poti sa ai chef de multe, Dar nu primeaza regulile tale. Cand credeai ca un sanwich inca aburind, o gura de cola, o discutie relaxata cu prietenul de vizavi si o muzica care iti gadila urechile prin casti te pot transpune in starea de mare, un controlor frustrat, o facatura dupa aria mancatorului de seminte si oboseala stridenta bagata in prelungiri de ras a unor fotbalisti din divizia C te fac sa iti revizuiesti, vizibil iritat, pozitia pe acelasi scaun incomod.... Va urma....